Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Incidentele de la Alba Iulia au fost ulterior discutate în Parlament. De altfel, şedinţa Camerei Deputaţilor a fost în nota obişnuită: adică cu certuri, provocări şi propuneri „şugubeţe”. Deşi ar fi trebuit să discute proiectul de lege pentru cumulul de funcţii, deputaţii s-au certat pe tema ultimelor declaraţii ale lui Tokes Laszlo şi a incidentelor de la Alba Iulia.
Cvorumul s-a atins greu, chiulindu-se ca de obicei. Doar 221 deputaţi au fost prezenţi, 115 au absentat, dintre care 87 motivat, ca membri ai comisiei de anchetă în legătură cu evenimentele din 13-15 iunie 1990. Iar cei prezenţi au fost foarte activi, mai ales pe holurile Parlamentului şi la restaurant, punând la grea încercare nervii chestorilor însărcinaţi să-i întrerupă de la cafele şi sandvişuri.
Atmosfera politică se înfierbântase recent, chiar de ziua naţională a României, aniversată cu incidente la Alba Iulia. Doi dintre liderii opoziţiei înscrişi la cuvânt, ţărănistul Corneliu Coposu şi liberalul Radu Câmpeanu, au fost atunci huidiţi de asistenţă. După cum a pretins presa antifesenistă, la comandă. La Bucureşti, „războiul” politic a continuat în Parlament, unde s-au contrat naţionaliştii români şi cei maghiari.
Ioan Gavra, ales pe listele Partidului Unităţii Naţiunii Române (PUNR), în circumscripţia Cluj, atenţiona colegii despre conţinutul telegramei de felicitare a Parlamentului maghiar. „Vizavi de Alba Iulia a existat un al doilea moment esenţial care înseamnă, de fapt, o sfidare şi o înjosire a naţiunii române”, declara Gavra.
„Am citit cu stupefacţie ieri în ziarul Dreptatea – nu este vina ziarului, nici a partidului (Dreptatea era oficiosul PNŢCD – n.n.) – o telegramă de felicitare pe care a trimis-o preşedintele Parlamentului Republicii Ungare Parlamentului României cu ocazia sărbătoririi zilei de 1 Decembrie. Vă citesc doar câteva expresii. «Eforturile popoarelor dumneavoastră» – deci popoarelor din România. O a doua: «naţiunile din România». O a treia: «libertăţii naţionale depline a fiecărei, bineînţeles, naţiuni». Pe urmă: «autodeterminare şi autoguvernare». A cui, se subînţelege! Deci, este o telegramă, practic, de sfidare, de denigrare a realităţilor sociale şi naţionale din România.” Ioan Gavra solicita Parlamentului român să se răspundă instituţiei omoloage din Ungaria în termeni eleganţi, dar univoci în privinţa României ca „stat naţional unitar”.
Despre evenimentele petrecute cu câteva zile în urmă în oraşul „marii Uniri” a vorbit din înaltul tribunei şi Ioan Mihuţ, deputat fesenist. Descria „ostilităţile” de parcă ar fi asistat la o altă manifestare. „La Alba Iulia, dacă aţi băgat de seamă, preşedintele Ion Iliescu şi primul-ministru nu au fost aclamaţi, ci pur şi simplu li s-a cerut în virtutea dreptului pe care îl are poporul român să aibă grijă de Ardeal”, spunea Mihuţ.
Şi continua, pe un ton împăciuitor: „Nu au fost fluierate, cum am mai spus, anumite partide, ci pur şi simplu au fost fluieraţi nişte oameni. Şi pentru că această minunată bijuterie a arhitecturii româneşti a fost construită în spiritul poporului român, dragostea spre poporul român, aş vrea să vă propun aici ca acest templu să fie considerat, începând de azi, templu al iubirii. Şi să scriem undeva la intrare, pe o placă, următoarele: «Să nu intre cine nu iubeşte poporul român şi România»„. Şi-a încheiat discursul cu o interpelare adresată Guvernului României, fără nici o legătură cu ce se discutase până atunci. Pe „surse”, deputatul ştia că în ţară erau 18.000 de cetăţeni maghiari şi 21.000 sovietici. „Ce fac ei acum, care este scopul vizitei lor, cum au intrat în ţară şi dacă sunt înarmaţi?”, a întrebat Ioan Mihuţ.
