Dacă ar fi ştiut…

Mai mult decăt orice consideraţie despre cel care a fost căntăreşte greutatea faptelor sale.

Â

Mai mult decăt orice consideraţie despre cel care a fost căntăreşte greutatea faptelor sale.

Â

Septembrie 1986, Baia Mare. "Filmam impreună cu Adrian la «Vulcanul stins». Dublam un actor de la Braşov, partenerul lui Adrian din film. Personajul se dezechilibra şi cădea de pe o stăncă abruptă in gol, de la vreo 26 de metri. Eram singurul cascador la filmul respectiv, alţii refuzaseră oferta din motive «tehnice»...

Escaladez stănca prins in corzi de salvamontişti, ajung la punctul terminal de unde trebuia să cad, renunţ la toate corzile de siguranţă şi le spun că sunt gata să tragem mai repede, că se consumă adrenalina. Şi, oricum, nu puteam trage decăt o singură «dublă», astfel de execuţii nu se repetă..."

Â

MOTOR ŞI... ACŢIUNE! "Mă desprind de stăncă şi plec in cădere liberă pe spate către cartoanele aranjate (deficitar) de recuziteri... N-a durat mult şi am simţit impactul ca pe o explozie internă, urmată de aplauzele audienţei, echipa de filmare şi un autocar de turişti care căscau gura. Aud... STOP! Motorul aparatului care filma in «grande vitesse» se opreşte şi... linişte deplină. Incerc să trag aer in piept, ca să-mi revin din şoc... Nu reuşesc. O durere tăioasă imi bloca respiraţia, sufocăndu-mă. Voiam să mă mişc, să ies, dar mi-era imposibil, nu mă puteam mişca. O durere cumplită mă sfăşia, nu ştiam de unde vine exact şi mă rugam, uităndu-mă direct spre cer, să nu fie coloana...

Au trecut, cred, 20-30 de secunde după STOP şi nimeni nu scotea un cuvănt. Aşteptau, ca de obicei, să sar din cartoane direct pe pămănt şi să mă scutur de praf... Am simţit deodată cum sunt apucat de două braţe vănjoase direct de subsuori şi tras afară, luat in cărcă şi tărăt pănă la rău, spălat pe faţă cu apă rece... Era ADI PINTEA. M-a dus la autocar şi a dat scaunul pe spate, ca să mă poată aşeza... A ţipat la toţi să dea voie şoferului să mă ducă la spital... Evident, eu am refuzat. Am cerut să fiu doar lăsat să-mi revin, pănă terminau ce mai aveau de filmat... Primele două nopţi au fost un coşmar, nu mă puteam mişca in pat... Adrian Pintea mă păzea stănd jos, pe covor, la marginea patului.

Am plecat cu primul avion disponibil a treia zi. Ajuns la Bucureşti, aveam să aflu că-mi spărsesem sternul şi am avut de stat in casă o perioadă. Timp in care, de două-trei ori pe zi mă suna Adrian să mă intrebe cum mă simt...

Aşa l-am cunoscut eu cu adevărat pe Adrian Pintea şi asta este imaginea care a rămas in memoria mea."

Â

L-AŞ FI CONVINS… "Am plecat din ţară imediat după mineriada din ’90. M-am reintors in ’93, pentru o scurtă perioadă, şi l-am intălnit pe Adrian pe Calea Dorobanţi. Venea de la repetiţie... Se simţea bine, era mulţumit de felul in care i se prefigura viitorul. A fost ultima dată cănd ne-am mai văzut. Regret că nu am putut sta atunci mai mult de vorbă. Era grăbit şi n-am vrut să insist, ştiind că e foarte ocupat. Dacă aş fi ştiut că este ultima oară cănd ne vorbim in decursul acestei vieţi, poate că m-aş fi agăţat cu măinile de vesta lui de piele şi l-aş fi convins să mai stea."

(Cătălin Mina - cascador, New York, 9 iunie 2007)