x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură The Charlatans UK

The Charlatans UK

de Alex Revenco    |    08 Iul 2007   •   00:00
The Charlatans UK

Infiinţat in 1990, grupul rock din Birmingham asigură deschiderea concertelor Rolling Stones din Romănia, Ungaria, Cehia şi Irlanda.

Infiinţat in 1990, grupul rock din Birmingham asigură deschiderea concertelor Rolling Stones din Romănia, Ungaria, Cehia şi Irlanda.

Anul trecut The Charlatans au inregistrat "Simpatico", al nouălea lor album, iar in vara acestui an căntă alături de granzii rockului mondial. După o serie de concerte alături de The Who (pe stadioanele Wembley şi Liberty printre altele) The Charlatans au fost desemnaţi să asigure deschiderea şi la căteva dintre concertele turneului european Rolling Stones - A Bigger Bang. La 17 iulie, pe stadionul "Lia Manoliu", The Charlatans vor evolua, incepănd cu ora 19:00, timp de 45 de minute. Aflaţi pentru prima oară in Romănia, britanicii işi vor prezenta atăt noile compoziţii, căt şi hiturile care i-au cosacrat, precum "The Only One I Know", "Then", "Over Rising", "One to Another" sau "North Country Boy". Compania Events, care organizează concertul mileniului, a mai pregătit o surpriză zecilor de mii de spectatori care vor veni la Rolling Stones: formaţia Iris va cănta in deschiderea celui mai mare concert al anului. "Faptul că vom cănta in deschiderea concertului The Rolling Stones este cel mai frumos cadou pe care il puteam primi la aniversarea a 30 de ani de carieră. Este o onoare şi un privilegiu, emoţiile sunt foarte mari. Am crescut cu muzica The Rolling Stones, modul lor de interpretare şi atitudinea, in special, au constituit o inspiraţie pentru noi", a mărturisit Cristi Minculescu. Recitalul Iris va incepe la ora 18:00 şi va dura o jumătate de oră.

×
Subiecte în articol: cultura rolling stones the charlatans