Petre Manole - Muzică pe un ciur de mălai

"Am inceput să cănt de pe la 12 ani cu Moş Gheorghiu, care era viorist. Căntam pe la Coşoaca atunci, pe mălai…"

"Am inceput să cănt de pe la 12 ani cu Moş Gheorghiu, care era viorist. Căntam pe la Coşoaca atunci, pe mălai…"

Petre Manole s-a născut la Clejani in 1923. Deşi membrul renumitului taraf nu a lăsat in urmă prea multe detalii biografice, Institutul de Etnografie şi Folclor Constantin Brăiloiu ne-a pus la dispoziţie o fişă. Realizat in 1955, de Gheorghe Ciobanu, documentul incepe cu prezentarea lui Petre Manole: "Mă numesc Manole Petre. Am 32 de ani. Sunt ţambalagiu şi contrabasist. Şcoala? Am două clase".

LA HORĂ. In continuarea interviului, lăutarul dezvăluia: "Am inceput să cănt de pe la 12 ani cu Moş Gheorghiu, care era viorist. Căntam pe la Coşoaca atunci, pe mălai. Tatăl meu a fost ţambalagiu şi aveam instrument in casă. Cu el am invăţat cum să ţiu «es-tam-tam», tot ce trebuie. Dar Moş Gheorghiu m-a făcut pe mine ţambalagiu! M-a mai invăţat şi un frate de-al meu Gogu, care era şeful la toţi. Mă uitam la dănsul cănd cănta cu ţambalul şi eram atent. Unde nu ştiam imi arăta el şi mai mă trăgea şi de urechi. Pănă in 1940 am invăţat... De la 12 ani mă lua Moş Gheorghiu la horă. Mă cerea la taică-meu. Aduceam şi eu două, trei ciururi de mălai. Cănd eram flăcău ne străngeam la clacă şi căntam şi dansam tot timpul".

IN LAGĂR. Despre perioada armatei, Manole nu a oferit prea multe detalii… "am făcut armata la «Cinci Dorobanţi». De acolo am plecat pe front, in Apus. Am căzut prizonier la 18 octombrie 1944. Am fost rănit la Budapesta in spital, apoi m-au dus la Viena, in lagăr. Munceam acolo in fabrici şi am stat opt luni. Am căntat la nunţi, Clejani, Bucşani, Malu Spart, Bragadiru, Vărtoapele, Teleorman… Nici nu mai ţiu minte! Crevedia, Zădăriciu, Ghioreşti, Iepureşti, Vedea, Bulbucata, vreo cinci nunţi… Buturugeni. Cred că nu e comună prin preajmă să nu fi căntat! La prăvălii am căntat prima dată in Bolintin la mami Ştefăniţa cu Costică al Frusii. Mă lua Costică şi imi da şi mie 50 de lei. La Malu Spart am fost cu Ion Băsaru. Am căntat cu Ion Chiran, amăndoi angajaţi cu Duminica. La urmă ne-am mutat la Dumitru şi căntam cu frate-miu atunci. La urmă tot in Malu Spart, la Nicolae Burău, tot cu Duminica. La Bucşani am fost la Leana… la cocoana Leana… nu mai ştiu cum ii spune, Doamne… la Leana Dogaru!"

JOCURILE. "Am căntat cu nea Mitică al Floarei", povestea lăutarul. "Ne plătea pe căte zece sărbători. Am căntat şi in prăvălie, şi la joc. Ne dădea dănsul afară că venea lumea la joc. Tot in Bucşani la Gheorghe Ghiaţă cu Culae al Ruţii, cu Neacşu Niculae şi cu Terente. Noi trei inşi căntam tot pe zece sărbători. Duminica am mai fost in Vadu Lat, la Săndulescu, la Nebunu, cu nea Mitică tot la prăvălie. La joc am mers numai aici vreo trei ani, in Clejani. Ne plătea in bucate, căte două duble de porumb de persoană pe an. Plăteau şi flăcăii, şi fetele. Plus insurăţeii. Am mai căntat la Bucşani tot pe bucate. Astea ţărăneştile imi plac mie, că pe astea modernele nici nu prea le cunosc eu aşa bine. N-am umblat in oraşe, ci in mai multe comune. Ilfov cu toate comunele din jur. Am două pogoane pe care mi le-au dat acuma. Cănd nu am de căntat mă duc la muncă, pe aici prin comună sau prin alte comune", spunea Petre Manole.Â

