x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De la Şimleu, în surghiun

1
Autor: Luminita Ciobanu 15 Iun 2009 - 00:00
De la Şimleu, în surghiun


Ascultându-l în timp ce răsfoieşte cartea vieţii sale, ai senzaţia că în faţa ta se derulează un scenariu de film. Un film de război, dramatic. Întâmplările sunt însă mult mai cutremurătoare. Povestea lui Alexandru Jula bate orice regie.

S-a născut în Ardeal, în oraşul Şimleu Silvaniei, din judeţul Sălaj, la 24 iulie 1934, fiind al patrulea copil al ardelenilor Iosif şi Floarea Jula. "Părinţii mei s-au cunoscut înainte de 1916. Tata, fiind militar, a plecat în război şi s-a întors cu puţin timp înainte de încheierea ostilităţilor militare. A venit data de 1 Decembrie 1918, când în Ardeal s-a instaurat administraţia românească.

Sigur că această nouă administraţie avea nevoie de oameni credibili ca să fie condusă, iar tata fiind tânăr, un adevărat român, a fost cooptat în Poliţia Română din Ardeal. În 1919 se naşte primul lor copil, Jula Iosif. După cinci ani s-a născut sora mea Florica, apoi, după alţi cinci ani, sora mea Lucia. Tot după cinci ani am apărut eu pe lume, în 1934.

Tata, după 12-15 ani de Poliţie, a renunţat, întorcându-se la îndeletnicirea pe care o iubea. Era ţăran, îi plăcea să lucreze pământul", începe povestea vieţii sale Alexandru Jula.

SUB OCUPAŢIE
Îmbrăcat într-o cămăşuţă ce-i ajungea până la genunchi, Alexandru Jula cutreiera, însoţit de căţeii săi, livezile şi viile din apropierea oraşului. Era fericit. Nu bănuia că destinul avea să-i rezerve întâmplări cutremurătoare.

Anul 1940 a adus zile grele pentru familia Jula. "Părinţii noştri dintotdeauna au spus: «Copiii noştri trebuie să înveţe carte». Fratele meu, fiind absolvent de liceu, a intrat într-o şcoală de ofiţeri a Armatei Române în partea neocupată a României. Noi, restul familiei, am rămas sub ocupaţie maghiară. Eu aveam 7 ani, dar îmi aduc aminte de tot ce s-a întâmplat cu o claritate care uneori mă şi sperie.

Aproape de Şimleu Silvaniei era comuna Trăsnea. Acolo au fost exterminaţi toţi românii. A scăpat un singur copil. Noi trăiam cu mare teamă. Într-una din seri a venit un ofiţer însoţit de patru ostaşi maghiari. Soldaţii s-au oprit în prag şi au întrebat: «Cine este Jula Ioujev» (cum pronunţau ei Iosif)? I-a răspuns tata: «Eu sunt».

Noi eram îngroziţi. În timp ce aştepta, ofiţerul îşi fixase privirea pe un tablou, al tatei şi al mamei, unde tata era îmbrăcat în ofiţer al Armatei Ungare. «Cine-i bărbatul din tablou?» «Eu!», a răspuns tata. Ofiţerul s-a uitat ciudat, l-a cercetat cu privirea pe tata, apoi i-a spus: «Nu mai mergi cu noi, dar mâine părăseşti această ţară, Ardealul».

A doua zi, la 4 martie 1941, a venit un ordin în care se spunea că dacă în 24 de ore nu părăsim teritoriul nu ne mai bucurăm de protecţie maghiară. Am lăsat tot acolo şi singura camionetă din Şimleu, condusă de un ungur cumsecade, ne-a condus spre graniţă, spre dealul de la Cluj. Era o noapte rece, ploua, iar unităţile de grăniceri maghiari ne-au arătat drumul spre graniţa românească.

Aşa am fost expulzaţi, lăsând totul acasă. Casă, animale, pământ şi am plecat în necunoscut. Acel tablou al mamei şi al tatălui meu a fost salvarea noastră. A constituit o valoare uriaşă pentru familia Jula. Îl am şi astăzi", povesteşte cu nostalgie Alexandru Jula.

"ARANJAMENT"
Grozăviile întâmplate în Şimleu Silvaniei au fost cutremurătoare. Dar nu a fost singura localitate cuprinsă de urgie. "S-au ars biserici, au fost schingiuiţi oameni, şi asta numai pentru faptul că erau români. Au avut loc nişte atrocităţi uriaşe... După ce am intrat în România ne-am instalat în primul oraş românesc: Turda. Au urmat multe necazuri.

Tata a lucrat la fabrica de sticlă din Turda, sora mea mai mare şi-a găsit şi ea un serviciu. Eu am început şcoala primară la Turda. Fratele meu mai mare era la şcoala de ofiţeri. Era pe Prut când mareşalul Antonescu a ordonat «Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul». A mers până la Odessa. S-a întors acasă doar pentru a fi avansat la gradul de sublocotenent.

Părinţii mei, grijulii, au încercat un aranjament pentru a nu se mai întoarce în prima linie. El a refuzat acest aranjament, spunându-i mamei că, dacă ar proceda toţi aşa, nu ar mai lupta nimeni. A plecat şi s-a întors abia în 1946", îşi aduce aminte Alexandru Jula privind spre trecut, spre anii copilăriei sale, spre anii în care alerga pe maidanele din Turda, lăsând în urmă Cetatea Şimleu.

Citeşte mai multe despre:   tata,   jula,   şimleu

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de