x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un bărbat cuceritor

0
Autor: Luminita Ciobanu 23 Feb 2009 - 00:00

"Cum zice francezul «L'homme des femmes», omul femeilor, aşa era Cristian Vasile", spune maestrul Gheorghe Zamfir.



Tino Rossi al României. Aşa îl numeşte pe Cristian Vasile marele muzician Gheorghe Zamfir. "După părerea mea, între cele două războaie mondiale, Cristian Vasile a fost un fel de Tino Rossi al României. Vocea lui era dulce, catifelată, cu o culoare extraordinar de specifică timpului, pentru că aşa se cânta atunci. Era o modă. Era un stil. Era epoca tangourilor, a valsurilor, a romanţelor. Erau influenţe franceze, influenţe vieneze. Cum Bucureştiul era considerat Micul Paris era normal ca tot ce venea de acolo să fie la modă şi la noi. Nu era vorba de a copia, pentru că noi aveam personalitatea noastră. Aveam stilul nostru folcloric, unic şi inimitabil", spune maestrul Zamfir.

IMPACT. Toţi bucureştenii care ieşeau la plimbare pe Calea Victoriei erau de o eleganţă sclipitoare. "Era un tumult de viaţă extraordinar în acei ani. În acea epocă un tango, un vals sau o romanţă aveau un impact deosebit. Venea lumea de la un restaurat la altul doar să-i asculte pe marii interpreţi: Zavaidoc, Cristian Vasile, Jean Moscopol. Iar interpreţii cântau pe viu. Nu erau instalaţii de sonorizare. Iar Cristian Vasile avea o voce cuceritoare atât prin dulceaţă cât şi prin felul în care făcea frazarea. Avea un farmec extraordinar. Era un bărbat frumos. Bătălia se dădea între Moscopol şi el. Ei erau cei mai iubiţi interpreţi din acea perioadă. În plus, epoca aceea a fost extraordinar de efervescentă în toate domeniile. Cei mai mari oameni s-au născut în acea perioadă: Mircea Eliade, Nae Ionescu, Sergiu Celibidache, Grigoraş Dinicu, Elvira Popescu, Petre Ştefănescu Goangă şi mulţi alţii. N-o să se mai repete că nimic nu este repetabil, cu toate că un cântec vechi românesc spune că roata morii se-nvârteşte. Atunci s-a exprimat şi vocea acestei minuni de om care a fost Cristian Vasile care ne-a lăsat moştenire nu numai chipul său candid, ci şi stilul şi vocea lui excepţională", încheie maestrul Gheorghe Zamfir.

 

Cântec de vioară

 De mic, Cristian a fost un copil frumos şi sănătos. Se bucura de multă simpatie şi toţi îl admirau pentru voioşia şi comunicativitatea lui. Se dezvolta în el atracţia pentru muzică... La numai doi, trei ani, la Hârşova, când scăpa de sub supravegherea poliţienească a familiei şi o zbughea pe poartă, îl găseai numai în parcul oraşului, în faţa chioşcului orchestrei. Stătea şi asculta. Adus acasă, povestea ce văzuse şi, imitând cântecul de vioară, ţinea imaginar arcuşul şi intona "tiii-ia-ia, tiii-ia-ia". (Virgiliu Vasile, Jurnal de familie)

 

O salbă de argint la costumul naţional

Părinţii, în dragostea lor naivă şi în dorinţa de ridicare pe culmi cât mai înalte, ne sortiseră de mici şi profesiunile ce urmau să le îmbrăţişăm când vom fi mari. Pe Cristian l-au sortit profesiei de inginer, probabil pentru dexteritatea şi ingeniozitatea cu care îşi confecţiona singur jucăriile. Iar pe mine, ca judecător, pentru a păstra tradiţia familiei. Soarta va hotărî în parte, dar această decizie pripită, păstrată cu perseverenţă de mamă după dispariţia tatălui, va constitui un nou obstacol la alegerea profesiunii sale muzicale. Deşi nu aveam decât patru sau cinci ani, părinţii erau preocupaţi de pe acum să ne facă o bibliotecă începând, bineînţeles, pentru moment cu cărţile cu poze. Venitul familiei era satisfăcător, căci magistraţii erau salariaţii cei mai bine remuneraţi. Tatăl primea circa 400 de lei lunar, o parte în monezi de aur şi argint. Erau atât de harnici şi buni gospodari încât făceau şi economie... multe dintre monezi se strângeau pentru o salbă la costumul naţional al mamei. Era nedespărţită de ele în toate peregrinările . (Virgiliu Vasile, Jurnal de familie)

 

Acasă, la Brăila

 După război, am primit dreptul de a locui într-o altă casă din Brăila. A noastră fusese dărâmată, iar la asta, fiind în paragină, nu plăteam chirie. În sfârşit "acasă", la Brăila! Aici, în Bulevardul Carol 169 în care va locui, începe a doua parte a copilăriei lui Cristian, copilărie mai bogată în evenimente legate de viitorul său. Bulevardul Carol din Brăila nu era pe acea vreme ceea ce este astăzi. Şi poate chiar Brăila era departe de imaginea "oraşului de salcâmi" descris de Mihail Sebastian. (Virgiliu Vasile, Jurnal de familie)
Citeşte mai multe despre:   vasile

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de