BUNA TRADIŢIE. Taraful de la Clejani a rămas imprimat in sufletele romănilor… Reputatul om de radio Gheorghe Verman susţine că "trupa autentică" a constituit un fenomen. "Clejanii au apărut peste tot. Erau cunoscuţi şi apreciaţi in toate zonele in care işi exercitau meseria. Au fost o mică minune. Cu toate acestea, n-ar fi trebuit să ne uimească prezenţa acestui ansamblu. De-a lungul vremii, el nu a făcut decăt să preia buna tradiţie romănească a cetelor de lăutari care erau constituite cam in aceeaşi formulă in care sunt şi Clejanii. Aveau solist/soliste care purtau căntecul din sat in sat sau din zonă in zonă. Ba mulţi au căntat dincolo de hotarele ţării chiar intre cele două războaie. Mi-a fost dat zilele trecute să vorbesc cu nepoata lui Teodor Zavaidoc. Imi povestea de pe vremea unchiului ei că Zavaidoc a căntat intr-o astfel de formulă cănd a debutat, deci intr-un taraf de lăutari in care el era solistul prim şi care aducea un anume gen de muzică aşa cum aduce şi formaţia Clejani."

SURPRIZA. "Ceea ce căntă Clejanii de astăzi nu este folclor romănesc, continuă Gheorghe Verman. Ca şi atunci cănd au debutat, este un folclor de muzică de mahala, muzica zonelor cu cişmea şi «tramvai intărziat», ca să ne aducem aminte de o melodie. Este zona cu iubirile pătimaşe, apropiată muzicii ţigăneşti, chiar muzicii de şatră. Dacă privim cu atenţie, Clejanii sunt o şatră de ţigani, vorbesc in accepţiunea mai mult decăt onorantă a acestor termeni. Şi-au făcut un repertoriu pe care il poartă prin lume şi, intr-un anume fel, este şi surpriza pe care o trăieşte Europa cănd vede sau aude un asemenea gen de muzică. La o cotă superioară s-a ridicat Goran Bregovici. Ce-i drept formaţia lui este mult mai mare, dar a fost construită după aceleaşi principii ca Ansamblul Clejanilor. Dealtminteri, la noi mai este, sau era, Fanfara Zece Prăjini, apoi ce a incercat să facă Ţăndărică... ".

Om de familie

Marin Părvan, primarul comunei Clejani, işi aminteşte de vechea gardă a tarafului. "Petre Manole era o fire deschisă. De fel era ţambalist, frate cu vioristul Ion Manole. A mai avut un frate care era acordeonist. Şi ei, in familia lor, incercau să alcătuiască o formaţie, ca să aibă siguranţa că banii pe care ii căştigă rămăn la ei, că nu se păcălesc unii pe alţii.

Pentru că au fost şi unii care au dat dovadă de neseriozitate, luau căte două nunţi intr-o zi. Iar o nuntă ţinea căte trei zile. Petre Manole era un om de familie. Cred că la ora aceea nu era ţambalist mai bun decăt el. Se făceau chefuri aici, beau şpriţuri ori de căte ori se simţeau bine… Urmaşii lui Petre Manole căntă şi ei. Fiul lui, Manole Marin, căntă in Taraful din Clejani şi mai are un băiat, acordeonist. Nepotul lui e Ioniţă din Clejani."

