x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un bulgăre de humă

0
16 Iul 2007 - 00:00

Puţini artişti sunt dăruiţi cu asemenea "frumuşăţuri", cum ar zice Creangă, care să le incălzească sufletele.

Puţini artişti sunt dăruiţi cu asemenea "frumuşăţuri", cum ar zice Creangă, care să le incălzească sufletele.


Au jucat in puţine filme, dar au fost filme fundamentale, "Pădureanca" şi "Un bulgăre de humă". "Despre Adrian Pintea vorbesc aşa ca şi cum ar trăi, spune Dorel Vişan. Eu l-am cunoscut din foarte multe unghiuri. In primul rănd l-am cunoscut pe tatăl lui, am fost prieteni buni, pe care el nu l-a cunoscut. El era un spirit insingurat şi simţea nevoia să se destăinuie numai faţă de anumiţi oameni. Părea puţin izolat şi necomunicativ, dar el in sufletul lui avea o comunicare extraordinară, numai că avea comunicare intr-o zonă unde foarte multă lume nu are acces."

Â

SUFLETE MARI. "Intr-o seară, işi aminteşte Dorel Vişan, stănd de poveşti intre două zile de filmare, m-a rugat să-i povestesc despre tatăl său. Un doctor foarte bun, care a murit foarte tănăr. Viaţa este foarte ciudată, şi-a dorit să-l intălnească, dar nu a reuşit niciodată. La «Un bulgăre de humă», insă relaţia a fost cardinală, acolo ne-a unit nu numai ceea ce ne unea ca artişti, incărcaţi de sensuri, ci şi sufletele mari ale lui Creangă şi Eminescu, care ne-au influenţat. Am stat mult timp la Iaşi impreună, căt am filmat. Atunci l-am cunoscut in străfundurile lui actoriceşti, pentru că se străduia şi muncea să descopere căt mai multe elemente care să reconstituie un destin atăt de puternic ca al lui Eminescu şi amăndoi ne zbăteam să găsim idei prin care spectatorul să-i recunoască pe Creangă şi pe Eminescu aşa cum ei au intrat in conştiinţa publicului. E complicat să joci asemenea personaje. El a fost cel mai potrivit actor pentru Eminescu, avea şi o asemănare şi o zbatere interioară. El intră perfect in definiţia aceea a unui mare poet care spunea «poetul, cel care scrie şi face poezie, este ca un animal de apă care trăieşte pe uscat şi vrea să zboare», cred că Adrian Pintea se incadrează foarte bine in această incartiruire a sufletelor alese. In natură, totdeauna există o compensaţie care balansează intre darul pe care ţi-l dă Dumnezeu şi defectele pe care ţi le dă tot Dumnezeu. El a avut parte de acest balans foarte multă vreme, pănă cănd s-a echilibrat. Din păcate, s-a echilibrat tărziu, dar suficient pentru ca sufletul lui să se liniştească şi să se regăsească prin intălnirea cu Lavinia. Intălnirea lor a echilibrat balanţa de care vorbeam. Păcat că a fost scurtă, lucrurile frumoase niciodată nu durează. Este o repetare care implineşte o măsură, a inceputului, a drumului şi a sfărşitului", a incheiat Dorel Vişan.

Â

Eminescu să il judece

A fost Eminescu in filmul  "Un bulgăre de humă", a recitat din Eminescu aşa cum nimeni n-a făcut-o, semăna  cu Eminescu foarte mult, iar cartea sa, "Pămăntul americanului", a apărut, deloc intămplător, la Editura Eminescu… (C.D.)

Â

"Coloana lui vertebrală era nealterată"

Intristat de prematura dispariţie fizică a lui Adrian Pintea, Constantin Codrescu ne-a impărtăşit totuşi căteva gănduri: "Eu cred enorm in această zonă in care Adrian a existat şi vreau să cred şi in existenţa acelei lumi in care a plecat. Cred foarte mult şi ii doresc acolo implinire şi linişte şi continuitate a ceea ce poate nu a reuşit să ducă pănă la capăt. Ca profesor, el era iubit de studenţi, găndea frumos, găndea liber, atunci cănd era limpede, şi in ultima perioadă a vieţii a fost limpede, un spirit limpede, cuminte, poate chiar prea limpede. Nu ştiu dacă el nu a evadat cu bună ştiinţă. El a avut de optat dintre o incercare grea pe care n-a acceptat-o. Deşi unii spun că n-a avut curajul, eu cred dimpotrivă. A refuzat compromisul. Or, intr-o perioadă atăt de obişnuită cu compromisul şi cu compromiterea şi cu lichelismul, coloana lui vertebrală era nealterată. Şi ăsta a fost un lucru remarcabil. Găndul meu către el nu este decăt cu mare pioşenie şi cu acest sentiment ca Dumnezeu să-l odihnească şi să-i dea lumină!" (L.P.)

Â

Simplu, Adrian Pintea

Ciudat lucru, momentul intălnirii dintre foarte tănărul student in anul II la actorie Adrian Pintea şi regizorul consacrat Nicolae Mărgineanu s-a produs la spectacolul "Bogdan Dragoş", după Eminescu. Figura lui Eminescu il inhiba pe regizor, care voia să turneze "Un bulgăre de humă", nu exista romăn să nu-l iubească pe Eminescu, era o răspundere spirituală să-l joci pe Eminescu, era nevoie de un actor care putea să redea trăirile prin chip. Şi, pentru că toate acestea trebuia să poarte un nume, s-au numit, simplu, Adrian Pintea… (C.D.)

Citeşte mai multe despre:   adrian,   eminescu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de