x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mare prietenie

0
17 Dec 2007 - 00:00

Aurel "Leluţ" Vasilescu ne-a vrăjit depănănd povestea fraţilor, colegilor şi prietenilor săi.

Aurel "Leluţ" Vasilescu ne-a vrăjit depănănd povestea fraţilor, colegilor şi prietenilor săi.

L-am sunat, l-am intrebat, a răspuns. Eficient, dar cu atăt de multă căldură şi echilibru, că este imposibil să rămăi netulburat la vorbele sale. Jertfa adusă pe altarul muzicii a fost grea, dar Aurel "Leluţ" Vasilescu, cu un curaj de invidiat, ne-a povestit cum vrea Compact să ducă mai departe Visul.... "In 1980, eu şi Paul Ciuci aveam la Turda o formaţie care se numea Telegraf, am participat la un festival de muzică rock la Mediaş. Acolo l-am cunoscut şi ne-am imprietenit extraordinar de repede cu un tip foarte simpatic care se numea Teo Peter şi cănta la formaţia Compact. Festivalul s-a terminat şi am constatat cu stupoare că am luat Premiul I. In acea vară, am căntat la Costineşti şi acelaşi Teo Peter a venit să ne vadă şi ne-a intrebat pe mine şi pe Paul dacă nu vrem să ne ducem să căntăm cu Compact, cu Costică Cărmăşan. Căt ne-am găndit noi a venit şi toamna, şi Teo a venit la Cămpia Turzii şi ne-a peţit pur şi simplu. Noi am acceptat, şi din momentul acela eu şi Paul am inceput să ne ducem la Cluj la repetiţii. Nu ne-a fost extraordinar de uşor, pentru că, iţi spun sincer, fără ruşine, la ora aceea eu lucram la Pompieri, iar Paul a fost lăcătuş o perioadă, la combinat, la Cămpia Turzii. Unde «După ani şi ani», vorba căntecului nostru, din nişte paria am devenit cetăţeni de onoare ai oraşului", povesteşte Leluţ Vasilescu.

APLAUZE. "Ne-a invitat mai tărziu un critic muzical, Relu Gherghel, la un concert la Bucureşti, la Sala Polivalentă, care era pentru noi o imensitate. Noi, cu Iris şi Domino. Am căntat căteva melodii şi două melodii ale unei formaţii, parcă Boston. Cănd am terminat de căntat, n-a aplaudat nimeni. Ne-am uitat unul la altul toţi patru şi am zis: «Băi, haideţi acasă la noi, la ţară, că ăştia». Cănd ne-am dat jos de pe scenă s-a dezmeticit lumea şi a inceput să aplaude. Cinci minute au bătut din picioare şi din palme. Am inţepenit toţi, uite mi se ridică şi acum părul pe mine. Era incredibil ce se intămpla. De atunci am inceput să fim căutaţi. Eram o formaţie veselă şi, căt vom exista, vom fi o formaţie de oameni veseli", spune Leluţ Vasilescu.

ENTUZIASM. "Eram tineri, ne plăcea meseria, iubeam muzica, numai despre muzică vorbeam, numai muzică făceam, repetam ca nebunii de dimineaţa pănă seara. Intre timp ne-am mutat la Bucureşti sau, cum imi place mie să spun, «m-am măritat la Bucureşti». A venit şi Teo, a venit şi Vlady Cnejevici la clape, cu noi, el era la Progresiv TM şi s-a mutat şi el aici. Costică Cămărăşanu a spus că nu poate să vină la Bucureşti, aşa că a rămas la Cluj.

In 1989, domnul Paul Ciuci s-a indrăgostit de o fată, care stătea in New York din 1963-1964 cu părinţii. Fapt pentru care ne-a spus că ne pupă tare şi s-a dus in America. L-am luat pe Adi Ordean, care cănta la Roşu şi Negru. Era cel mai mare chitarist pe care il avea la momentul acela Romănia, dar şi pe Leo Iorga. Lumea venea şi vine puhoi la concertele noastre, vin trei generaţii: copiii, părinţii, care sunt la 35 de ani, şi bunicii, pe la 50 sau 60 de ani. După aceea am scos un disc care se numea «Pe tine te-am ales», treaba mergea foarte bine, dar...."

TRAGEDII. La şase luni unul după altul Teo şi Emil s-au intălnit cu destinul. "Am avut concert la Bacău, părerea mea e că a fost cel mai greu concert din viaţa mea, a lui Paul, a lui Polymoog, care face şi el zece ani de cănd e cu noi, cu clapele. Şi il luasem pe Coco, Adrian Tinca, un băiat deosebit din Zărneşti, care a fost bun prieten şi cu Teo. Toţi patru am străns din dinţi atunci, ne-am urcat pe scenă şi incontinuu imi venea să plăng, dar nu am avut incotro, pentru că era şi televizat. Ne-am luat inima in dinţi, că nu aveam ce face, asta şi-ar fi dorit şi Teo, şi Emil, ca noi să continuăm ce am inceput in 1980. Un vis frumos, care a avut părţile lui urăte, dar asta e viaţa pănă la urmă, merge inainte. Am scos acum un disc live, dedicat colegilor noştri. Un disc plin de o incărcătură emoţională extraordinară. La un moment dat căntă Paul «In memoriam» şi nu poate decăt pănă la jumătate, că incepe să plăngă... Acesta este ultimul nostru produs, avem concerte toată luna aceasta. Ne apucăm de repetat foarte serios pentru un disc nou, pentru un concert pe care vrem să-l facem in primăvară in Bucureşti şi in Cluj, căruia să-i spunem «Compact după 30 de ani», pe care să-l căntăm şi in memoria colegilor noştri plecaţi."

Citeşte mai multe despre:   ne-am,   ne-a,   paul,   compact 17 decembrie 2007

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de