În dezbaterea Camerei Deputaţilor, fără a fi fost pe ordinea de zi, s-a combătut şi pe tema unui comunicat oficial remis publicităţii de pastorul reformat Tökes Laszlo. La 5 decembrie 1990, după patru luni de spitalizare petrecute în Ungaria, după un accident de circulaţie, cel supranumit de mulţi „scânteia revoluţiei” se întorsese la Oradea. Acordase între timp un interviu presei occidentale şi câteva declaraţii considerate „belicoase” de presa românească au atras atenţia. Împotriva sa senatorii fesenişti reclamau chiar intentarea unui proces pentru „activitate antistatală şi antinaţională”. Pastorul credea că împotriva sa se declanşaseră „o campanie dură” şi un „proces de discreditare”. Totodată, cerea „ajutorul moral” al opiniei publice internaţionale şi interne, atrăgând atenţia asupra derapajelor antidemocratice din România.
În Parlament, în apărarea lui Tökes, care era preşedintele de onoare al UDMR, au cuvântat conaţionalii săi. Francisc Bárányi a citit scrisoarea de protest a pastorului, iar Domokos Geza a declarat: „Poate că a făcut greşeli, poate că a spus lucruri nechibzuite, dar rămâne un democrat, rămâne un devotat ţării sale – România – şi, orice am face, în istorie va rămâne una dintre figurile luminoase ale Revoluţiei din decembrie”. Acelaşi deputat, fost director al Editurii Kriterion şi membru supleant al CC al PCR până în 1984, îndemna la „calm, înţelepciune şi spirit de toleranţă”. După care a început şi el atacurile la adresa „forţelor extremiste” din afara Parlamentului.
În vizorul lui Domokos Geza se afla revista România Mare, un „pericol la adresa democraţiei”. „Dar, pentru numele lui Dumnezeu, dumneavoastră nu citiţi ziarul România Mare?”, i-a întrebat deputatul pe cei prezenţi în sală. „Nu vă daţi seama că sunt contestate rolul şi importanţa Parlamentului actual în viaţa publică a României? Nu vă daţi seama că s-a scris acolo că avem nevoie de un nou Antonescu?”
Printre atâtea discursuri tăioase, în numele concordiei generale, propunerea, mai în glumă, mai în serios, a lui Alexandru Albu (FSN), pentru înfiinţarea „Alianţei pentru Liniştea Ţării”, numai zâmbete nu a stârnit.
„Paranomenclatura” cu mai multe salarii
De fapt, şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 decembrie 1990 era dedicată discutării proiectului de lege privind cumulul de funcţii. Potrivit propunerii, orice persoană putea cumula mai multe funcţii în acelaşi timp şi primi un salariu corespunzător.
Pensionarii, mai ales cei specialişti de „înaltă calificare”, se puteau angaja în orice domeniu de activitate. Cu condiţia ca funcţia pe care o ocupau să fie scoasă la concurs din şase în şase luni.
Împotrivă s-au pronunţat, în plen, mai mulţi deputaţi. Viorel Munteanu, de pildă, era convins că legea era făcută „nu pentru cei care munceau din greu”, cu program de opt ore, ci pentru „o anumită nomenclatură (…) care va putea să-şi aranjeze astfel încât să câştige două sau chiar trei salarii”.
Cine erau „nomenclaturiştii” a reieşit din dezbateri, prin „demascări” reciproce. Ioan Gavra, folosind termenul de „paranomenclatură”, se referea la parlamentarii angajaţi şi ai altor instituţii de stat. Printre primii l-a identificat pe un adversar politic, senatorul UDMR Demény Lajos, cercetător la Institutul de Istorie Nicolae Iorga.
În schimb, Ion Raţiu s-a pronunţat în favoarea legii, amintind exemplul său personal. În tinereţe, spunea multimilionarul, muncise în tura de noapte la BBC şi în timpul zilei la societatea maritimă Ternal Deposit and Forwarding Company.
Aşadar crainic noaptea, funcţionar ziua. Solitar a fost demersul deputatului Aurel Puiu, care solicita ca membrii Parlamentului şi Guvernului să nu deţină alte funcţii.
Ajutor de sfintele sărbători
Unele intervenţii de la tribună, puţine, ce-i drept, au fost primite cu aplauze atât pe băncile puterii, cât şi ale opoziţiei. Bunăoară, Ioan Gavra le-a propus colegilor din cel mai imporant for al ţării să doneze fiecare câte o sumă pentru studenţii şi elevii moldoveni aflaţi la studii în România. Câte 200 de lei pentru „luna sărbătorilor” şi câte 100 pentru restul lunilor.
„Banii strânşi să fie distribuiţi, pe localităţi, acolo unde se regăsesc elevi, studenţi din Moldova la studii în ţara noastră”, spunea Gavra. „Eu cred că este mult mai demn aşa să ajutăm şi noi – poate poporul se va gândi la acest lucru, dând noi, făcând un pas noi în direcţia aceasta, ca să ajutăm în mod, într-adevăr, real pe fraţii noştri de dincolo de Prut”. Aleşii s-au gândit şi la micuţii din orfelinate, pentru care s-au făcut cadouri din fondurile dedicate Pomului de iarnă.
