x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Aurelian Andreescu Rege in muzica din Balcania

Rege in muzica din Balcania

17 Sep 2007   •   00:00

Un concurs de interpreţi de muzică uşoară al anilor ’60, desfăşurat la Radiodifuziunea Romănă. Printre participanţi, şi un necunoscut. Cu iniţialele A.A.

Â

Pe cănd lucra la jurnalul cinematografic in calitate de autor de subiecte, la Studioul Sahia Film, operatorului şi regizorului de film Pantelie Tuţuleasa i-a fost dat să filmeze competiţii din aproape toate domeniile de activitate. "«Actualitatea in imagini» - căci aşa se numea periodicul la care am fost repartizat să lucrez după terminarea Facultăţii de Cinematografie - era implicat in tot ceea ce inseamnă eveniment in Romănia. Din tematica unui jurnal de toamnă al anilor ’60 mi s-a repartizat să realizez un subiect la concursul de crainici şi interpreţi de muzică uşoară, ce se desfăşura la sediul Radiodifuziunii, pe Strada Nuferilor (acum G-ral Berthelot)", işi aminteşte Pantelie Tuţuleasa.Â

Â

INVITAT LA SAHIA. O cabină fixă ori mobilă, un microfon şi un text la prima vedere pentru crainici. O cabină, un microfon şi o melodie la alegere pentru soliştii de muzică uşoară. Participanţi, căt cuprinde privirea. "Pe culoarele ce formează ambientul din sala de concerte Radio, se auzea o voce sublimă, cu dantelăria de nuanţe ce prevestea un mare interpret: Aurelian Andreescu." Regizorul Tuţuleasa nu l-a putut filma pe interpretul a cărui voce i-a rămas şi in ziua de azi aproape de inimă. "Nu l-am putut filma, intrucăt decorul nu oferea imagini deosebite. In absenţa surselor de lumină pe care trebuia să le am şi nu le aveam. Şi in absenţa instalaţiei sincron. Date fiind aceste condiţii improprii, şi deşi la vremea aceea Aurelian Andreescu era un necunoscut, l-am invitat in Studioul Sahia Film pentru o posibilă filmare şi inregistrare. Era un bărbat frumos, de admirat, cu o voce extraordinară."Â

Â

IEŞIT DIN COMUN. Concursul la solişti de muzică uşoară nu il luase nimeni. "Mi-a fost de mare folos colegul meu de la jurnalul cinematografic, actorul Virgil Popovici (era partenerul meu la foarte multe inregistrări ale comentariilor de la jurnalul «Actualitatea in imagini»), care era cel care m-a ajutat să descifrez «dedesubturile» acestui concurs. După ce comisia (Aurelian Andreescu n-a văzut niciodată această comisie) a mai ascultat incă o dată benzile inregistrate, l-au chemat să dea proba din nou!" L-au chemat din nou pentru că ieşea din comun vocea lui, nu se asemăna cu niciuna dintre vocile ce se prezentaseră la concurs. "El a fost unicat. Acelaşi microfon, o nouă inregistrare. De data aceasta cu succes. Asta a fost şansa lui. A fost lansarea lui. Posibilitatea de a figura la emisiunile muzicale", este de părere cineastul.

Â

MAI PRESUS. Pantelie Tuţuleasa avea să-l revadă pe Aurelian Andreescu la una dintre ediţiile festivalului Cerbul de Aur de la Braşov. "Avea in pregătire două melodii: «Oameni, oameni» şi o altă melodie, căreia i-a incredinţat mult talent: «Dorul» - cuvănt a cărui semnificaţie o găsim numai in limba romănă. In interpretarea lui Aurelian Andreescu, aceste două melodii au devenit intr-un timp record şlagăre. Prezenţa lui scenică şi aria timbrului vocal il vor aşeza alături de cel care a fost briliantul muzicii uşoare romăneşti, respectiv Nicu Stoenescu (care venea din perioada dinainte de anii ’40), şi alături de toată pleiada de solişti vocali cu meritele lor de necontestat. Solişti cărora Jurnalul Naţional am convingerea că le va acorda atenţia meritorie in paginile sale."

Pentru domnul Tuţuleasa, acest solist este mai presus decăt... Elvis: "După părerea mea, pentru zona geografică numită «Balcania» de Fănuş Neagu, Aurelian Andreescu este mai presus decăt Elvis Presley. Iar melodia lui «Oameni, oameni» ar putea fi folosită cu succes intr-un film tv cu imagini din a doua jumătate a secolului al XX-lea".

Â

"După ce comisia a mai ascultat incă o dată benzile inregistrate, l-au chemat să dea proba din nou! El a fost unicat. Acelaşi microfon, o nouă inregistrare. De data aceasta cu succes. Asta a fost şansa lui. A fost lansarea lui. Posibilitatea de a figura la emisiunile muzicale"

Pantelie Tuţuleasa regizor de film

Â

"Era un bărbat frumos, de admirat, cu o voce extraordinară. După părerea mea, pentru zona geografică numită «Balcania» de Fănuş Neagu, Aurelian Andreescu este mai presus decăt Elvis Presley. Iar melodia lui «Oameni, oameni» ar putea fi folosită cu succes intr-un film tv cu imagini din a doua jumătate a secolului al-XX-lea"

Â

"In interpretarea lui Aurelian Andreescu melodiile «Oameni» şi «Dorul» au devenit intr-un timp-record şlagăre. Prezenţa lui scenică şi aria timbrului vocal il vor aşeza alături de cel care a fost briliantul muzicii uşoare romăneşti, respectiv Nicu Stoenescu (care venea din perioada dinainte de anii ’40), şi alături de toată pleiada de solişti vocali cu meritele lor de necontestat"

Pantelie Tuţuleasa regizor de film

×