x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un concert îndelung aşteptat

2
Autor: Loreta Popa 22 Feb 2010 - 00:00
Un concert îndelung aşteptat Bogdan Chesaru/Intact Images
Vezi galeria foto


Două cuvinte sunt de ajuns ca să poţi descrie concertul lui Chris Rea ce a avut loc la Sala Palatului din Bucureşti la 6 februarie: talent şi modestie.

A sosit discret. Nu am urmărit la "Ştiri" nici un reportaj pompos despre aterizarea lui sau despre preferinţele sau comportamentul "de fiţe" cu care ne-au obişnuit vedetele autohtone pentru care liliacul alb ar trebui să fie şi mai alb în ianuarie. Chris Rea a venit în România decent, liniştit, ceea ce confirmă stilul personal cu care s-a remarcat de-a lungul anilor. A fost însoţit de soţia sa, Joan, şi de una dintre fiicele sale. Echipa artistului a solicitat doar ca în culise să aibă din belşug ciocolată şi fructe proaspete, de restul ocupându-se bucătarii care-l însoţesc pe Chris Rea şi echipa sa pe parcursul turneului.

O ninsoare mai abundentă ca oricând, un vânt ce îţi biciuia faţa cu putere, un frig de-ţi îngheţa trupul dacă nu aveai haine suficient de călduroase, maşini blocate de nămeţi, claxoane nebuneşti, un haos aşa cum numai la români poate fi. La capătul drumului din seara de 6 februarie se afla Sala Palatului, locul unde Chris Rea era aşteptat să facă minuni cu chitara sa. Nimic nu a împiedicat mulţimea să bată drumul până la cunoscutul loc de desfăşurare a celor mai importante concerte ce au avut loc în România ultimilor ani ca să-l asculte pe unul dintre cei mai talentaţi artişti ai lumii.

O CHITARĂ VRĂJITĂ
Încă de pe scările Sălii, câţiva băieţi, parcă aceiaşi de la care luai bilete la suprapreţ la vreun film ce făcea furori pe vremea odiosului, te îndemnau să cumperi unul şi acum. S-a stat ceva vreme pe holuri, e adevărat, dar Chris Rea era la repetiţii în sală, voia să fie totul perfect. Pentru cei care purtau brăţară roşie, respectiv presa, accesul în sală a fost liber înainte de începerea concertului. Uşor, abia îndrăznind să dai perdeaua de la lojă într-o parte, descoperi un artist dornic să ofere un spectacol perfect.

Pe scenă, doar el şi a sa Excalibur, respectiv chitara sa vrăjită. Membrii echipei sunt când într-un loc, când în altul. Modifică un sunet, o lumină, atenţi la detalii. Alţii reuşesc să aranjeze decorul format din trei chitare suspendate pe fond albastru închis. Chris Rea începe un cântec, ceilalţi îl urmează, vocea sa parcă îi călăuzeşte şi îţi spui în sinea ta că aşa s-a născut blues-ul.

Băieţii care-l acompaniază sunt doar cu un pas mai în spate, iar Chris se opreşte şi le face semn unde să stea, pentru ca să-i fie mai uşor să vină spre ei în timpul spectacolului. O voce îi spune ceva din sală, iar Chris Rea comentează jucăuş: "Vreau o lumină pe locul de unde aud vocea, ca să nu pară că vorbesc singur". Ceilalţi zâmbesc pe sub mustăţi. Nimeni nu ridică tonul, nimeni nu se enervează, nimeni nu vorbeşte urât. Aici, la repetiţii, este stăpână liniştea. Încet, Chris lasă chitara să respire şi merge în culise.

Ceilalţi fac la fel şi, în clipa următoare, se aud zgomotele făcute de paşii spectatorilor grăbiţi, care vor să-şi găsească locurile şi să se aşeze. Sunt de toate vârstele. De la copii la oameni cu experienţă de viaţă bogată în fire albe. Biletul a costat între 50 şi 500 de lei, dar, în ciuda crizei, românii au găsit de cuviinţă să-şi vadă un vis împlinit, acela de a-l vedea pe scenă pe Chris Rea. Sala Palatului a fost plină ochi, s-a stat pe margine şi chiar dincolo de ea.

