x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Teatrul vine din provincie

Teatrul vine din provincie

de Maria Sârbu    |    19 Feb 2010   •   00:00
Teatrul vine din provincie
Sursa foto: Alexandru Boicu/

Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ efectuează un turneu la Bucureşti între 22 şi 28 februarie, urmând să prezinte la Teatrul Odeon mai multe spectacole din repertoriu.



Titlurile selectate pentru publicul din Capitală sunt dintre cele mai noi. Unele spectacole se vor juca de mai multe ori. Bunăoară, piesa "Herr Paul" (foto) de Tankred Dorst, regia Radu Afrim, este programată la 22 şi 23 februarie (18:00 şi 21:00). Spectacolul durează două ore. La 24 februarie, publicul va putea vedea, la orele 18:00 şi 21:00, cea mai recentă creaţie pusă în scenă la Teatrul din Piatra-Neamţ, "Soldaţii" de Zalán Tibor, regia Szabó K. István (durata 1h 50 min.). Următoarele două zile sunt dedicate montărilor lui Alexandru Dabija: "OO!" - creaţie colectivă după Ion Creangă (25 februarie, orele 18:00 şi 21:00 - durata 1 oră) şi "Cu dragostea nu-i de glumit" de Alfred de Musset (26 februarie, ora 19:00 - durata 1h 30 min). Sâmbătă, 27 februarie, la orele 18:00 şi 21:00, publicul este aşteptat la "Râs nervos" de Christopher Durang, regia Szabó K. István (1h 20 min.), iar duminică, 28 februarie, la aceleaşi ore, la "Cinci minute miraculoase în Piatra-Neamţ" de Peca Ştefan, regia Ana Mărgineanu - 1h 45 min.

×
Subiecte în articol: teatru