x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Defectul ei, bunătatea

0
Autor: Daniela Cârlea Şontică 09 Mar 2009 - 00:00

Andrei David a cunoscut-o pe Anca Parghel în 2007, înainte de înregistrarea piesei "Brasil". Au colaborat în cadrul Fly Records. 



Spune că a fost o pură întâmplare că s-au întâlnit, dar toate lucrurile decurgând din această întâlnire şi care şi-au lăsat amprenta asupra lui arată că nimic nu este întâmplător. "Eu colaboram atunci cu cei de la Fly Project şi cu Tom Boxer şi astfel, prin extensie, am ajuns să lucrez şi cu dânsa. Tehnic nu am fost niciodată PR-ul ei, ci doar am făcut amândoi parte din aceleaşi proiect, Fly Records. Primul meu contact direct cu Anca Parghel, până atunci vorbisem doar la telefon cu dânsa, a fost la sfârşitul anului, când am început să pregătim lansarea «Brasil». Ţin minte că ne-am întâlnit cu toţii într-o cafenea din Piaţa Romană. A fost ceva uluitor pentru mine. Mă aşteptam ca dânsa să aibă o altă atitudine, să fie, aşa cum mulţi sunt fără nici un merit, «fiţoasă». Asistasem la o concert al dânsei în Green Hours, cu ceva timp în urmă, şi rămăsesem uluit. O astfel de voce, în mintea mea, trebuia să aibă un orgoliu şi o trufie pe măsură. Nu a fost însă deloc aşa. Din primul minut, deşi nu ne cunoşteam, simţeam că ea are încredere că noi vrem să facem împreună lucruri cât se poate de bune. Poate cel mai mare defect al Ancăi Parghel era că avea încredere deplină în bunătatea oamenilor. Dacă în cazul meu şi al multor altora încrederea ei a fost răsplătită, au fost şi cazuri în care s-a întâmplat tocmai invers", povesteşte Andrei David. 

OPTIMISTĂ. A fost neplăcut impresionat de felul în care s-a purtat presa la un moment dat cu Anca Parghel: "Câţiva ziarişti doriseră să facă un reportaj de atmosferă acasă la artistă. Iniţial, am fost foarte încântaţi de idee, dar apoi, când am văzut articolul nu ne-a venit să credem. Oamenii aceia scriseseră un material teribil de răutăcios din care reieşea că banii adunaţi în urma teledonurilor au fost folosiţi în scopuri personale, pentru a-şi decora casa şi lucruri de genul acesta. Era o tâmpenie incredibilă. Aşa cum s-a aflat pe urmă, 90% din banii din teledonuri au intrat, ironic, în conturi după ce Anca a plecat dintre noi. Ştiu că la momentul repectiv am văzut-o pentru prima oară pe Anca supărată. Până atunci nu mi-o puteam închipui în acest fel deoarece, în ciuda tuturor necazurilor, tot timpul am văzut-o cu zâmbetul pe buze. De data aceasta era însă supărată, dar nu nervoasă, ci dezamăgită căci oamenii în care avusese încredere o înşelaseră". 

În general, spune Andrei, Anca Parghel era atât de bună şi vedea în oameni numai frumuseţea, dar s-au găsit destui care să profite de calitatea aceasta a ei. Ea a continuat să fie însă plină de omenie, indiferent de dezamăgirile provocate de cei din jur: "Dacă astfel de episoade i-ar fi înverşunat şi înrăit pe unii, pe Anca nu au schimbat-o. Aşa era dânsa, mereu optimistă, mereu încrezătoare că lucrurile se vor termina bine. Chiar internată în spital, în ultimele ei săptămâni, ea se gândea cum vom filma videoclipul pentru următoarea piesă. Asta a fost pentru mine cel mai important lucru pe care l-am învăţat de la Anca, să fiu optimist. Să mă gândesc tot timpul la lucrurile bune şi să tind către ele fără să mă las doborât de griji". 

