Decoraţia ce nu poate cocli

Un alt mare model al meu este doamna Rodica Şutzu, pianistă, principesă a familiei domnitoare Şutzu.

Un alt mare model al meu este doamna Rodica Şutzu, pianistă, principesă a familiei domnitoare Şutzu.Â

Â

Deşi excelentă pianistă de concert, Rodica Şutzu trăia din lecţii particulare de pian. Era prietenă cu mama incă de pe vremea cănd concertau amăndouă pe diferite scene din Bucureşti. Nu fuseseră colege de Conservator, Rodica avusese norocul să mai aibă ce vinde ca să poată studia pianul la Viena, inainte de război.

FRUMUSEŢEA MAMEI. Copil fiind, eu am cunoscut-o ca prietenă a familiei. Nu, la ora aceea nu ştiam ce inseamnă familie regală adevărată. Ea era tanti Rodica. Nu aveam cum să inţeleg, la 5 ani, altceva decăt că tanti asta era altfel decăt bunica mea. Avea o delicateţe care-mi amintea mai degrabă de Conu’ Gică, bunicul meu brăilean. Era blondă, cu o faţă incredibil de albă, dar nu paloarea omului suferind, ci acea nuanţă alb-rozacee a anumitor petale de trandafir. Avea exact frumuseţea obrazului mamei şi poate de-asta incepusem să o admir la inceput. Cumva amăndouă semănau mult, deşi nu aveau aceeaşi obărşie. Amăndouă erau delicate, uşor timide, tăcute şi un pic lipsite de reacţie in faţa mizeriilor vieţii. Amăndouă regretau că nu au plecat in Occident atunci cănd incă se mai putea, ca Mircea Eliade, alături de o pleiadă de valori ale culturii romăne. Amăndouă erau căteodată contrariate de personalitatea extrem de sonoră şi energică a tatei, fiul absolut al bunicii mele Lucia, dar enorm de distrate de umorul lui... Dar, mai ales, amăndouă erau absolut de acord că unei femei foarte delicate ii este indispensabil un asemenea soţ in viaţă, unul care dărămă un zid dacă dincolo de el se află păinea familiei sale.

TESTAMENTUL LITERAR. De ce au trecut, in numai 50 de ani, aceste convingeri? Sau poate n-au trecut şi nu ştiu eu bine... Eu cred că acest gen de modele umane stau ascunse in sufletul nostru pe toată perioada de restrişte cănd nu se pot prezenta in public. Dacă n-ar fi aşa, testamentul literar al marelui scriitor sud-american Gabriel Garcia Marquez nu ar circula atăt de insistent pe internet. Personal, l-am primit deja in spaniolă, franceză, engleză şi, desigur, in romănă, de mai multe ori. Acel poem insiropat in cea mai inţeleaptă iubire spirituală se vede că vorbeşte mai multor inimi decăt pare, decăt au curajul să recunoască azi mulţi dintre noi. Acel testament literar nu vorbeşte doar celor care au citit «O sută de ani de singurătate», ci tuturor celor care ştiu că au nevoie de IUBIRE mai mult decăt de orice altceva... Inseamnă că a fi sentimental poate rămăne acea decoraţie ce nu poate cocli, fiindcă este de aur.

ADEVĂRUL. Cănd eram copii jucam "culorile": "Ai tu pe tine culoarea cutare?!". Da, Rodica Şutzu avea pe ea culoarea aurie ce le cuprinde pe toate celelalte. Dacă n-ar fi fost aşa, nu s-ar fi imprietenit cu mama, o armeancă săracă oarecare, căsătorită cu un oarecare tănăr sărac din Bucureşti, doi muzicieni studenţi amărăţi ca bani sau poziţie socială, indiferent căt de talentaţi ar fi fost. Oricum, pentru o femeie care descinde dintr-o familie de domnitori e foarte grea insoţirea in sinceră prietenie, mai ales intr-o ţară care a "intors armele" contra Occidentului, pentru a se lăsa năvălită de soldaţii veniţi din străfundurile stepelor ruseşti. Totuşi, mai trăiau in Romănia, cea de după 1945, feţe nobiliare cu care Rodica era prietenă, şi unii se şi inrudeau cu dănsa, cum a fost cazul doamnei Mansi Barberis, profesoară de pian şi canto, mama regretatei regizoare de teatru şi televiziune Sorana Coroamă, sub regia căreia am debutat la TVR in serialul de teatru tv "Muşatinii", chiar pe vremea studenţiei.

Dacă-mi amintesc bine, Rodica a fost cea cu care mama s-a sfătuit despre drumul meu muzical. Sigur că mama m-a aşezat la pian de mică şi sigur că a observat că nu am mănă bună de pian, adică degetele de la extremitatea măinilor nu sunt suficient de lungi pentru a cuprinde de-odată acele opt note denumite "o octavă". Dar, mama avea nevoie să se sfătuiască şi cine putea fi un mai bun sfătuitor decăt o altă pianistă? Rodica nu a flatat-o degeaba, nu a minţit in apreciere doar pentru a fi pe placul unei prietene, ci a spus adevărul: "Nu cred că e bună de pian, Elizico!".

