x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Omagii Regelui

4
Autor: Cristina Diac 18 Aug 2008 - 00:00

Arghezi, Camil Petrescu, George Călinescu l-au numit pe Carol al II-lea "frumosul Crai" şi i-au lăudat "măreţul prestigiu fizic", "inteligenţa genială", "puterea de muncă fabuloasă". 



Arghezi, Camil Petrescu, George Călinescu l-au numit pe Carol al II-lea "frumosul Crai" şi i-au lăudat "măreţul prestigiu fizic", "inteligenţa genială", "puterea de muncă fabuloasă".  

Ca grădinarul iscusit/ ce se-ngrijeşte cu răbdare/ De orice pom, de orice floare/ La fel şi tu, Partid iubit/ Ne creşti sub razele de soare." N-aş fi zis că lectura ziarelor din timpul dictaturii regale îmi va aduce din cine ştie ce ungher al memoriei o poezioară învăţată la grădiniţă pentru serbarea sfîrşitului de an, în ultimul deceniu al ultimei dictaturi din istoria României. Preşcolarii mulţumeau din inimă partidului şi conducătorului iubit, stăteau "strîns uniţi" în jurul "tovarăşului Nicolae Ceauşescu", aduceau "prinos de recunoştinţă" pentru copilăria fericită, do­reau "pacea şi o lume fără arme nucleare".

Copiii din urmă cu o jumătate de veac erau îndoctrinaţi la fel. Spre folosul altui "conducător iu­bit" – Regele Carol al II-lea. "Şco­lă­rimea ca­pi­talei sărbătoreşte cu neţărmurit entuziasm pe ocrotitorul şi îndrumătorul ei." Sub acest ge­ne­ric, în preajma zilei de naştere a "Maiestăţii Sale, Regele Carol al II-lea", pe o pagină în­trea­gă din ziarul "România", gazeta oficială a regimului carlist, se înşiră reportaje despre cum au marcat momentul elevii din liceele bucureştene.  

Că-i spune regală sau "ceauşistă", dicta­tu­ra tot dictatură e. Şoimii patriei nu ştiau că "iu­besc" un dictator şi foarte probabil nu ştiu­seră nici bunicii lor, pe vremea cînd nu erau bu­nici, ci "străjeri". La capitolul propagandă şi tă­mî­ierea conducătorului, asemănări între re­gi­mul lui Carol al II-lea şi al lui Ceauşescu se gă­sesc cu nemiluita. Ba, pe alocuri, cuvintele se aşa­­ză în lozinci şi propoziţii exact la fel. Du­pă 1989, s-au găsit destui să se întrebe cine îi scria discursurile lui Ceauşescu, din ce min­te or fi ieşit formulele-standard ale limbii de lemn, ce se petrecea în laboratoarele de "crea­ţie" ale Sec­ţiei de Agitaţie şi Propagandă a Co­mitetului Cen­­tral. Cît o fi fost creaţie şi cît "conspect" du­pă presa regimului carlist?, ne putem întreba acum.

 MARELE ÎNVĂŢĂTOR AL NEAMULUI. În vremea lui Ceauşescu, îi săr­bătoream ziua de naştere, ziua unirii lui Cuza, greva din februarie 1933, răscoala din 1907, nu mai contează cîţi ani de la naşterea sau moartea lui Marx, Engels, Lenin, Gheor­ghe Asachi, Mihai Eminescu, ziua recoltei, ziua învăţătorului, ziua pompierului. Dictatura regală a durat aproape doi ani, cam cu tot atîtea motive de sărbătoare. Luna cărţii, ziua de naştere a Regelui, ziua Constituţiei car­­­liste, ziua reformei administrative, reve­nirea lui Carol din exil şi altele asemenea erau slă­vite de oficiali şi ziare.  

Alegem, la întîmplare, din sutele de exemple furnizate de presa vremii, unul singur care arată că propaganda "lucra" la fel şi pentru capul încoronat, şi pentru se­cretarul general al PCR. În februarie 1939 se sărbătoarea un an de la adoptarea Constitu­ţiei carliste. "Ardealul, Banatul, Crişana şi Ma­ramureşul au adus prinos de recunoştinţă la Alba-Iulia Maiestăţii Sale (M.S.) Regelui, pentru Constituţia ce a dat ţării." "Profesorii se­cundari din Capitală, în frunte cu domnul mi­nistru Petre Andrei şi cu rezidentul regal Gh. Alexianu, au adus devotat omagiu M.S. Regelui pentru noua Constituţie." Devotatul oma­giu a luat şi forma concretă a unei te­le­grame oficiale, trimisă de profesorii secundari pe adresa capului încoronat. "Asociaţia gene­rală a profesorilor secundari din toată ţara,  se spune în cuprinsul telegramei, sărbătorind azi prin secţia sa centrală din Bucureşti aniversarea unui an de la darea Constituţiei noi, exprimă dragostea şi întregul său devotament faţă de marele învăţător al neamului, M.S. Carol al II-lea. Profesorii secundari afir­mă cu tărie hotărîrea lor de a munci fără odih­nă pentru făurirea sufletului nou de care are nevoie statul nostru. Să trăiţi, Maiestate!" Cu acelaşi prilej, ziarele îşi informau ci­titorii şi că "bănăţenii stau zid în jurul M.S. Re­­gelui". Ca să nu se lase mai prejos, ma­ra­mu­­reşenii, prin glasul reprezentantului lor Gavril Iuga, erau de părere că noua Constituţie "deschide o epocă de realizări în toate domeniile de activitate naţională". Ce ţi-e ziarul "România" şi ce ţi-e "Scânteia"?!  

