x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Marea dragoste: cântul vocal

0
Autor: Luminita Ciobanu 23 Feb 2009 - 00:00

Bucureştiul interbelic. Un oraş plin de tentaţii la fiecare pas. Cristian Vasile a început aici o nouă viaţă.



În anii dintre războaie, protipendada intelectuală a Capitalei se dădea în vânt după spectacole de ţinută. De asemenea, restaurantele şi grădinile de vară faimoase precum "Zissu", "Cina",  "Lafayette" şi alte câteva precum "La Răcaru", "Băneasa", "La Şosea" ori "Roata lumii" erau la mare căutare. Aici poposeau seară de seară orchestre care susţineau programe atât de bune, încât publicul sorbea spectacolul "pe nerăsuflate". Pentru un provincial precum Cristian Vasile, îndrăgostit până peste cap de muzică, împătimit chiar, hotărât să-şi urmeze visul de a deveni cântăreţ de operă, ispita a fost cu atât mai mare, oferindu-i-se două extreme: glorie şi năpastă. A gustat din ambele cupe. 

"Opera... Ah! Opera! Visul meu dintotdeauna. Ascultam la Brăila, pe plăci de patefon, pe Battistini, Titta Ruffo, Carusso, Miguel Fleta şi îmi ziceam: Doamne! Când voi cânta şi eu măcar jumătate cât ei? Dar pentru asta trebuia să fac Conservatorul. Locuiam la căminul studenţilor brăileni, local care astăzi se găseşte în Bucureşti pe Strada Plevnei, colţ cu Berzei", se destăinuia Cristian Vasile înainte de a împlini 60 de ani, într-o scrisoare trimisă dr Nicu Teodorescu.

CANTO. După ce a fost admis la Conservator, Cristian Vasile a fost repartizat la clasa de canto a profesorului Romulus Vrăbiescu, pe vremea aceea mare tenor al Operei Române, de asemenea, brăilean. "Deziluzie!, spunea Cristian Vasile. Nu sunt bariton. Sunt tenor! şi-a dat verdictul maestrul Vrăbiescu." Destinul său avea să fie însă altul, departe de cariera operetistică la care a visat ani de-a rândul.

"Într-o seară am mers cu colegii la Restaurantul Răcaru de pe Calea Griviţei, unde cânta orchestra Ion Vasilescu Ploieşti şi, rugat de colegi, am îndrăznit să cânt", mai spunea solistul. A primit aprobarea patronului localului.

A fost răsplătit cu ropote de aplauze. Asistenţa i-a cerut să mai cânte ceva. A ales romanţa "Dor de răzbunare" a lui George Cavadia, alt brăilean, punându-l într-o mare încurcătură pe pianist, care bâjbâia armoniile. Cristian s-a oprit şi a luat-o de la început, şoptindu-i acompaniamentul corect: "Aş voi - la bemol - din piept să-mi scot - la bemol - Inima - mi bemol - cu dor cu tot - la bemol...". Profitând de moment, solistul vocal al localului "s-a strecurat" în mulţime şi s-a făcut nevăzut.

Cristian a cântat cu patos, fermecându-şi din nou asistenţa. Printre aceştia, şi renumitul Ionel Fernic. Compozitorul n-a stat prea mult pe gânduri şi a mers să-l felicite pe băiatul cu vocea caldă şi cu dicţia perfectă. A rămas la Răcaru toată noaptea. Patronul i-a propus un salariu atrăgător şi un angajament, să cânte seară de seară în restaurant. Era începutul gloriei sale, dar şi al unei frumoase prietenii cu Ionel Fernic. Acesta  avea să-i încredinţeze mai multe piese care au contribuit la succesul lui Cristian Vasile.

CUMPĂNĂ. După o noapte de cântec, a doua zi "a dat piept" cu profesorul Vrăbiescu. Acesta i-a pus în braţe volumul cu vocalize. Tânărul student s-a poticnit încă de la primele măsuri. Vocea gâjâită i-a stârnit bănuieli profesorului de canto. Cristian i-a mărturisit că se dăduse în spectacol la Răcaru, determinându-l pe dascăl să fie cât se poate de tranşant: "Ori cu mine, ori cu Răcaru!". Fără să stea pe gânduri, a doua zi, Cristian a revenit la restaurant, unde-l aştepta Ionel Fernic. "La Răcaru, Cristian a deschis marea pagină a vieţii sale de cântăreţ de muzică uşoară. Aici vocaţia sa a început să prindă aripi", spune dr Nicu Teodorescu.

Mama sa, Virginia, dorise să-l facă inginer. Nici nu concepea altfel. Târziu a înţeles că atât ea, cât şi fratele său şi unchiul băiatului, Mihail, contribuiseră, fără să-şi dea seama, la întreţinerea climatului muzical al familiei. Nu era spectacol la care Virginia să nu-şi ducă băieţii. De aceea, pentru Cristian, tainele muzicii erau uşor de descifrat. Încă din copilărie lucra ore în şir la muzică, fără să obosească, în timp ce la matematică lucrurile nu stăteau deloc la fel. Aşa că, peste ani, drumul băiatului pe aripi sonore a fost unul cât se poate de firesc. "Cristian şi-a făcut debutul în muzica uşoară purtând în suflet, ca un talisman, amintirea lui Alfred Pagony, a cărui voce o ascultase pe plăci de patefon", adaugă dr Nicu Teodorescu. Însă, după cum se destăinuia Cristian într-una dintre scrisorile adresate medicului şi muzicologului brăilean, a ales să cânte romanţe şi tango nu pentru că în anii de studenţie îmbrăcămintea i se cam lustruise, nici pentru "hrana cea de toate zilele". "Nimic din toate astea", ci  din "dragoste pentru cântul vocal". Totuşi, salariul de la Răcaru l-a ajutat să aibă alt trai. Şi unul în care îşi putea permite aproape tot ce îşi dorea. A părăsit căminul şi s-a mutat în gazdă pe Strada Cobălcescu, la numărul 16, la mama artistei Mia Apostolescu din Trupa lui Constantin Tănase. "Cristian nu s-a abătut de la drumul pe care şi l-a ales, continuă dr Teodorescu. Întrevăzuse, probabil, cu multă claritate, că la celălalt capăt al drumului se află gloria şi că acest capăt nu se află prea departe."

FAIMĂ. După ce a plecat din cămin, a început să neglijeze cursurile la Conservator. În final, a renunţat la studenţie. Pentru profesorul Vrăbiescu a fost cea mai mare dezamăgire din cariera sa de dascăl. Cristian şi-a croit destinul în muzica uşoară. Aborda tangoul şi romanţa cu mare lejeritate şi cânta cu dăruire, seară de seară, încât, la scurt timp, numele său a ajuns pe buzele tuturor bucureştenilor, iar faima i s-a dus, încet-încet, în întreaga ţară şi dincolo de graniţele ei.
Citeşte mai multe despre:   seară,   răcaru

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de