x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru „Vrăjitorul din Oz”, musafir în noul Excelsior

„Vrăjitorul din Oz”, musafir în noul Excelsior

de Maria Sârbu    |    05 Mai 2011   •   20:44
„Vrăjitorul din Oz”, musafir în noul Excelsior
Sursa foto: Dragoş Savu/Jurnalul Naţional

164047-dragos-savu-intactimages-img-5880.jpgNimic mai frumos pe lume decât un vis împlinit. La orice vârstă omul vi­sea­ză. A visat şi Ion Lucian o sală fru­moasă pentru Teatrul Excelsior, pe care l-a fondat în 1990. A depus efort, aproape că se rătăcise în hăţişul ad­ministrativ. 12 ani a durat aş­tep­ta­rea – un chin pentru un artist.

Totuşi acest vis îndelungat a devenit acum realitate. Ion Lucian, la cei 87 de ani împliniţi, a savurat clipe de fericire, clipe emoţionante totodată, când oficial a dezvelit, împreună cu primarul Capitalei, Sorin Oprescu, sigla noului sediu Excelsior. Evenimentul a avut loc miercuri, 4 mai, dată care rămâne în istoria culturii bucureştene. Construirea în zilele noastre a unui edificiu care are scop educativ şi cultu­ral este o mi­nune. Cred că Ion Lucian se poate mândri cu această izbândă: „copilul” său – Teatrul (pentru copii şi tineret) Excelsior – poate să crească acum sănătos într-o casă bună. Casa are o suprafaţă de aproximativ 600 mp (trei etaje). Capacitatea sălii de spectacol e de 180 de locuri, existând loje şi balcon. Teatrul a fost construit conform cerinţelor moderne.

La inaugurare s-au spus cuvinte măgulitoare. Emoţionat, Ion Lucian părea copilul în inima căruia nu mai încăpea fericirea. Sorin Oprescu i-a oferit o plachetă, „în loc de diplomă”, întru veşnicia teatrului. Tot din partea Primăriei, în administrarea căreia este Excelsior, au fost şampania, tortul. Invitaţii s-au simţit bine. Din partea casei s-a oferit premiera cu spectacolul „Vrăjitorul din Oz” rea­lizat de Petre Bokor după Lyman Frank Baum. Mari şi mici au urmărit povestea „muzicală, veselă şi colo­sală” spusă în scenă de actorii Annemary Ziegler, Paula Sorescu-Lucian, Silvana Ionescu, Ciprian Cojenel, Mihaela Coveşeanu, Lari Giorgescu, Ştefania Dumitru, Pavel Bârsan, Robert Radoveneanu, Tudor Pârvu, Cosmina Dobrotă, Daniela Ioniţă ş.a. Din echipa spectacolului fac parte, de asemenea, Mihai Mă­descu (decor), Luana Drăgoescu (cos­tume), Maria Mitrache-Bokor şi Erika Bokor (coregrafie), George Marcu (director muzical), Mădălina Florescu (pregătire muzicală).

La acest început de casă nouă, trupa a pregătit şi „Snoave cu măşti” de Ion Lucian, montare ce va avea premiera la 11 mai.

×
Subiecte în articol: teatru