O PATRIE, O NAŢIUNE, UN MONARH. 16 octombrie, ziua de naştere a Suveranului, a fost sărbătorită cu mare fast. După cum spun ziarele, cam ca ziua lui Cea­uşescu. În Capitală şi peste tot în ţară s-au organizat manifestări în cinstea lui Carol al II-lea, s-au rostit discursuri, s-au trimis te­le­grame de felicitare, portretele sale au fost expuse pe clădiri publice. Punctul central al manifestărilor l-a reprezentat sărbătoarea de la Ateneu, terminată cu o defilare noctur­nă a membrilor Frontului Renaşterii Na­ţio­nale (FRN), ce purtau în mîini torţe aprinse. FRN, partidul unic, organizase zgomotoasa şi înzorzonata petrecere după gustul Maiestăţii Sa­le. În prezenţa lui Carol s-a intonat imnul FRN, miniştrii au rostit discursuri. Nici oa­menii obişnuiţi n-au lăsat să treacă prilejul!  Bunăoară, ţăranii l-au omagiat pe "întîiul fiu al ţării" prin glasul "confratelui" Ion Ni­ţescu, din Cîrţişoara-Olt. Deputatul Eftimie Gher­man l-a felicitat pe Suveran în numele Uniu­nii breslelor muncitorilor minieri. La Ra­dio, Mihail Ralea, ministrul Muncii, a transmis mesajul muncitorilor: "Toată su­f­la­rea românească prăznuieşte ziua de naş­tere a Marelui şi Scumpului său Suveran. Ea îşi adu­ce astfel prinosul de recunoştinţă şi de dragoste neţărmurită aceluia care, cu înţelep­ciu­ne şi cu dragoste ocrotitoare, cu îndemnul şi cu voinţa nestrămutată a ştiut să-i re­în­no­iască idealurile şi virtuţile. La acest omagiu una­nim al ţării, muncitorimea română ia par­te cu sufletul vibrînd de iubire şi copleşit de recunoştinţă pentru Regele ei, care a smuls-o din vălmăşagul unor lupte sterile ce o ţineau la periferia societăţii şi a integrat-o în naţiunea română, dîndu-i aceleaşi drepturi de viaţă, aceleaşi idealuri şi aceeaşi mîndrie". O lume pestriţă, de la miniştri la ţărani, muncitori, pensionari, văduve de război, copii de şcoală "s-au bucurat" alături de Maiestatea Sa la ceas aniversar.  

SUVERANUL – "FLOARE EX­TRE­­MĂ". Propaganda nu pierdea nici un prilej să arate realizările regimului, iar cînd nu exista ocazia o inventa. Dacă aniversarea unui an de la Constituţie, de la reforma administrativă, Luna Cărţii sau cine mai ştie ce năstruşnicie se bucurau de aşa desfăşurări de forţe, celebrarea celor zece ani de domnie în iunie 1940 n-avea cum să fie ratată. Zece ani, cifră rotundă, şi bună ocazie pentru bilanţuri! Precum în rapoartele lui Ceauşescu la congresele partidului comunist, s-au trecut în revistă toate domeniile, de la politică, agricultură, industrie, finanţe, ştiinţă şi arte de toate felurile la armată, religie. În toate, desigur, s-au constatat progrese remarcabile. Datorită lui Carol!

