x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Cleopatra Stratan Prezenţă de spirit

Prezenţă de spirit

de Anca Alexe    |    02 Iun 2008   •   00:00

Pavel Stratan se numără printre puţinii artişti care s-au impus pe piaţa muzicală doar ca urmare a talentului.

Pavel Stratan se numără printre puţinii artişti care s-au impus pe piaţa muzicală doar ca urmare a talentului.

 
Fără o campa­nie de promo­vare cu “su­net şi lumi­nă”, fără un parteneriat cu sponsori dornici de profit, Pavel Stratan şi-a format cariera pe baza stilului său interpretativ cît se poate de original.

În afara carierei însă, Pa­vel Stratan este un om ca toţi cei­lalţi. Nu abuzează de ce­lebritate şi nu îşi doreşte să “se întindă mai mult decît îi permite plapuma”. Calităţile sale, spunea interpretul, le-a dobîndit încă din copilărie. Atunci a învăţat ce înseamnă modestia, bunul-simţ şi res­pectul.

Într-un interviu acordat publicaţiei noastre la scurt timp după începuturile carierei sale, îndrăgitul artist aducea în vedere faptul că a avut o copilărie “încărcată cu trăsnăi”. “Cred că am făcut cele mai multe trăsnai din tot satul. Am trăit într-o mahala unde se năşteau şotiile şi am mîncat multă bătaie de la tata, dar niciodată nu încetam să fac prostii. Era ca o de­prin­dere... Tata să ne certe, noi să nu fim cuminţi... Spun noi, pentru că mai am un frate, mai mare cu cinci ani, şi o so­ră, mai mare cu trei ani. Acum mă bucur de acea co­pi­lărie, pentru că am ce scrie. M-am inspirat din ea atunci cînd am început să-mi creeaz albumele şi intenţionez să o fac în continuare...”


LINIŞTIT.
Deşi lo­cu­ieşte la Chişinău, Pavel Stra­­tan susţinea că s-ar pu­tea adapta şi în România: “În­­tot­deauna m-am adaptat, in­­di­ferent unde am fost. Dacă reu­­şeşti să priveşti într-un mod pozitiv lucrurile, oriunde e bine şi oriunde poţi găsi o lim­bă comună cu toţi. Dacă nu faci ceea ce trebuie, nici la tine acasă nu poţi trăi normal. Îmi place foarte mult în Ro­mânia. Îmi plac oamenii şi muzica de aici... Ochii mei nu prea văd lucrurile urîte. Mă străduiesc să vad numai ceea ce este frumos. Nu iu­besc sfada, cearta, invidia. Am o viaţă foarte liniştită şi tot aşa îmi place să şi trăiesc...”.

 

Amintiri din copilărie

Pavel Stratan s-a născut la 11 noiembrie 1970 în satul Niscani, Călăraşi, Republica Mol­dova. În 1977 a cîntat pentru prima dată în public cu chita­ra, pe scena şcolii, iar în 1983 a compus primele ver­suri. Pasio­nat totodată de scamatorie, în 1996 a prezentat şi numerele sale proprii de iluzionism. În anul 2002, a ui­mit piaţa muzicală de peste Prut cu cel dintîi album, “Amin­tiri din Copilărie”. Anul imediat următor, a fost încununat din nou de succes, odată cu lan­sa­rea albumului “Amintiri din Co­pi­lărie Vol. 2”. În Republica Mol­dova, cele două albume s-au vîndut în peste 50.000 de exemplare.

 

Atent, prietenos şi mereu plin de surprize

Datorită caracterului deschis şi comunicativ, Pa­vel Stratan s-a ataşat foarte mult de toţi cei care l-au înconjurat şi i-au fost alături. De ase­me­nea, artistul se află în relaţii extraordinare şi cu fanii lui sau cei ai Cleopatrei. Pentru forumuri le-a oferit de-a lungul vremii peste 2.500 de poze şi materiale care conţin informaţii personale. La toate acestea, Luminiţa Zaharia adaugă: “Dar Pavel ne mai face şi alte daruri – este tot timpul plin de surprize! De exemplu, ne acordă în ex­clu­sivitate dreptul de a asculta o melodie nouă sau de a viziona primii un videoclip. Ne trimite foto­grafii cu Cleo, din arhiva personală, ne dă­ru­ieşte reviste sau alte materiale pe care altmin­teri nu am avea de unde să le procurăm, ne fe­li­cită de ziua noastră, ne invită la restaurant cînd vine în România... Pe un prieten de-al nostru, fan şi el, l-a sunat să se intereseze de sănă­ta­tea lui ­atunci cînd a aflat că a avut un accident. Mie mi-a mulţumit public, în cadrul unui concert şi mul­te alte gesturi de acest fel... Însă cel mai minunat dar este atunci cînd o aduce pe Cleo la întîlniri. Din cauza distanţei sau a programului încărcat, nu este întotdeauna posibil acest lucru”.

 

Unic şi… neobişnuit

În România, Pavel Stratan a devenit cunoscut odată cu tru­pa Planeta Moldova, melodiile sale fiind difuzate în programe­le posturilor de radio. Datorită vocabularului utilizat în piese, specific moldovenesc şi neo­biş­nuit pentru români, artistul a intrat în atenţia publicului. De aici şi pînă la lansarea al­bu­mului în România nu a fost decît un pas. Piesa “Eu beu”, deşi nedifuzată excesiv de ra­diourile româneşti, a cîştigat cîţiva zeci de mii de fani pentru Pavel. Videoclipul melodiei “Eu beu” a fost filmat în staţiunea Jupiter, sub apă, în piscina ho­telului California, sub aten­ţia regizorului Dragoş Buliga.

×
Subiecte în articol: pavel cleopatra stratan 2 iunie 2008