SOLIDARITATE. Andrei David consideră că momentul în care Anca a dispărut a fost foarte greu nu doar pentru cei apropiaţi, familie, cunoscuţi şi prieteni. "Mulţi dintre cei care nu o cunoscuseră personal, dar care aveau probleme de sănătate similare, au simţit că dacă Anca nu a putut face faţă acestei boli cumplite, nici ei nu au nici o şansă. O dată cu Anca, a murit şi un pic din speranţa multor oameni. Am observat asta mai ales în cazul câtorva persoane apropiate, dar şi din sutele de telefoane pe care le-am primit în acele zile. Oameni cu care nu vorbisem niciodată, care nu îmi pot imagina de unde aveau numărul meu, m-au sunat să mă întrebe dacă e adevărat, să îmi spună ce a însemnat Anca pentru ei şi să-şi transmită condoleanţele. Erau oameni de peste tot, din Germania, SUA, Belgia, Franţa. Foarte mulţi nici acum nu ştiu cum au ajuns la mine, dar mi-au dat adevărata măsură a popularităţii Ancăi. În acelaşi timp, au fost şi foarte mulţi «prieteni» care au uitat brusc numerele de telefon ale familiei. În fine, astea sunt alte probleme şi ţin de calitatea unora", povesteşte Andrei. 

În final, cel care a lucrat împreună cu Anca Parghel la Fly Records mărturiseşte: "Pentru mine, întreaga experienţă trăită în timpul colaborării cu Anca Parghel a fost extrem de preţioasă şi m-a schimbat în anumite aspecte, în felul în care abordez anumite probleme. Am avut plăcerea să descopăr, prin intermediul dânsei, alţi oameni de reală valoare cu care am rămas apropiat, cum ar fi cei doi fii ai Ancăi, Tudor şi Ciprian, dar şi o sumedenie de oameni pe care i-am cunoscut prin intermediul ei. Povestea Ancăi Parghel nu se va încheia însă aici. Cei doi fii ai ei au folosit banii primiţi din teledonuri şi câteva sume strânse de ei să pună pe picioare Fundaţia Anca Parghel. Ei m-au cooptat şi pe mine în acest proiect şi vă pot promite că numele Anca Parghel va mai fi auzit. Avem planuri mari. Vrem să facem un festival de muzică, mai multe acţiuni de strângere de fonduri pentru diferite cauze umanitare şi multe alte activităţi. E foarte important pentru noi să ducem mai departe numele Ancăi pentru că deşi ea, ca om, nu mai este printre noi, spiritul ei şi tot cea ce ea a simbolizat trebuie să rămână mereu viu".

 

Învingătoarea

Niciodată nu este uşor să scrii despre o persoană care s-a stins, cu atât mai mult când aceasta este una dintre cele mai valoroase interprete de jazz pe care România le-a oferit lumii. Mă număr printre persoanele care au avut plăcerea să o cunoască personal pe Anca Parghel şi să se inspire din optimismul şi vivacitatea pe care ea le risipea cu fiecare vers, vorbă, pas. După prima rundă a luptei cu cancerul, ce părea câştigată, Anca Parghel a fost una dintre figurile care s-au implicat în transmiterea mesajului Fundaţiei Renaşterea, cântând alături de Johnny Răducanu şi Teodora Enache, la evenimentul-emblemă al Fundaţiei - "Iluminare în roz", de la 1 octombrie 2002. A iubit viaţa mai presus de orice şi a preţuit fiecare clipă pe care aceasta i-a rezervat-o, până în ultimul moment. Atitudinea pe care Anca Parghel a avut-o în lupta cu boala este una pe care ar trebui să o aibă fiecare femeie: cea de învingătoare, cu ajutorul căreia să lupte pentru fiecare etapă din calea spre vindecare şi să aleagă drumul optim al tratamentului medical de specialitate şi al celui complementar, ca adjuvant. Sprijinul pe care am încercat să i-l acordăm Ancăi a fost infim faţă de dorinţa ei de a trăi, însă trupul nu a făcut faţă cumplitei boli şi a cedat. Durerea simţită de o ţară întreagă acum trei luni s-a transformat în dorul de vorbele şi prezenţa sa, însă, unicitatea Ancăi Parghel se remarcă încă o dată, printr-o caracteristică definitorie a ei ce va rămâne mereu vie - Vocea. 
  • Mihaela Geoană
Citeşte mai multe despre:   anca,   parghel

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de