x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Se face, Sire!

1
Autor: Ilarion Tiu 18 Aug 2008 - 00:00

În anii ’30, re­gi­murile dictatoriale au fost "la modă" în Eu­ro­pa Centrală şi de Est. 



În anii ’30, re­gi­murile dictatoriale au fost "la modă" în Eu­ro­pa Centrală şi de Est.  

Sosirea lui Carol în ţară i-a luat prin surprin­dere pe politicieni. Deşi îi ştiau intenţiile, aceş­tia nu credeau că va veni în Ro­mânia fără acordul lor. Odată ajuns la Palatul Cotroneni (reşedinţa sa), pentru ca liberalii să nu-i încurce planurile, Carol a acţionat rapid. S-a întîlnit în seara de 6 spre 7 iulie cu cîţiva susţinători  din partide, care au în­ce­put să facă presiuni asupra regenţei să demisio­neze. Atît patriarhul Miron Cristea, cît şi principele Nicolae, membri ai regenţei, socoteau misiunea "o povară". Au lăsat bucuroşi lo­cul Regelui la cîrma ţării. Ast­fel că, la 8 iunie 1930, Ca­rol era proclamat Rege de Parlament în­tr-o atmosferă destul de nec­la­ră. Deşi îi promisese lui Iuliu Maniu că va relua relaţiile cu regina-mamă Elena, şi-a încălcat repede promisiunea, aducînd-o în ţară pe Elena Lupescu (12 august).  

GUVERNE-MARIONETĂ. Politicienii au pro­testat faţă de încălcarea promisiunii, însă nu au fost luate măsuri concrete de ex­pul­zare a Lupeascăi. Carol le-a dibuit slăbiciunea, înce­pînd să-şi pună în aplicare am­bi­ţii­le de guvernare au­to­ritară. Pri­ma măsură im­por­tantă a fost numirea lui Nicolae Iorga ca prim-minis­tru (aprilie 1931). Profeso­rul nu beneficia de susţi­nerea vreunui partid politic şi nu avea un program clar de guvernare. Existau zvonuri că membrii Exe­cu­tivului au fost stabiliţi de Re­ge şi de apropiaţii săi, lis­ta fiin­du-i "strecurată" într-o car­te pe care Carol i-a făcut-o ca­dou lui Iorga. Şeful guver­nu­lui s-a plîns în mai multe rîn­duri că era exclus de la decizii­le importante, neavînd nici un control asupra Minis­te­­re­lor de Interne şi al Finan­ţe­lor.  

Treptat, Carol al II-lea a pus la cale un plan de des­tră­mare a partidelor politice, ase­mănător acţiunilor comuniş­tilor după 1944. Astfel că, în no­iembrie 1932, un "grup di­sident" condus de Grigore Iuni­an a părăsit Partidul Na­ţio­nal-Ţărănesc. După asa­si­narea lui I.G. Duca de către legionari în decembrie 1933, Regele a susţinut candi­da­tura lui Gheorghe Tătă­rescu la con­ducerea Parti­du­lui Na­ţio­­nal-Liberal, acesta fiindu-i om fidel. Zvonistica sus­ţinea că Regele nu fusese străin de planul de asasinare a lui Duca, convenindu-i moartea po­liticianului liberal, care făcea parte din "şcoa­la" veche a Brătienilor. L-a numit prim-ministru pe Tătărescu, care nu a ieşit nici o clipă din cuvîntul monar­hu­lui. Orice îi cerea Regele, Tătărescu răspundea umil: "Se face!". Tocmai de aceea, gu­vernarea sa a rămas în isto­rie cu porecla: "Se face, Ma­jestate!".  

DICTATURA. După patru ani de mandat, guvernul Tătărescu a organizat alegeri generale în decembrie 1937. Era un moment crucial pentru democraţia româ­nească. Căci, pe de o parte, Regele dorea compromiterea partidelor, iar, pe de altă parte, legionarii deveniseră o forţă politică importantă. Regele a dispus ca alegerile să se facă fără intervenţia guvernului, fiind cele mai corecte din perioada interbe­lică. A avut astfel "cîştig de cauză", deoarece nici un partid politic nu a obţinut pragul minim pentru formarea unui guvern – 40% din sufragii. Astfel, Carol al II-lea l-a numit prim-ministru pe poetul Octavian Goga, al cărui partid se clasase pe locul al patrulea, cu puţin peste 9%. Însă la 10 februarie a decis să renunţe la aparenţele "democratice". I-a chemat la palat pe liderii partidelor parlamentare (fără Corneliu Codreanu) şi i-a anunţat că decisese să preia "frîiele" ţării, printr-un regim autoritar.


Epoca dictaturilor

Carol al II-lea nu a fost singurul şef de stat din regiune care a instaurat un regim personal în anii ’30. Din cauza instabilităţii politice şi a pericolelor externe, în Polonia a fost instaurat un regim autoritar condus de mareşalul Josef Pilsudski, care guverna prin intermediul unor "grupări de mase". În septebrie 1931, Regele Alexandru al Iugoslaviei, cumnatul lui Carol al II-lea, a dat o nouă constituţie, prin care limita drepturile democra­tice şi prelua controlul asupra membrilor Parlamentului. 1934 este anul în care debutează un regim dictatorial şi în Bulgaria. Regele Boris al III-lea a susţinut o dictatură militară, care limita drepturile cetăţeneşti şi i-a organizat pe muncitori, tineri şi ţărani în corporaţii, aşa cum procedase Mussolini în Italia.
Citeşte mai multe despre:   regele,   carol,   carol al ii-lea

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de