x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Cleopatra Stratan În culisele celebrităţii

În culisele celebrităţii

de Anca Alexe    |    Roxana Vintila    |    02 Iun 2008   •   00:00

Un nume de regină, un ­ta­lent înnăs­cut, un copil-mi­nune, celebru la numai 3 ani…

 
TALENTUL.Te naşti cu el sau fără. Pe “drum” trebuie să ai grijă să nu-l iroseşti! Sînt copii care de la o vîrstă fragedă cîntă, dansează, ori împreună cu fraţii sau prietenii imită personaje din filme, ca şi cum ar cum ar juca într-un rol. Fie că au 3, 5 sau 9 ani, micuţii ajung pe drumul numit celebritate fără să-şi dea seama. Urmează pre­miile, darurile, admiratorii… Oare ce e în sufletul unui copil cînd se trezeşte în faţa unor oameni necunoscuţi, care îi surîd sau îi cer autografe ori vor să-i ofere ca­douri? Bucurie, emoţie, o oa­recare teamă sau pur şi simplu curiozitate? Este o întrebare al cărei răspuns nu l-am aflat…


PAS
ĂREA PIS­TRUIE. Cînd spui Cleopatra, automat îţi vine în min­te... Ghiţă. Un personaj deja celebru, cu un răsunet tulbu­ră­tor. Iubită de cei mari şi cei mici, Cleopatra înseamnă pen­tru România, şi nu nu­mai, un adevărat model. La nu­mai 3 ani, micuţa a debutat alături de tatăl său pe sce­na muzicii româneşti. Ju­mătate de an mai tîrziu a ui­mit peste 400 de spectatori susţinînd un concert live de două ore. Melodiile sale au ajuns pînă departe în ţară şi peste hotare. Lumea în­treagă a auzit de micuţa Cleo. Dincolo de acest fe­no­men, Cleopatra rămîne un co­pil cu har. Un copil care transmite căldură, duioşie, se­riozitate. Cît despre piese, nu putem spune decît că sînt minunate. De la “Ghiţă” şi “Cu­­ţu” pînă la “Mama” şi “Pa­­sărea Pistruie”, melodii­le ei te fac să visezi. Să visezi la o lume a copilăriei, cu versuri pentru oameni mari. “Mă interesează tot ce se pe­trece în jurul meu/ De ce îl văd plîn­gînd pe tata cînd cîntă despre tatăl său/ De ce? De ce? De ce tot se vorbeşte în lume precum că viaţa scurtă e/ Dar nimeni nu ne poate spune în comparaţie cu ce.”


COPII-MINUNE.
Cleo, fără îndoială, are ta­lent. Un copil inteligent, cu dicţie, cu o personalitate aparte. O adevărată performanţă artistică a unui copil de cîţiva anişori. Micuţa a fost asemănată cu fetiţa-fe­nomen din America anilor ’30, Shirley Temple, un alt copil minune care a încîntat încă de la vîrsta de 3 ani ge­neraţii întregi cu rolurile sale. De asemenea, Cleo a fost comparată cu Jordy Le­moine, care, la vîrsta de 4 ani, cucerea topurile muzicale cu piesa “Dur dur d’tre bebe”.


SINGUR ACASĂ.
Dacă am ajuns să vorbim despre copii celebri nu putem să nu amintim şi de Ma­caulay Carson Culkin. De cîte ori nu ne-am fi dorit să fim în locul lui sau să facem trăsnăile pe care le face un copil cînd e “singur acasă”? Unul dintre cei mai importanţi copii-vedetă din istoria Hollywoodului. Macaulay a în­ceput să joace la vîrsta de 4 ani, dar adevărata ce­lebri­tate i-a adus-o rolul din peli­cu­la “Singur acasă”. Lista co­piilor celebri ar putea continua la nesfîrşit, de la Me­deea Marinescu, care a debutat pe scena filmului la nu­mai 6 ani, Lulu Mi­hăescu, fetiţa care a în­tru­chipat-o pe “Veronica” la numai 4 ani, şi pînă la Costel Băloiu, care, la nici 13 ani, a fost protagonistul filmului “Pistruiatul”. Notorietatea nu ţine cont de vîrstă sau de origine. Fie că sînt de “aici” sau de “acolo”, talentul acestor copii trebuie des­coperit şi şlefuit pentru a deveni adevărate modele. 

Celebritate... celebritate! La final, o mostră a unor versuri care îţi rămîn lipite de suflet: “La o margine de lume/ Fără cineva ca să-l îndrume.../ Ajunge omul la Dumnezeu./ «Doamne, am venit la tine/ Ca să cer doar ce mi se cuvine.../ Aş vrea pămînt/ Pe pămîntul meu...»/ «Bine... bine/ Aşa va fi mîine şi mîine/ În zor de zi»/ Zise Dumnezeu...” Aţi ghicit cine interpretează melodia? Cu siguranţă, da! Este “Şansa” Cleopatrei!

×
Subiecte în articol: cleopatra stratan 2 iunie 2008