x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Virgină, 29 de ani, o mamă, nouă peţitori

Virgină, 29 de ani, o mamă, nouă peţitori

de Sebastian S. Eduard    |    13 Oct 2014   •   20:54
Virgină, 29 de ani, o mamă, nouă peţitori
Teatrul Arca din clubul La Scena, prezintă, sâmbătă, 18 octombrie, premiera spectacolului “Mama MIA”.
După un text scris de Theo Herghelegiu, “Mama MIA” spune povestea unei virgine de 29 de ani, Phillomene (Ela Ionescu), care decide să-şi schimbe “statutul” şi să se căsătorească, după ce află că medicii nu îi dau şanse să trăiască mai mult de o lună. Acţiunea se petrece în locuinţa acesteia, pe care o împarte cu mama sa, Mia (Theo Herghelegiu), personajul-cheie al spectacolului. Asta pentru că, deşi lucrurile se învârt în jurul tinerei, mama Mia este cea care creează toate schimbările de situaţie, deţine controlul suprem şi deopotrivă construieşte cu umor fiecare scenă neagră din destinul personajelor adiacente. Nouă bărbaţi. Toţi pregătiţi să o cucerească pe Phillomene, în fond, pe mama Mia. Pretendenţii, care acceptă să vină în casa Phillomenei pentru a-şi prezenta interesul faţă de aceasta, îşi iau anagajamente care mai de care mai profunde cu privire la viitorul posibil cuplu, fiecare expunându-şi tot ce consideră că este mai interesant despre propria-i persoană. Paradoxul este că aceste aspecte îi sunt total indiferente Phillomenei, care nici nu ia parte la expunerile curtezanilor, fata dorind să se mărite şi punct, cu oricare dintre cei nouă. Testele “acoperite” la care sunt supuşi sunt evaluate doar de mama Mia.

Umor, suspans tensiune
“Vorbim toată viaţa despre conflict între generaţii, despre relaţia părinţi-copii, despre apartenenţă şi neapartenenţă la o mentalitate sau alta… S-au omorât mulţi copaci pentru a se scrie literatură pe această temă; s-au tocit multe canapele în cabinetele psihologilor povestindu-se despre conflicte şi traume, ori, dimpotrivă: despre afecte pozitive negestionate corect şi aşa mai departe. De fapt, lucrurile sunt mult mai simple: legea firii urlă în noi; nu ne putem rupe de ceea ce am creeat (copil, artă, o idee, orice) şi, oricat ne-am codi s-o recunoaştem, tăierea oricărui cordon ombilical doare… Doare groaznic de rău. MAMA MIA este un spectacol pentru toate vârstele... Peste 14 ani.”, a declarat pentru presă Theo Herghelegiu.

Din distribuţia spectacolului fac parte Ela Ionescu, Marius Petrescu, Radu Micu, Andraş Demeter, Theo Herghelegiu, Mara Stan. Regia: Felix Crainicu

×