x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Model unic

0
03 Sep 2007 - 00:00
Lumea părea mult mai frumoasă alături de Anda.

Am fost martora multor momente de fericire şi de nefericire, in care soarta a inălţat-o in lumină sau a lovit-o nemilos. N-am văzut niciodată un alt om inzestrat cu atăta putere de a o lua de la capăt, mereu şi mereu. Ca boxerii de mare forţă primea lovitura in plex, se cabra căteva secunde, apoi trăgea aer in piept şi mergea mai departe. Nu obosea niciodată, nu se dădea bătută nici atunci cănd lacrimi grele ii ardeau obrajii şi sufletul. Mi-o aduc aminte intr-o inregistrare veche de prin anii ’60. Intr-o rochie simplă, neagră, cu un guleraş alb, cu privirea ei arzătoare, cu ritualul ei de mişcarea a măinilor şi a trupului. O mogăldeaţă de fată care aprindea micul ecran cu versurile "Măine dimineaţă, soarele va fi sus iar".

CREDINŢĂ. M-am intrebat adeseori care era secretul empatiei ce se crea intre prim-planul acestei fete cu ochii uriaşi şi expresivi, cu voce puţin guturală, şi publicul ei telespectator? Răspunsul a fost intotdeauna acelaşi: credinţa in ce spune şi exprimarea personală, originală a mesajului pe care voia să-l transmită. Nu pot să uit inregistrarea piesei "Seara". Realizatorul - imi pare rău că nu-i pot menţiona numele, pentru că filmarea nu are generice - a ales soluţia de a o ţine timp de aproape trei minute la prim-plan, cu un obraz uşor umbrit şi celălalt strălucind in lumină. Ochii Andei te fascinau. Avea o forţă de interpretare pe care o caut mereu de atunci pe chipul căntăreţilor şi cu părere de rău spun că astăzi o intălnesc tot mai rar.

Sub umbrela curentului "power-flower", ca mulţi alţi tineri, Anda a trăit o perioadă rebelă, colorată ideologic. Cănta compoziţii proprii sau ale altor autori, pe versuri ale unor mari poeţi romăni şi străini. Citea mult. Cultiva lirica de calitate. Există in Arhiva TVR o secvenţă elocventă din 1974, in care cănta alături de Dan Andrei Aldea: "Mai tărziu ei ne vor intreba ce-am făcut/ Dacă am făcut ceva…/ Da, noi am răscolit pămăntul/ Adăncimile, cuvăntul/ Am dezlănţuit furtuna/ Adevărul l-am descoperit/ Focul, apa suntem noi/ Poate veţi fi şi voi intrebaţi mai tărziu/ Dacă aţi făcut ceva…".

Anda a fost sinceră in acest demers, a făcut totul cu pasiune, credinţă şi dăruire. In 1976, versurile lui Labiş ţăşneau pe scenă din adăncul sufletului ei. In general, un artist talentat interpretează strălucit un rol. Anda trăia acest rol cu mintea, cu săngele, cu toată fiinţa ei. "Parte din noi ne-am invins/ Greşeala, minciuna şi groaza/ Generaţii secate se sting/ Tinerii răd către stelele reci/ Cine-şi va pierde credinţa-n izbăndă/ Pe aceste mişcătoare poteci/ Cine din noi va muri/ Inainte ca trupul să-i moară/ Cine-o să-şi lepede inima-n colb/ Insuportabilă de mare povară/ Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!". Sună ciudat aceste versuri azi? Poate doar ciudat de… valabile şi de necesare!

Â

LA ŞOSEA. Intre 1977 şi 1984 am inregistrat multe rubrici de poezie şi muzică. N-am să uit niciodată filmările pentru "Verde crud", căntecul compus de ea pe versurile lui George Bacovia. Ce nuanţe subtile dădea versului "te mai văd, te mai aud"… Incă de pe atunci incepuse să se ocupe de universul copilăriei. Scria căntecele pentru cei mici pe versuri de Otilia Cazimir, George Coşbuc, Magda Isanos şi Nichita Stănescu.

Un rol extraordinar a făcut şi la Teatrul Mic in musicalul "Mitică Popescu", pe muzica lui Nicu Alifantis. Juca un puşti de mahala, un fel de Gavroche autohton, sprinţar ca un spiriduş zbenguindu-se pe scenă şi printre scaunele spectatorilor, isteţ, cu haz şi cu o inimă căt o păine. Din păcate, in arhiva televiziunii s-a păstrat doar o secvenţă de căteva minute, pe care am inregistrat-o intr-o emisiune de varietăţi dedicată Bucureştiului. In platou, ca parteneră a actorului Mitică Popescu, intr-un căntecel despre plimbarea la şosea, ea a renunţat la pitorescul personaj şi a adus pe ecran o tănără domnişoară in hainele anilor interbelici: "Imi place la plimbare/ Iubesc Calea Victoriei/ Imi place la şosea/ Hai, du-mă la plimbare/ Nu vreau nimica altceva/ Hai, du-mă la plimbare...".

Anda a intrat cu brio in Cartea recordurilor noastre sentimentale. Fără tăgadă, ea a fost un model unicat. A abordat varii genuri muzicale, de la şansoneta franceză la căntecul popular romănesc, de la aria de operetă la muzica italiană şi engleză, de la pantomimă la cupletul de revistă, de la satiră la dramă, de la dans la teatrul clasic şi de la poezia marii lirici universale la căntecul pentru preşcolari. A demonstrat că poate urca pe scena teatrului mare, că poate juca la fel de bine in registrul comic ca şi in cel dramatic. Viaţa sa părea un zbor neintrerupt…


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de