Gongul anunţă începerea spectacolului, iar din întuneric apare un tânăr însoţit de chitara sa. Te gândeşti că trebuie să fie cineva cu totul special ca să cânte în deschiderea concertului lui Chris Rea şi aşa a fost. Paul Casey, după cum s-a prezentat singur, este un talentat solist şi chitarist originar din Irlanda despre care Rea declara că "un astfel de talent apare numai o dată la multă vreme", poate de aceea colaborarea lor durează de câţiva ani. 

 

 

Rea a fost realmente impresionat de calităţile lui Casey, drept urmare a decis să lucreze tot mai mult cu acesta, cel mai recent proiect fiind noul turneu "The Very Best Of Chris Rea: Still so far to go".

Paul Casey a fost un pic emoţionat, a vorbit cu publicul, l-a rugat să-i cumpere CD-ul, iar în final i-a cucerit pe toţi cu bunul-simţ şi cu talentul fără margini. După o altă mică pauză de pregătire a scenei, a început concertul Chris Rea. Piesa "I Can't Wait For Love" a deschis spectacolul, care a durat o oră şi jumătate. A intrat pe scenă fără o vorbă, dar a lăsat muzica să-l învăluie într-o aură specială, de modestie.

A purtat un tricou şi o pereche de blugi, dar i-a încântat cu vocea profundă pe toţi cei prezenţi. După ce a cântat "Josephine" şi "Julia", dedicate celor două fiice ale sale, "Looking For The Summer" şi hitul european al anilor '90 "The Road to Hell", Chris Rea părea că se simte întregit doar pe acordurile unor melodii precum "Where The Blues Comes From" şi "Still So Far to Go". Fiecare mişcare a interpretului a fost surprinsă de telefoanele mobile din sală, deşi fotoreporterii au fost lăsaţi să-l fotografieze doar trei minute.

Nu au existat diferenţe între sunetul de pe CD şi cel din sală! Era perfect, fără greşeală! Un profesionist adevărat, un artist desăvârşit! Un mare timid în acelaşi timp. Timp de trei melodii, până când publicul a reuşit să-l convingă, nici nu a ridicat privirea de pe scena care îl găzduia fericită. Nu ştiu cum ar fi reacţionat fanii lui Chris Rea acum 20 de ani, dar în anul de graţie 2010 publicul român a fost generos şi, mai mult decât atât, recunoscător pentru ceea ce Rea le-a oferit cât a durat concertul de la Sala Palatului.

UN VIS DEVENIT REALITATE
Sunetul a fost INCREDIBIL! Fiecare instrument prezent pe scenă putea fi auzit perfect. Iar vocea şi chitara lui Chris Rea au lăsat fără cuvinte toată Sala Palatului. Un singur lucru au reuşit să mai facă românii, să aplaude frenetic şi cu toată inima. Pe toată durata concertului au fost proiectate picturile lui Chris Rea, iar cele trei chitare şi-au schimbat culorile în funcţie de piesă şi moment. "The Road To Hell" a adus pe scenă numai roşu, de exemplu. În afară de "Looking For The Summer", "Josephine", "Julia" şi "The Road To Hell", a lipsit "Auberge", dar solourile de chitară au fost de vis! Un vis, am spune noi, pentru toţi cei care au ţinut fie şi pentru o clipă în mâini o chitară.

Chris Rea a reuşit să ridice toată Sala Palatului în picioare. A fost bisat şi aplaudat îndelung, la sfârşit. Deşi prin 2005 vorbea, într-unul dintre rarele interviuri acordate, despre o posibilă retragere de pe scenă, artistul pare pur şi simplu nepregătit pentru pasul acesta. "Never too old to dance" a mai cântat Chris Rea, şi acest lucru a fost demonstrat pe deplin în seara în care viscolul a părut o banală rafală trecătoare pentru aproape 5.000 de spectatori prezenţi la Sala Palatului.

Citeşte mai multe despre:   editie de colectie,   chris rea

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de