Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sunt oameni rari, care izbutesc să ridice prietenia la rang de artă.
Sunt oameni rari, care izbutesc să ridice prietenia la rang de artă.
Â
Te susţin fără să deranjeze şi te petrec departe de ochii indiscreţi. Nu se laudă că te-au cunoscut şi nu fac din numele tău propriul lor titlu de nobleţe. Te păstrează pur şi simplu in templul lor interior drept ceea ce ai insemnat pentru ei: un suflet ales.
NESTEMATELE. "E cumplit de uşor, dar atăt de vulgar să inventezi prietenii după ce acela pe care-l invoci nu-ţi mai poate da replica", spunea mai deunăzi actorul Eugen Cristea.
El este unul dintre cei dintăi. Căci sunt lucruri care se spun, altele care se scriu. Dar cele mai preţioase, nestematele unei prietenii, sunt cele pe care le porţi cu tine mereu, fără a fi capabil să le dai glas vreodată. Intr-un fel, parcă ai impresia că prea le-ai azvărli in banal. Astfel laşi celorlalţi privilegiul mizer de a-şi adjudeca fantome, de a-şi adăuga pe drapelul unei cariere mediocre sau al vieţii prozaice pete de culoare. Dar sunt atăt, şi nimic mai mult. Căci doar tu ai nestematele.
SIMPLU. Au impărţit ani la rănd scena Cenaclului Flacăra. "Moţu era şi el acolo", adaugă actorul. "A plecat şi el⦠Dar atăţia s-au inghesuit să-i fure numele, incăt am preferat să stau deoparte. Am fost impreună cu soţia mea şi-am semnat in cartea de condoleanţe, cu privirea in pămănt i-am spus rămas-bun şi-am plecat." Alături, actriţa Cristina Deleanu deschide o pagină de carte. Despre Anda.
E simplu să trăieşti atunci cănd o faci cu graţie. "Oameni ca Moţu, Adrian (Pintea), Anda au trăit cu artă şi i-au invăţat şi pe alţii cum prietenia poate fi o artă", spune Eugen Cristea. "Dincolo de talent, de roluri, de căntece, de fapte e invăţătura pe care au lăsat-o celor care vin după ei. Habar n-avem căt de norocoşi suntem că am avut privilegiul de a le fi contemporani."
Iar de-au născut vreodată in noi un tremur căt de mic, trăi-vom şi noi cu aceeaşi artăâ¦
Un copil mare
"Asta era Anda. Cu atăta graţie conducea emisiunea «Club Anda», incăt credeam că este una cu puzderia de copii care o asaltau. Era fenomenală. Cum se prostea cu fiecare in parte, cu cătă drăgălăşenie vorbea cu toţiâ¦
Muncea enorm⦠Cred că asta a terminat-o in final. Teatru, film, muzică, televiziune, orice şi cu atăta credinţă in tot ceea ce făcea. Era profesionistul absolut. Parcă ştia şi voia să lase in urma ei căt mai mult⦠Mi-e un dor cumplit de Andaâ¦"
Un trio spre neuitare
"Ciclul acela a apărut dintr-o joacă a noastră de un Revelion. Bocăneţ a avut ideea să petrecem Revelionul la el acasă eu, Dan Tufaru şi soţia lui, Anda Călugăreanu. Am hotărăt să fim deosebit de eleganţi, să nu punem muzică, să inchidem radioul, televizorul, să scoatem telefonul din priză şi să dăm, fiecare din noi, tot ce avem mai bun. Şi ne-a ieşit seara atăt de bine, că am hotărăt să o repetăm pentru televiziune. Tudor Vornicu ne-a dat mănă liberă. Totul s-a făcut cu dragoste, din dragoste. Nimeni nu ne-a impus nimic, chiar dacă vremurile erau cum erau. Au fost momente irepetabile", işi amintea căndva, intr-o vară, lăngă o mare, Florian Pittiş.
Â
Anda Călugăreanu, pilda unei strădanii fără oprire
"Există oameni oneşti care fac fapte. Precum furnicile, care participă toate, deci fiecare in parte, la construcţia muşuroiului sau la aprovizionarea lui pentru timpuri de restrişte. Aceşti anonimi in fond - cum suntem cam toţi - - contribuie, din bucuria de a o face, la aducerea aminte, la o nostalgie de a fi a mea. Sunt cei care menţin in viaţă amintirea unui om deosebit. Profesorul director-fondator al proiectului cultural «Anda Călugăreanu», Mihai Ţ. Dăneţ, este unul din acest soi de oameni care, intr-o discreţie respectuoasă şi respectabilă, pune in lumină, măcar o dată pe an, o manifestare artistică dedicată Andei. Dar ea, minunata artistă răpită prematur dintre cei dragi, merita şi merită mult mai mult decăt se intămplă prin dragostea unor oameni sensibili şi drepţi. Pentru că Anda Călugăreanu a fost pilda unei cariere excepţionale, a unei strădanii fără oprire spre perfecţiune, a fost intruchiparea unui talent complex şi a rămas imaginea unui om bun şi a unui prieten", scria actriţa Cristina Deleanu căndva.
Â
De pe scena Cenaclului
"Am avut impreună foarte multe spectacole in Cenaclul Flacăra. Cei care blamează lucrurile care se intămplau atunci uită nişte chestiuni esenţiale. In primul rănd uită modul in care se trăia. Că la televizor erau doar două ore de program, că la cinema vedeai in proporţie de 90% filme de propagandă, că nu aveai căldură, că se intrerupea curentul cănd ţi-era lumea mai dragă (dacă-ţi mai era!) şi că alergai după o conservă de nu-ţi mai trebuia! Aşa că Cenaclul Flacăra insemna de fiecare dată o clipă de eliberare. Atăt pentru noi, artiştii, căt şi pentru public. Erau stadioane intregi! Asta trebuie să insemne ceva!", işi aminteşte Eugen Cristea.