În numărul omagial din iunie 1940 al Revistei Fundaţiilor Regale (tipărită pe ­cheltuiala Fundaţiei pentru Literatură şi Artă Carol II), redactorul-şef Camil Petrescu, numit şi director al Teatrului Naţional, îşi aducea astfel "prinosul de recunoştinţă Regelui iubit": "Un măreţ prestigiu fizic, o inteligenţă genială cu o putere de muncă fabuloasă, pe care o vădeşte din zori şi pînă în miezul nopţii... Nervi tari, o răbdare fără margini, luciditate, calm, atenţie cînd supraveghează, dar şi o putere de hotărîre fulgerătoare şi sigură cînd e nevoie. Împrejurările l-au arătat şi un diplomat desăvîrşit nu numai în teribilul «război al nervilor» început din septembrie 1938, ci şi în tactul excepţional cu care menajează atîtea vanităţi locale, unele dintre acestea demne, în resursele lor de intrigă, de marile tradiţii le­vantine. E un organizator de armată, un oştean care ştie să pretindă mult şi să impună o severă disciplină, dar în acelaşi timp e accesibil culturii, artei, frumuseţii. Fundaţiile sale regale reprezintă un monument în cultura româ­neas­că, şi poate în cea universală, iar educaţia dată fiului său e o duioasă pagină de pe­dagogie modernă. Remarcam cîndva că s-ar fi putut ca, fiind atît de mare cunoscător al meşteşugului regesc şi avînd o asemenea vocaţie intelectuală, morală şi fizică, să fie totuşi numai un luptător care a reuşit să cucerească titlul de conducător al poporului, dar, odată ajuns acolo, s-ar fi găsit legat de fanaticii care l-au ridicat pe umeri. ­Dimpotrivă, Suveranul nostru este floarea extremă a acelei fră­mîntări de veacuri care prin amărăciuni şi bucurii ne-a dus, prin lupte ori prin tratate cu imperiile vecine, la România de azi, care ne-a dat pe Mircea cel Bătrîn, pe Ştefan cel Mare, pe Mihai Viteazul, pe Brîncoveanu, pe Tudor Vladimirescu, falanga de la 1848, pe Cuza, pe Carol I, pe Ferdinand. Suveranul nostru este reprezentantul istoriei noastre. El interpretează şi reprezintă această istorie. El o impune şi la alţii. El o făureşte pentru timpurile viitoare".  

După ce şi-a justificat leafa şi funcţiile, Camil Petrescu predă ştafeta altor lăudători: Constantin Rădulescu-Motru, preşedintele Aca­demiei Române, scriitorii Mihail Sa­doveanu, Lucian Blaga, Cezar Petrescu, Ion Marin Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, criti­cii literari George Călinescu, Perpessicius, Tudor Vianu, Vladimir Streinu, Şerban Cio­cu­lescu, Pompiliu Constantinescu, istoricii Constantin Daicoviciu, Andrei Oţetea, picto­rul Francisc Şirato, mitropolitul Irineu şi alţi demnitari ai culturii române. Pînă şi Al.O. Teodoreanu, intrat în istoria literaturii sub numele de Păstorel, deliciul cafenelei bucureş­tene şi autor de epigrame spumoase, a compus un omagiu.  

"Antrenamentul" din timpul dictaturii carliste le-a prins bine mai tîrziu. Nu peste mulţi ani aveau să-l cinstească pe Stalin şi armata sovietică eliberatoare. Sadoveanu tămîiază colectivizarea agriculturii; Arghezi cînta omul nou, iar George Călinescu îşi vărsa nervii fragili pe "burghezo-moşierime".


SEBASTIAN ŞI "LIVREAUA" FRONTULUI

Scriitorii au participat din plin, ori de cîte ori au avut ocazia, la tămîierea lui Carol al II-lea. Iată cum descrie Mihail Sebastian un astfel de moment în jurnalul său: "Vineri a fost ziua cărţii şi a trebuit să mă duc în uniformă, uniforma Frontului. A trebuit? Nu ştiu. Poate că, dacă aş fi privit lucrurile cu seriozitate, aş fi rezistat. Poate că nici măcar nu mi-aş fi pus în primejdie slujba de la Fundaţie. Se pot găsi atîtea pretexte plauzibile. Era greu să fiu bolnav în dimineaţa aceea? Mi-e ruşine şi mai ales mi-a fost atunci ruşine. Mai am eu oare dreptul să judec calitatea morală a unui om, eu care n-am avut tăria de a rezista la această comedie? Ce aş face atunci în faţa unor mai grave presiuni? Cum m-aş purta într-un lagăr de concentrare? Cîtă mîndrie aş fi capabil să păstrez în faţa unui pluton de execuţie? Plătesc libertatea mea intimă cu o slujbă de 5.535 de lei lunar! Nu ţi se pare că e cam mult? Prespunînd că scrisul meu ar putea cîndva să aibă oarecare însemnătate pentru un cititor îndepărtat, uniforma asta, livreaua asta, nu va anula orice semnificaţie morală, orice valoare morală din ce am gîndit, simţit, scris? Sînt un scriitor care a purtat livrea. Şi mă gândesc că sînt scriitori care au murit pe rug pentru că n-au vrut să cedeze mai puţin chiar. Mă simt desfigurat, descalificat, decăzut din dreptul de a scrie: eu! cu acel sentiment de stimă proprie, de orgoliu reţinut, care singur justifică acest cuvînt."


"Ar trebui să am un c... de două hectare, ca să aibă ce linge toţi ăştia!"
Vorbă de duh atribuită în epocă lui Carol al II-lea   

"Un măreţ prestigiu fizic, o inteligenţă genială cu o putere de muncă fabuloasă, pe care o vădeşte din zori şi pînă în miezul nopţii... Nervi tari, o răbdare fără margini, luciditate, calm, atenţie cînd ­supraveghează, dar şi o putere de hotărîre fulgerătoare şi sigură cînd e nevoie"

Camil Petrescu - scriitor
Citeşte mai multe despre:   s-au,   carol,   ii-lea,   carol al ii-lea

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de