Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Instalat abia de câteva luni la conducerea acestui aşezământ de cultură, (prin concurs, nu politic), ziaristul sportiv şi scriitorul Mircea M. Ionescu a dat o faţă nouă repertoriului, promiţând în exclusivitate dramaturgi români, demers singular, după câte ştim, şi cu atât mai meritoriu! Ca să exemplificăm, trecem în revistă spectacolele de pe afişul teatrului giurgiuvean, unele ce au avut deja premiera (D-ale carnavalului, regia Dan Tudor, Domnul Goe, o dramatizare modernă după binecunoscuta schiţă caragialiană Dl Goe, pusă în scenă de Florin Costiniu, şi ultima, Feeling, cu titlul original Blues pentru saxofon alto, de Doru Moţoc, conducerea scenică din nou asigurată de Dan Tudor, altele anunţate în viitorul apropiat (Ivan Turbincă, dramatizare modernă după Ion Creangă, propusă de Bogdan Ulmu, Scena crimei, piesă poliţistă de George Arion, direcţia de scenă Silviu Jicman, şi Biserica de argint de Dumitru Radu Popescu, regizor Dorel Vişan. Iniţiator al manifestului "Teatrul imaginativ", dramaturgul Doru Moţoc a pus la dispoziţia regizorului Dan Tudor textul "Blues pentru saxofon alto", un text ce se preta la această abordare, iar în acest caz a fost găsit, probabil, omul cel mai potrivit.
Cel mai potrivit, pentru că Dan Tudor a mai intervenit în acest mod creator şi în alte piese ce i s-au încredinţat şi a făcut-o cu succes. De data aceasta a făcut dintr-un text prin care autorul, conform principiilor "Teatrului imaginativ" dădea mai mult sugestia unei situaţii dramatice, o piesă închegată, cu personaje credibile, articulate. Poate la rolul fetei, se simţea nevoia misterului cu care ne-a învăţat Doru Moţoc în Foca albastră, piesă prezentată cu succes la Clubul dramaturgilor de la Uniunea Scriitorilor şi despre care criticul Mircea Ghiţulescu afirma: "Miniatura nordică, romantică şi crepusculară, te acaparează prin dramatismul conţinut (nu injurios), calm (nu isteric), complet, nu fragmentar, dar mai ales prin rafinamentul expresiei literare.) Marius Bodochi, protagonistul spectacolului, susţine o partitură complexă, cu reveniri în timp până la nivelul declanşării dramei ce îi va întuneca personajului său viitorul, apoi din nou la faza când se dedublează în tânărul ce suferă recluziunea nevinovat şi autorul ce se ascunde în spatele său. Acest periplu actoricesc e, profesional, bine finisat, constituind totodată un punct de atracţie a spectacolului.
Giulia Ionescu şi Cosmin Creţu, ceilalţi doi actori distribuiţi susţin corect roluri de mai mică amploare. Fără a fi lipsit de momente tensionate, spectacolul decurge calm, relaţia cu spectatorul se încheagă imediat şi nu se sparge o dată cu finalul, deoarece textele lui Doru Moţoc pun probleme de conştiinţă şi Dan Tudor le accentuează acest atu. Pasiunea în iubire dusă dincolo de raţional naşte şi sentimente nobile, şi monştri ce distrug destine. Iar cei trei actori ilustrează echilibrat acest paradox. Aşteptăm în lunile ce vin să vedem cum se va materializa excelenta idee a noului director al Teatrului Valah, dramaturgul Mircea M. Ionescu, de a-i promova prin excelenţă pe autorii români şi cum îl vor sprijini în acest demers autorităţile locale. Că dramaturgii îl aşteaptă cu piesele pe ţeavă şi speranţe doldora...
