Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Multe a promis al treilea Rege al românilor, dar angajamentul de-a patrona artele şi ştiinţele l-a ţinut.
Multe a promis al treilea Rege al românilor, dar angajamentul de-a patrona artele şi ştiinţele l-a ţinut.
În vremea lui Stalin, scriitorilor li s-a spus "inginerii sufletelor". Mai-nainte, în România lui Carol al II-lea, erau "muncitorii cu duhul". Astfel erau numiţi metaforic scriitorii, artiştii, oamenii de cultură. Suveranul gusta din plin băile de mulţime şi manifestările zgomotoase. Iar spre "muncitorii cu duhul" a avut, se pare, o înclinaţie specială. I-a cultivat, le-a flatat orgoliul nemăsurat de artişti, le-a finanţat operele, şi-a deschis băierele pungii în faţa creatorilor, majoritatea sensibili peste poate la "ochiul dracului". "Vreau să fiu un Brîncoveanu al culturii româneşti, ar fi spus Carol în primul an al domniei sale, la deschiderea cursurilor Universităţii Populare de la Vălenii de Munte, iniţiată de profesorul său din tinereţe, istoricul Nicolae Iorga. Îmi iau angajamentul să fiu şi un voievod al culturii româneşti."
"CARTEA SATULUI". Din vremea lui Carol I, Coroana a patronat ştiinţele şi artele prin mijlocirea Fundaţiilor Regale. În 1921, pe cînd era principe moştenitor, Carol a pus temelia Fundaţiei Culturale Regale Principele Carol, avînd ca scop difuzarea culturii la sate. În 1935, la congresul Căminelor Culturale, după deja cinci ani de domnie, Suveranul spunea: "Cultura, mai ales a păturii celei mari a ţărănimii, este o operă de închegare a tuturor nevoilor din viaţa de toate zilele. Prin culturalizarea sa-telor, eu văd răspîndirea cărţii, răspîndirea a tot ceea ce este frumos. Dar văd şi ridicarea păturii ţărăneşti la un trai mai bun, la o mai bună pricepere a nevoilor şi datoriilor fiecăruia." Pe cheltuiala Fundaţiei au fost trimise la sate Echipele Regale Studenţeşti. După model occidental s-au construit cămine culturale (peste 2.000 pînă în 1938). A apărut revista populară Albina şi s-a iniţiat colecţia "Cartea satului", care edita lucrări necesare bibliotecilor săteşti.
"LUNA CĂRŢII". În 1933 apărea fundaţia pentru Literatură şi Artă Regele Carol II. La editura Fundaţiei, în diferite colecţii numite în epocă "biblioteci", s-au tipărit opere ale clasicilor literaturii române şi universale, scriitori consacraţi şi debutanţi. Bunăoară, în colecţia Scriitori Români Vechi şi Moderni s-au reeditat operele lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, B.P. Haşdeu, Ion Heliade Rădulescu. Colecţia Scriitori Români Contemporani publica deopotrivă poezie, proză, critică literară. Într-o formă de lux au apărut ediţii de Opere Complete ale scriitorilor Tudor Arghezi, Matei Caragiale, Şt. O. Iosif, Ion Minulescu, Mihail Sadoveanu.
Aşezămîntul cultural patronat de Suveran a scos pe piaţă încă din primul an Revista Fundaţiilor Regale, unde au publicat toate numele mari ale literaturii acelor vremi. Sub acelaşi patronaj funcţiona şi Filarmonica Română. În 1934, Suveranul a înfiinţat Premiul pentru Literatură "Regele Carol II". Primii laureaţi au fost Tudor Arghezi şi George Bacovia. Au urmat Gala Galaction, Ion Pillat, Gib Mihăescu (postum), Elena Farago, Adrian Maniu şi Vasile Voiculescu. Tot din timpul lui Carol al II-lea datează şi primele tentative de organizare a tîrgurilor şi expoziţiilor de carte. Intitulate iniţial "Ziua cărţii", în timpul dictaturii regale se ajunsese deja la "Luna cărţii".
