x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Tudor Chirilă face apel

Tudor Chirilă face apel

de Jurnalul National    |    12 Dec 2007   •   00:00

Tudor Chirilă va face apel la decizia Tribunalului Municipiului Bucureşti (TMB), care a decis că acesta nu mai are voie să interpreteze piesele Vama Veche fără acordul foştilor săi colegi de trupă,

Tudor Chirilă va face apel la decizia Tribunalului Municipiului Bucureşti (TMB), care a decis că acesta nu mai are voie să interpreteze piesele Vama Veche fără acordul foştilor săi colegi de trupă, obligăndu-l la plata de daune morale de 15.000 de euro, potrivit unei declaraţii remise MEDIAFAX.

"Nu este o soluţie definitivă. Vom face apel, ne vom face apărările şi vom incerca să dovedim că solicitările foştilor membri ai formaţiei sunt neintemeiate, lucru pe care l-am dovedit şi la Instanţa de Fond şi Recurs din cadrul procesului de Ordonanţă Preşedinţială - soluţie definitivă şi irevocabilă. Menţionez că drepturile de coautori ale colegilor mei nu au fost incălcate, in condiţiile in care organizatorii de spectacole au plătit remuneraţiile ce se cuvin in baza Legii drepturilor de autor", a declarat Tudor Chirilă.

Instanţa Tribunalului Bucureşti a admis, in parte, acţiunea intentată de cei trei foşti membri ai trupei Vama Veche, Traian Bălănescu, Răzvan Lupu şi Liviu Mănescu, prin care aceştia doreau să-i interzică lui Tudor Chirilă să mai interpreteze piese din repertoriul formaţiei destrămate. Totodată, instanţa a decis că Tudor Chirilă şi actualii membri ai formaţiei Vama au incălcat drepturile de proprietate intelectuală şi trebuie să le plătească celor trei daune in valoare de 15.000 de euro.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Bucureşti a hotărăt, in luna octombrie, printr-o hotărăre irevocabilă, că Tudor Chirilă poate interpreta melodiile fostei trupe pănă la soluţionarea dosarului de fond, adică cel de la Tribunalul Bucureşti.

"E păcat că din acest proces are de pierdut ideea de Vama Veche. Publicul insă nu are nici o vină. Sperăm că, intr-un final, justiţia romănă, in care credem, să soluţioneze echitabil acest caz, fără să creeze un precedent, care ar risca să prejudicieze in viitor şi artiştii, şi publicul. Este un proces lung şi, pănă la o soluţie definitiva şi irevocabilă, ne vedem pe scenă", a mai spus Chirilă.

Formaţia Vama Veche s-a despărţit in urmă cu mai bine de un an, in urma unor conflicte intre membrii trupei. Tudor Chirlă, alături de Eugen Caminschi, au pus bazele formaţiei Vama, iar Traian Bălănescu, Răzvan "Lapi" Lupu şi Liviu Mănescu au infiinţat Trupa Veche.

×
Subiecte în articol: cultura tudor chirilă