FĂRĂ LINGUŞIRI! Da, se poate cunoaşte o altă lume, fie şi numai din povestiri, dacă ai un pic de imaginaţie, şi se poate să te găndeşti că ţi-ar fi plăcut să trăieşti in altă lume... "Nu şi dacă eşti sărac", repeta mama, ori de căte ori mă entuziasmam la poveştile Rodicăi. "Rodica e o excepţie, dar să nu uiţi că, dacă eşti sărac, oamenii nu te lasă bucuroşi să schimbi categoria socială din care faci parte", mai adăuga mama, cu amărăciunea unor dureri care nu se uită uşor. Aveam să constat peste ani că nobleţea firii este un har Dumnezeiesc şi, dacă-l ai, apoi acest har ţi-a fost făcut cadou de-acolo de Sus, din Ceruri, unde sălăşluieşte el de felul lui. Atunci, omul din faţa ta poate fi de viţă regală, foarte bogat sau foarte scăpătat, poate fi o celebritate sau un ilustru necunoscut, dacă recunoaştem că toate aceste adjective sunt temporare, nerezistănd uneori nici măcar pe parcursul unei intregi vieţi: un bogat poate sărăci, un sărac se poate imbogăţi peste noapte, un ilustru necunoscut poate ajunge o celebritate şi invers. Ceea ce contează este să dobăndeşti şi să păstrezi nealterat idealul de a fi Om inlăuntrul Inimii tale vii. Să nu linguşeşti pe superiorii tăi, să nu umileşti pe cei inferiori ţie şi să regreţi că trebuie să te insoţeşti cu oameni care nu-ţi plac, dacă asta ţi-e necesar supravieţuirii tale de moment.

MULŢUMIRI. Mi-a folosit mult acest model in perioada mea de emigrare sau in anii mei de depresie şi m-am sprijinit pe adevărul că viaţa te pune in situaţii diferite, ca să te inveţe. Altfel, "sătulul nu va crede niciodată celui flămănd".

Dumnezeu să te odihnească Rodica, impreună cu toţi ai tăi. Cumva, te fericesc pentru că tu eşti acolo, in cer, cu ai tăi, iar eu sunt din ce in ce mai singură aici, in mijlocul unei lumi cu care din ce in ce mai greu găsesc afinităţi sufleteşti. Poate de-aia mă simt legată, in sufletul meu, de toţi oamenii de artă şi cultură pe care i-am cunoscut la inceputul carierei mele, oameni care m-au ajutat să mă afirm. Nu-l voi uita niciodată pe Sorin Grigorescu, regizorul de televiziune care a lansat trei mari formate de emisiuni de succes: "Steaua fără nume", "Dialog la distanţă" şi "Cu mască, fără mască". El mi-a deschis primul drum nou in Televiziunea Romănă, iar acum e pe nedrept uitat şi nepomenit de mulţii artişti pe care i-a lansat, fără să pretindă nici măcar o bere! Cum aş putea să-l uit pe Tudor Vornicu, cel care mi-a creat primul show color al TVR? A crezut in talentul meu şi m-a ajutat să ies cu bine din hăţişul mai multor intrigi şi neplăceri apărute in cariera mea in anii ’70 şi in anul 1988, cănd, plecănd intr-un turneu in America de Nord, am decis să mai stau pe acolo căţiva ani?! Cine il mai pomeneşte azi pe Tudor cu vorbe de dragoste şi recunoştinţă pentru mulţimea de emisiuni de varietăţi pe care le-a coordonat şi produs cu atăta energie, fără să fi permis cuiva să-i aducă vreodată un cadou?! Şi, desigur, nu i-am pomenit nici pe departe pe toţi cei cărora le mulţumesc, dar timpul nu este nici pe departe trecut... Abia incepe. Să fim sănătoşi şi să avem doar puţintică răbdare...

Â

"Nobleţea firii este un har Dumnezeiesc şi, dacă-l ai, apoi acest har ţi-a fost făcut cadou de-acolo de Sus, din Ceruri, unde sălăşluieşte el de felul lui. Atunci, omul din faţa ta poate fi de viţă regală, foarte bogat sau foarte scăpătat, poate fi o celebritate sau un ilustru necunoscut"

Corina Chiriac

"Rodica a fost cea cu care mama s-a sfătuit despre drumul meu muzical. Sigur că mama m-a aşezat la pian de mică şi sigur că a observat că nu am mănă bună de pian, adică degetele de la extremitatea măinilor nu sunt suficient de lungi pentru a cuprinde de-odată acele opt note denumite «o octavă»"

Corina Chiriac