Amestec de doină şi pământ

În Depresiunea Cibinului, la doar 17 km de Sibiu, se află Orlat, una dintre cele mai vechi localităţi din Mărginimea ­Sibiului. Aici, în 1972, un tânăr îndrăgostit de muzică avea să pună bazele unuia dintre cele mai renumite ansambluri ­folclorice din România: "Căluşerul", astăzi, Ansamblul Jidvei România.

Tânărul de atunci este Stelian Stoica, dirijor al ­Asamblului de aproape 38 de ani. A copilărit în Orlat, în marea familie a Casei de Copii de acolo, unde, sub ­îndrumarea unui profesor, a deprins tainele muzicii. Îi plăcea tare mult să îngâne câte un cântecel, iar în inima sa de copil vibrau acorduri neînţelese la momentul respectiv, care căpătau contur de la o zi la alta. Pe măsură ce anii au ­trecut, cântecul de pe plaiurile transilvănene şi-a găsi sălaşul în sufletul său. "Acolo am învăţat să cânt la acordeon. Am învăţat întâi la mandolină, am încercat mai apoi la chitară, dar nu mi-a plăcut, pentru că mă dureau degetele, dar acordeonul m-a atras foarte mult. Faptul că ştiam să cânt cât de cât la acordeon, în şcoala generală mă foloseau la serbări... Apoi, după ce m-am întors din armată, aveau nevoie de cineva care să se ocupe de activitatea culturală, în comună. La un moment dat, un grup de copii a prezentat un dans cu ­ritual specific zonei noastre, Mărginimea Sibiului. Era un joc de la Ceata Căluşerilor, pe care îl învăţaseră de pe la bătrâni", spune maestrul Stelian Stoica, apoi face o importantă precizare referitoare la cele două ritualuri existente în această parte a Transilvaniei: "Ritualul de vară era cu ani urmă Ceata Junilor, iar cel de iarnă, Căluşerii. Când s-a instalat regimul comunist, a interzis acest obicei, de vară. Oamenii de la ţară au fost însă ­conservatori şi le-au îmbinat, fără să observe cenzura, astfel încât au preluat ritualul de vară în cel de iarnă".


GRUPUL VOCAL
La început de drum, Ansamblul din Orlat şi-a luat numele "Căluşerul". La început a fost înfiinţată o formaţie de căluşeri, apoi grupul vocal bărbătesc. Ca să-şi intre în voce, membrii grupului vocal treceau întâi pe la crâşmă, la un coniac! Au fost supranumiţi de stăteni "16 coniace", după numărul persoanelor şi după felul licorii preferate. "Am început cu o formaţie de căluşeri, apoi am înfiinţat o formaţie ai cărei ­membri erau, de la copii de 5 ani la bătrâni de 80 de ani. Am ­participat la Deva, la Festivalul-concurs «Căluşerul ­Transilvan», iar juriul a rămas impresionat. Ne-a dat, fără nici un fel de discuţie, locul I. A fost prima marcă pe care am adus-o în scenă, dansul pe generaţii, cu specificul pe vârstă şi costumaţia de asemenea diferită, în funcţie de generaţie. Bătrânii aveau un dans mai lent, numit «Căluţul», apoi «Romana» era joc de forţă în Ceata Junilor, iar cei mici dansau «Banu' mărăcine». La ceata mică mai mergeau şi «Hodoroaga», sârba în două părţi... Cu toţii aveau strigături precise. Cum eu aveam atracţia muzicală foarte puternică, am devenit şi coregraf. «Furam» o figură de pe la televizor şi mergeam la cel mai bun dansator căruia îi explicam cum trebuie să o ­execute. Apoi, când totul ieşea ­perfect, le arătam celorlalţi ce trebuie să înveţe. Se mirau coregrafi ­renumiţi, regizori, de ceea ce reuşeam să aducem pe scenă. Dumitru Moroşanu a fost şi a văzut acest ­spectacol şi a fost foarte impresionat de ceea ce am reuşit. În 1974 am înfiinţat şi un grup vocal bărbătesc. Am vorbit cu primarul de atunci, Ioan Bunea, i-am explicat ce vreau să fac, a fost încântat de idee, mai ales că îi plăcea să cânte şi avea o voce ­frumoasă. Am făcut o preselecţie şi au fost aleşi 16 bărbaţi, printre care şi preotul, şi profesori, şi ingineri, şi primarul, dar şi baci care au plecat la stână şi au venit să cânte. Întotdeauna, înainte de a veni la repetiţie (la primărie, iniţial, apoi la căminul ­cultural), ca să se întâlnească, treceau pe la crâşmă şi comandau 16 coniace. La un moment dat, toată lumea din comună a numit acest grup 16 coniace", ­continuă maestrul ­Stoica.