CĂMINUL SCRIITORILOR. "O mare editură şi o mare revistă, acesta este sprijinul cel mai efectiv (sic!) care se putea aduce operelor, scria N.I. Herescu, preşedintele Societăţii Scriitorilor Români în 1940, întru preamărirea capului încoronat, şi, mai ales, a «casetei regale» ce se deschidea cu generozitate. Dar Regele n-a uitat nici pe oameni. Ce puteau dori mai fierbinte muncitorii cu duhul, decît nu să cucerească o lună pe an, de odihnă şi de răcoare, în toiul verii? Dacă nu să obţină pe urmă, către amurgul vieţii, liniştea unei bătrîneţi curate şi demne? Amîndouă aceste năzuinţi au fost înfăptuite mulţumită sufletului cald al Suveranului. De mai mulţi ani, el a pus la dispoziţia Societăţii Scriitorilor un cămin la poalele Caraimanului. E un frumos pavilion de piatră şi lemn, aşezat în inima Buştenilor, lîngă pădure. Acolo, din iulie pînă în septembrie, Societatea trimite în fiecare an trei serii de scriitori, mai bătrîni şi mai tineri, cu familii sau singuri. Scriitorii sînt găzduiţi şi ospătaţi pe cheltuiala Regelui, care plăteşte şi întreţinerea pavilionului, şi masa locatarilor. Mîna de părinte a Regelui împarte scriitorilor lui, ca pe o bucată de pîine caldă, această scumpă, nepreţuită fărîmă de linişte şi aer, la sfîrşitul fiecărui an de muncă trudnică, unită, cîteodată, cu suferinţe şi înfrîngeri. Odihna de aur, preţioasă prin ea însăşi, preţioasă prin inima din care porneşte. Regele a mai înzestrat pe scriitori cu o Casă de Pensii care le asigură, după vîrsta de 55 de ani sau şi înainte, dacă sînt loviţi de năpasta vreunei infirmităţi, o existenţă tihnită. Instituţie epocală, de o măreaţă îndrăzneală, pe care n-o putea înfăptui decît un Rege. Şi nu oricare Rege, ci numai unul cum este al nostru."
SPONSORIZĂRI DE EPOCĂ. Societatea Scriitorilor, scrie mai departe Herescu, îşi dorea un sediu propriu, în locul spaţiului închiriat. N.M. Condiescu, predecesorul lui Herescu la şefia SSR, a alergat să ceară sprijinul "Stăpînului". "Ca răspuns, Regele a dăruit numaidecît, în clipa următoare, pe loc, două milioane. Gestul regal a impresionat şi a dat de gîndit. Cîţiva înalţi dregători s-au asociat şi ei, milioanele au început să se adune! Aşa se face că Societatea Scriitorilor are astăzi vreo opt milioane de lei cu care, dacă vremurile vitrege nu se vor pune de-a curmezişul, va începe să înalţe, chiar în vara aceasta, în Bucureşti, Palatul Scriitorilor Români." Era vara lui 1940, cînd "vremurile vitrege" chiar "s-au pus de-a curmezişul". România pierdea teritorii, iar Carol al II-lea, tronul. În vîltoarea evenimentelor, cine să mai întrebe în ce buzunare s-au scurs milioanele pentru Palatul Scriitorilor?
Regele-Scriitor
Nici ideea de a-l face pe şeful statului membru de onoare al "înaltelor foruri" nu s-a născut în vremea lui Ceauşescu. Drept recunoştinţă pentru generozitatea cu care stingea setea de bani a "muncitorilor cu duhul", N.M. Condiescu i-a propus lui Carol să devină Înalt Patron al SSR. "Nu patron, ci membru activ!", ar fi răspuns suveranul. "Ce ar fi putut să încunune mai frumos frunţile scriitorilor, spunea N.I. Herescu, preşedintele SSR în iunie 1940, decît faptul că suveranul lor s-a voit între ei, lîngă ei, camarad şi prieten? Căci Carol al II-lea nu este numai Regele Scriitorilor. El este, în aceeaşi măsură, Regele Scriitor!" Nu conta că nici măcar nu-şi încercase harul literar!"Cartea este acel negrăit motor de viaţă, acel îndemnător înspre fapte care, din mica copilărie pînă la adînci bătrîneţi, este un tovarăş nespus al omului. De la copilul mic care răsfoieşte, adesea rupîndu-le, foile, în care nu-l atrag decît pozele, la tînărul adolescent care se îmbată de ritmurile poeziei, pînă la omul matur, care citeşte ca să-şi întărească sufletul, este întreaga desfăşurare a vieţii"
Carol al II-lea
