Toamnă cu teatru la Caracal

Am fost iar la Caracal. La Teatrul Naţional din Caracal. Şi nu ştiu de ce, dar am avut impresia că tocmai atunci a venit şi toamna.

Poate că senzaţiile pe care le ai în momentul în care ajungi într-un teatru nou (doar ca înfăţişare), unic ca arhitectură, cu un permanent miros de lemn proaspăt care-ţi tulbură (în cel mai plăcut mod) nările, poate că energiile pe care le simţi acolo, ale locului, ale oamenilor, poate că toate astea te fac să asociezi descinderea ta cu momentul unei sărbători anume. Iar acum a venit toamna la Caracal, într-o după-amiază cu ceaţă care a muşcat puţin câte puţin din şoseaua care ne-a purtat până acolo, şi într-o seară cu ceaţă care ne-a înghiţit cu totul şi ne-a izolat de lumea reală pentru două ore.

La Caracal s-a jucat sâmbătă seară "Un cuplu ciudat". O comedie (de Neil Simon, al regizoarei şi actriţei Doina Antohi), o comedie care-ţi întinde obrajii până la urechi şi-ţi face masaj mental, spălând orice urmă de stres, un spectacol care are loc de obicei în mansarda clubului-restaurant "La Scena" din Bucureşti, o sală plină, arhiplină, foarte mulţi tineri care-şi doreau ca piesa să dureze cât mai mult...

"Un cuplu ciudat" de opt personaje cu tot atâţia actori - Ana Macovei, Florin Lăzărescu, Ioana Barbu, Cătălin Babliuc, Mirela Zeţa, Andreea Samson, Andreea Grămoşteanu şi Doina Antohi, care au făcut şi de data aceasta ca spectacolul pe care-l joacă de mai bine de doi ani să fie la fel de proaspăt şi îmbrăţişat de public. "Nu-l jucăm atât de des, pentru că suntem o echipă mare şi ne adunăm destul de greu, şi probabil ăsta este şi motivul pentru care este foarte «viu» de fiecare dată când îl jucăm..." (Doina Antohi).

A fost pentru prima dată când actorii au jucat altfel. Altfel din punctul de vedere al scenei, mult mai mare, diferită faţă de aceea cu care ei erau obişnuiţi, pentru că, în momentul în care spaţiul este mult mai larg, energiile actorilor se disipează, iar spectacolul se poate modifica puţin. "... A fost frumos. Iar primul lucru la care m-am uitat în momentul în care am păşit în acest teatru a fost felul în care este tavanul pictat... Toate aceste detalii îţi iau ochii, ca să spun aşa, este altceva decât am văzut în ţară" (Doina Antohi).

ÎNAPOI ÎN VIITOR
Au trecut şase luni de la momentul reinaugurării Teatrului Naţional din Caracal, teatrului care a înfruntat istoria şi după 22 de ani şi-a ridicat cortina. A fost un fel de resuscitare, iar atunci inima micului oraş a început să bată iar.

Astă-primăvară (2, 3, 4 aprilie), cele trei zile dedicate întâmplării numite "redeschiderea Teatrului din Caracal" au fost copleşitoare. Personalităţi din toate domeniile vieţii au fost prezente în teatru, actori mari au revenit pe această scenă după zeci de ani... "Au fost nişte stări pe care organizatorii, caracalenii le-au încasat mai puţin atunci, spune Ligia Pavel, directoarea Centrului Cultural «Radu Şerban» din oraş, dar pe care le-au redescoperit o dată cu trecerea timpului şi care au aşezat în suflet puţin câte puţin din mult prea plinul care s-a petrecut în cele trei zile de aprilie."

Şi a fost mai mult de atât, pentru activitatea teatrului a continuat, s-au jucat, printre altele, două spectacole producţii proprii (inclusiv o piesă de teatru pentru copii), au venit actorii Teatrului Naţional din Craiova, au fost aduse alte spectacole de la Bucureşti ("Momâia", adaptare de Nicolae Urs după "Despre efectul dăunător al tutunului" de A.P. Cehov, jucat la Nottara de Nicolae Urs, "Revizorul" de Gogol, în regia şi adaptarea lui Horaţiu Mălăele), a concertat de două ori Tudor Gheorghe, au fost sopranele Bianca Ionescu şi Daniela Vlădescu, la 1 octombrie - de Ziua Internaţională a Persoanelor de Vârsta a Treia.

"Stagiunea s-a deschis în septembrie, o dată cu începerea şcolii, cu premiera spectacolului «Magazinul de jucării», şi de atunci, în fiecare săptămână prezentăm spectacolul nostru, «Soţul păcălit» (de Moličre), joia o dedicăm spectacolelor pentru copii, iar la sfârşit de săptămână sau în alte zile ale săptămânii alte spectacole, care vin din afară." (Ligia Pavel)

CUM E TOAMNA LA CARACAL?
"E ca toamna în fiecare oraş al ţării... Îi bagă pe oameni devreme în casă şi îi scoate din case numai pe cei care nu dau drumul la televizor, nu citesc prea mult ziarele politice şi care vor să-şi bucure sufletul şi cu altceva. Nu ştiu ce se întâmplă în general în mintea şi în sufletul oamenilor, dar e foarte greu să-l scoţi pe om din casă dacă nu ai ceva deosebit să-i oferi, iar noi am crezut şi am sperat întotdeauna că teatrul, cu tot ce s-a întâmplat până acum în el, este un argument suficient să-l determine să se debaraseze de frământările zilnice şi să vină două ore aici. Şi toţi cei care vin sunt, de la primul pas pe care-l fac în teatru şi până la ieşire, înfioraţi. Simt... Construcţia impune... E altă lume."

Cum e toamna la Caracal? E cu teatru. Şi e din altă lume... Dintr-o lume în care atunci când râzi sau când plângi, mii de energii se revarsă în jurul tău şi te îmbracă într-o emoţie de nedescris.