Povestea este completată de Ioan Bunea, ­primar al comunei Orlat vreme de 32 de ani, până la Revoluţie. Domnul Bunea păstrează la loc de preţ în locuinţa domniei-sale trofeul obţinut de ansamblu, în 1974, la Festivalul "Căluşerul Transilvan" de la Deva. Era prima participare la un festival, ­distinsă cu locul I. Ceata Junilor de la Orlat a ­impresionat juriul.

Ioan Bunea a fost unul dintre pilonii de bază ai Ansamblului "Căluşerul". I-a fost sprijin de nădejde fondatorul şi dirijorul Stelian Stoica şi ­responsabil cu... mobilizarea. "Am început să-i ­identific, pe ­generaţii. Am luat şi un vecin care era un fel de Moş Ion Roată, cu mustaţă, iar când venea ­cineva de Bucureşti, vreun reporter sau televiziunea, îi duceam la el. El a fost jude. Avea vreo 70 de ani. Am identificat generaţia lor. Şi astfel s-au adunat, de la bătrâni până la copii de grădiniţă, câte opt reprezentanţi din şapte generaţii, fiecare generaţie având costum popular diferit, după joc", povesteşte Ioan Bunea.
EXIGENŢĂ
Ansamblul "Căluşerul" a devenit deosebit de ­apreciat în întreaga ţară la scurt timp de la înfiinţare. După constituirea grupului vocal bărbătesc a fost înfiinţat grupul vocal mixt, iar în cele din urmă grupul vocal de femei. Din rândul membrilor grupurilor vocale au fost aleşi soliştii. Dirijorul Stelian Stoica a structurat repertoriul astfel încât spectacolul să nu plictisească auditoriul. A creat un dialog muzical, adaptând melodii şi realizând colaje de o strofă-două între femei şi bărbaţi. "A cânta pe două, trei, patru voci e mult mai uşor decât a cânta la voci egale femei şi bărbaţi, pentru că în acest caz este foarte important şi un semiton. Grupurile vocale au fost foarte apreciate de mari oameni de cultură în domeniu. Maestrul dirijor George Vancu a fost ­personal la Orlat când a auzit un cântec pe care l-am ­preluat de la doamna Lucreţia Ciobanu, care era în culegerile dumneaei. Încet, încet, din acest grup de cântăreţi am început să selectăm cântăreţi pentru a fi solişti vocali. La un moment dat, aveam orchestră, dansatori, grup vocal, solişti vocali. Toţi aceştia erau formaţi de mine. Aşa a luat fiinţă Ansamblul «Căluşerul»", adaugă maestrul Stoica.


ÎNREGISTRARE NEDIFUZATĂ
În timpul regimului trecut, Ansamblul "Căluşerul" a reuşit să ducă mai departe conduita cântecului transilvan, fără să strecoare în el versuri dedicate partidului. Au avut o singură solicitare de acest gen, nedifuzată. La scurt timp de la înregistrare a venit Revoluţia. "În mine zace un amestec de doină şi pământ şi am preluat în cântec tot ce-a fost mai ­frumos din vorba omului de la ţară. N-am compus cântece de viaţă nouă. Doar o melodie de acest fel am realizat. Am scris o poezie, am încadrat-o pe o melodie, am mers să o imprimăm. Am suflat textul ca să poată fi înregistrată. Eu auzisem la Europa Liberă ce se întâmplă. Şi le-am spus că n-o să apucăm să cântăm cântecul ăsta. Şi aşa s-a şi întâmplat", a mai spus Stelian Stoica. 


LOCURI ŞI OAMENI
Orlatul este atestat documentar la 1360. După intrarea Transilvaniei în sfera de dominaţie habsburgică, Orlatul a devenit, începând din 1764-1765, sediul Regimentului I Grăniceresc care păzea graniţa Transilvaniei cu Ţara Românească şi ocupa cel mai întins ţinut în cadrul graniţei militare transilvănene. Începută în anul 1761, militarizarea graniţei transilvane a ajuns la o formă definitivă abia în anul 1766 când împărăteasa Maria Tereza a aprobat Statutul militar al regimentelor de graniţă.

Clădirea care a găzduit regimentul de grăniceri înfiinţat de Maria Tereza adăposteşte astăzi Circumscripţia sanitar-veterinară a localităţii. Nu departe de centru se găseşte fosta clădire a Casei de Copii, astăzi, Centru de plasament. În vecinătatea instituţiei se află o clădire micuţă ale cărei ziduri păstrează poveşti nebănuite. Aici, Liviu Rebreanu a scris "Ciuleandra", "Crăişorul" şi o parte din romanul "Ion". La vreo 300 de metri, spun oamenii locului, începe drumul Fefeleagăi, urcat de Bator, sub poveri covârşitoare. La Orlat, Ion Agârbiceanu a poposit vreme şase ani, între 1910 şi 1916, fiind paroh al Bisericii Greco-Catolice.