Nu este sclavul timpului

Alexandru Andrieş este unic şi indivizibil. Nu poate fi duplicat sau clonat nici dacă-l arzi la flacăra violet! Poate fi însă ascultat de zeci de ori, în zeci de feluri, în zeci de locuri.

N-are vicii şi nu pare deloc un om nefericit. Este îngrozitor de prolific. Coşmarul colecţionarului. "Mi-e groază să mă gândesc câte cântece bune are needitate, probabil pierdute pentru public, în condiţiile în care scrie pentru fiecare album mult mai multe zeci de piese, după care vine M.I. Mîntulescu şi le «cerne»" - declară pe proprie răspundere artistul.

MOBILUL, NU. CALCULATORUL, DA!
Îi place ghiocelul. Nu-i place să vadă florile tăiate şi puse în glastră! "Acesta e, cred, un motiv pentru care nu-mi place să duc flori" - spune Andrieş. Nu este sclavul timpului! De-o viaţă a renunţat să poarte ceas. Ale-xandru Andrieş este fără număr. De telefon mobil. Nu-i place să fie deranjat, preferă să nu fie el de găsit, şi să te găsească el pe tine. "Când stăteam în gazdă, unde era telefon, maică-mea suna zilnic să vadă dacă nu am răcit sau dacă nu mi-a căzut o cărămidă pe picior - povesteşte Alexe în biografia sa. Când aveam examene, avea emoţii, iar în clipa în care am terminat şi stăteam singur, am hotărât să nu-mi pun telefon. Am zis că e mai bine să o sun eu când am ceva de zis. Pe de altă parte, asta cred că vine dintr-o nevoie a mea de a avea un loc în care să mă retrag, dacă am ceva în cap. Acesta e un motiv pentru care majoritatea cântecelor le scriu la mătuşă-mea, unde contactul cu lumea de acasă se rupe vrând-nevrând. În schimb, accept calculatorul, deşi nu ştiu să lucrez la el. Nu folosesc decât e-mailul, pentru că mi se pare o formă foarte bună de comunicare. Nu depinzi de oră şi de-aia îmi place".

MAI ÎNCET CU SĂPATUL...
Se respectă, respectă ţara în care trăieşte, îşi respectă meseria. "Când am ajuns pentru prima dată la mătuşa mea, în Statele Unite, unul dintre drumurile făcute a fost în Philadelphia, care este oraş istoric. Mă aşteptam să văd... ceva! Am văzut numai nişte chestii care, faţă de ce avem noi, erau o nimica toată, dar de care aveau o grijă «îngrozitoare»: de ultima pietricică, de ultima bucăţică de hârtie pe care o aveau! Atunci mi-am dat seama câtă lipsă de respect avem noi faţă de istoria noastră şi de tot ce înseamnă acest bagaj cultural pe care nu prea dăm doi bani şi care se distruge sub ochii noştri, din lipsa noastră de respect".

Arhitectul Andrieş a venit cu o propunere de revitalizare şi de restaurare a zonei Curtea Veche din Bucureşti. Dar... "Proiectul ăsta a fost proiect de şcoală când eram eu în anul IV. Vă daţi seama, anii '70. Şi abia acuma au început aşa nişte săpături pe acolo, prin Lipscani. Mai se sapă trei metri, mai se stă cinci luni, se mai sapă doi metri, mai plouă, mai trece-un anotimp. Are dreptate şi domnul Mitran, avem timp, că doar de 2.000 de ani suntem aici". Da' ce atâta grabă? Şi ce dacă timpului îi va sta ceasul? Va fi înlocuit cu altceva, numai noi să trăim!

Andrieş acceptă să aibă calculator, deşi nu ştie să lucreze la el. Foloseşte doar e-mail-ul, "pentru că mi se pare o formă foarte bună de comunicare. Nu depinzi de oră şi de-aia îmi place"