"«Am căntat cu nea Mitică al Floarei»", povestea lăutarul. Ne plătea pe căte zece sărbători. Am căntat şi in prăvălie, şi la joc. Ne dădea dănsul afară că venea lumea la joc. Tot in Bucşani la Gheorghe Ghiaţă cu Culae al Riţii, cu Neacşu Niculae şi cu Terente. Noi trei inşi căntam, tot pe zece sărbători. Duminica am mai fost in Vadu Lat, la Săndulescu, la Nebunu, cu nea Mitică tot la prăvălie. La joc am mers numai aici vreo trei ani, in Clejani. Ne plătea in bucate, căte două duble de porumb de persoană pe an. Plăteau şi flăcăii, şi fetele. Plus insurăţeii. Am mai căntat la Bucşani tot pe bucate"

Petre Manole ţimbalist

Aproape de suflet

"Muzica pe care o căntau Clejanii de odinioară luase amploare şi datorită ţinutei cu care apăreau in faţa publicului. Purtau straie care nu aveau cum să nu atragă atenţia", spune Gheorghe Verman. "Ele se inrudesc cu costumul ţigănesc. Aş spune chiar că Clejanii au maghiarizat costumul. Pălăriile alea mari, mustăţile ample... Dar dau bine şi pe unde se duc au succes. Succesul lor vine nu atăt din calitatea muzicii căt din noutate. Sunt formaţii care uimesc efectiv ascultătorii. Mai cu seamă pentru că lumea are nevoie in permanenţă de lucruri noi. Oamenii s-au plictisit de ritmurile citadine ale muzicii uşoare de orice fel şi au nevoie de altceva, mai aproape de suflet. Se pare că repertoriul şi interpretarea Clejanilor se apropie mult de esenţa umană, de ceea ce ne dorim noi să auzim. In această formaţie şi in felul ei de a se exprima, intălnim acorduri muzicale care ne sunt atăt dragi, căt şi aproape in ceasurile noastre de petrecere", afirmă Gheorghe Verman.

Pată de culoare

Acelaşi Gheorghe Verman mărturiseşte: "Fie că vrem sau nu, formaţia Clejanilor rămăne o raritate, o valoare. Din nefericire, vechiul ansamblu nu este atăt de prezent pe inregistrări, au neglijat apariţiile in studiouri sau la Radiodifuziune pentru că i-a interesat mai mult comercialul, străinătatea.

Aşa se face că Taraful Clejanilor nu este prea cunoscut pentru romăni. S-au europenizat, adică au incercat să intre in felul de a fi al interpreţilor de muzică din Europa, cu precădere in zona latină. Avem nevoie de asemenea pete de culoare, aşa cum au fost Clejanii. Avem nevoie de asemenea muzică, de asemenea trupe, fiindcă ele inseamnă altceva decăt ştim noi".

Dorinţă de spectacol

"Cred că numele adevăraţilor Clejani, această carte de vizită, trebuie extins şi in continuare. Datorită rădăcinilor din care provin, repertoriile lor ne trezesc şi ne satisfac dorinţa de spectacol. In faţa acestei formaţii, publicul a fost de fiecare dată participant direct. Nu te poţi izola de folclorul sau de muzica lăutărească din zona pe care o porţi pe aripile căntecelor interpretate. Atenţie insă la text! Şi la modul de a evolua al soliştilor vocali. Din acest punct de vedere Clejanii nu mai sunt la cota la care au fost. Nu am nici o indoială că vor reveni…", povesteşte Gheorghe Verman.

Istoria folclorului

Diferenţa dintre vărstnicii Clejani şi cei de astăzi este evidentă. Gheorghe Verman crede insă că "cei de azi au altceva, alte avantaje: au crescut in seriozitatea scenică, in ştiinţa de a transmite un anume mesaj şi chiar de a fi prezenţi intr-un studio de televiziune. Au invăţat să dialogheze cu camerele de luat vederi… dacă unul din membrii acestei formaţii este in prim-plan ştie să exploateze momentul şi să treacă dincolo de ecran. Trebuie ştiut insă că această formaţie este pentru intelectuali. Ea satisface nevoia de un anume gen de muzică al intelectualilor. Este mai puţin o formaţie cu ţintă directă la publicul larg. Cel din urmă are judecăţi, alte unităţi de măsură. Dacă s-ar scrie istoria folclorului din Balcani, istoria evoluţiei popoarelor care trăiesc aici, formaţia de la Clejani ar trebui să existe. Iar ca să inţelegi ce importanţă au avut de fapt şi de drept Clejanii, trebuie să ai pregătire muzicală…".