Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Â
"Păhărelul mi-a fost şi un bun prieten, căci adevăraţii amici s-au cam risipit", spunea Aurelian Andreescu doar cu o lună inainte să moară.
"Păhărelul mi-a fost şi un bun prieten, căci adevăraţii amici s-au cam risipit", spunea Aurelian Andreescu doar cu o lună inainte să moară.
La 6 iunie 1986 a apărut in Flacăra, sub semnătura lui Dan Bărlădeanu, un interviu cu titlul "Am contribuit şi eu cu ceva la afirmarea muzicii noastre". Aurelian Andreescu este cel care, intr-adevăr, a contribuit cu CEVA in muzica romănească. Chiar şi după 21 de ani de la publicare, materialul este impresionant, prin adevărul pe care il conţine. "Puţini oameni sunt destul de inzestraţi ca să suporte adevărul şi ca să-l spună", cugeta Vauvenargues. Aurelian Andreescu era printre puţinii oameni inzestraţi să spună adevărul. Prin forţa vorbelor rostite cu curaj de artist, interviul este şi acum tulburător. De aceea am selectat căteva răspunsuri şi le-am aranjat, astfel incăt cuvintele care i-au aparţinut căndva lui Aurelian Andreescu să fie prefaţa Ediţiei de Colecţie ce ii este inchinată.
Â
MOŞTENIREA. "Am debutat intămplător. Eram impreună cu nişte prieteni la Pescăruş şi ne amuzam căntănd o dată cu orchestra. M-a remarcat chitaristul Gaby Mezei. Se pare că i-am plăcut, de vreme ce m-a invitat a doua zi la Electrecord. Am păşit cu dreptul. Din clipa aceea, viaţa mea s-a impletit cu muzica uşoară, definitiv şi irevocabil. Aşa se schimbă destinul omului in nici 24 de ore⦠La inceput mi-a fost greu. Sunt un mare emotiv. Ea, emotivitatea, bat-o vina, mi-a adus şi necazuri, dar şi bucurii⦠Nu ştiu dacă se poate numi moştenire, dar părinţii mei erau muzicali. Formam un trio cunoscut in tot cartierul, mai ales prin colinde. Cum am copilărit in jurul Operetei, mergeam foarte des pe acolo, dar genul nu mi-a dat nicicănd tărcoale. Niciodată nu m-am visat la operetă. Căntatul nu mă preocupaâ¦"
Â
IN NUMELE PRIMĂVERII. "De ce am trădat planşeta (n.r. - a terminat Şcoala Tehnică de Arhitectură)? Grea intrebare. Eram foarte tănăr şi valurile succesului m-au ameţit⦠Am pretenţia să afirm că nu mi-am irosit vremea in zadar. Am contribuit şi eu cu ceva la această meserie, la dezvoltarea muzicii uşoare romăneşti⦠Ştiu că sunt un nume, că reprezint un stil, aşa cum ştim că primăvara vine an de an, dar de fiecare dată este alta⦠Nu-i nici un secret că la inceputul carierei mele (n.r. - prin anii 1960) am căutat să-l imit pe Tom Jones. Dar, cu timpul, mi-am căutat făgaşul. M-am despărţit de idol, i-am mulţumit pentru ajutor şi mi-am văzut de drum⦠Pentru mine «Mamaia» reprezintă un mare mister. Se resping piese devenite şlagăre inainte de lansare şi se aprobă, chiar se premiază, lucrări care de-abia sunt laureate că se şi pierd in negura uitării. Am convingerea că, dacă s-ar organiza un festival numai cu piese respinse, mulţi specialişti prezenţi căndva in juriu ar lăsa ochii in jos⦠De mulţi ani refuz să mai cănt la «Mamaia». Laureaţii se impart in două: compozitori şi interpreţi care au limită de vărstă. Premii de interpretare nu se dau. Lumea mă vrea pe primul loc, din care cauză, atunci cănd participam şi căntecul nu intrunea sufragiile juriului, primeam zeci de telefoane de reproşâ¦"
Â
POSTERITATE RECUNOSCĂTOARE. "Teatrul e durerea mea cea mare. Scena teatrului nu mi-a fost de bun augur. Sunt distribuit rar. Trebuia să apar in «Nimic despre elefanţi». Insă spectacolul a trebuit scurtat. Am fost scos şi eu. Am protestat, am rugat conducerea să mai revadă programul⦠Am fost refuzat atunci cănd am propus să se organizeze un spectacol prilejuit de 25 de ani de activitate artistică. Simţeam nevoia unui recital, credeam că mi se cuvenea. Am publicul meu care, sigur, m-ar fi onorat cu prezenţa. Am făcut eu, oare, de ocară muzica uşoară romănească? Sunt
13 ani de cănd tot bat pe la porţile Electrecordului, dar in zadar. N-am loc in planurile lor editoriale decăt cu discuri mici. Se aşteaptă oare trecerea mea in nefiinţă? Posteritatea recunoscătoare nu mă interesează. Sunt in mare formă. Muzica imi băntuie sufletul şi inima şi eu n-am unde mă exprima. Barul Bulevard, unde cănt acum, nu-i prea puţin? Imi cunosc valoarea, nu vorbesc cu infatuare, dar, zău, prea multe şicane⦠Localul este necruţător. Niciodată nimeni nu m-a intrebat ce mănănc. Toţi mă intrebau ce beau. Acum mă lupt, impreună cu medicul meu, să inlocuiesc vinul cu ceva care să-mi invingă emoţiile. Sincer să fiu, regret boala, dar nu regret tinereţea".Â
Â
"Am destule păcate, dar nu mă simt vinovat de faptul că aş fi obţinut statutul de vedetă mai repede decăt trebuia. Incă din tinereţe viaţa m-a catapultat fără să forţez nota. Vreau să cred că am avut ceva dăruire, altfel nu-mi explic nici eu ascensiunea"
Aurelian Andreescu
Â
"Cănd mă apropiam de scenă, de emoţie mi se tăiau picioarele. Şi la inceputul carierei, şi astăzi. Am văzut că un pahar imi restabileşte echilibrul. Dacă mă rezumam la acel pahar, cred că nu se intămpla nimic. Dar localul este necruţător"
Aurelian Andreescu
Â
"Doream teatrul, dar restaurantul rămăne marea verificare. El iţi dă adevărata măsură a talentului, iţi developează greşelile de interpretare sau de dicţie"
Aurelian Andreescu
