"Este plecat in turneu..."

Dana Spătaru, fiica, şi Măriuca, nepoata marelui interpret. Două fiinţe speciale. Una pe care a adorat-o, cealaltă pe care a dorit-o şi aşteptat-o, dar Dumnezeu n-a mai avut răbdare cu el.

Dana Spătaru, fiica, şi Măriuca, nepoata marelui interpret. Două fiinţe speciale. Una pe care a adorat-o, cealaltă pe care a dorit-o şi aşteptat-o, dar Dumnezeu n-a mai avut răbdare cu el.

Â

Dana ne-a făcut căteva mărturisiri. Iar Măriuca ne-a spus că vrea să fie artist ca "Bunu".

"Eu am avut o relaţie specială cu tata, ne spune Dana. Nu ne certam niciodată, nici in copilărie, ne inţelegeam din priviri, iar cănd se intămpla să fac ceva rău era suficient să-i văd privirea, şi imediat imi era ruşine de ceea ce făcusem." Erau foarte apropiaţi. "In zilele in care nu era in turneu vorbeam mult amăndoi, vorbeam despre sport - el se uita la toate competiţiile sportive - , toate sporturile ii plăceau, dar tenisul, fotbalul şi boxul in mod special, discutam şi muzică, şi politică, şi film. Era tare bine cănd stăteam amăndoi in dinning room (acolo era locul lui preferat) vorbind ore intregi." Dan Spătaru "era un tip foarte moral, foarte serios cu el şi cu ceilalţi, ceea ce nu insemnă că nu ştia să se distreze. Ne trata, pe mine şi pe mama, ca pe nişte prinţese, ne aducea flori foarte des, ne făcea surprize, cadouri, avea grijă să avem tot ce ne trebuie şi să fim fericite. De fapt, era foarte galant cu toate femeile".

Dana a căntat cu Dan pe scenă. "Prima experienţă muzicală cu tata am avut-o la 10 ani, atunci am fost alături de el pe scena de la Mamaia - el cănta «Raza mea de soare». Melodia imi era adresată. Apoi la 15 ani am căntat impreună in duet cu el tot la Mamaia. «Şi căt voi trăi voi iubi». A fost bine, mi-a plăcut, dar… atăt. Tata era un tip foarte discret cu mine, in sensul că ştia cum să pună problema cănd dorea să discutăm lucruri mai delicate. Era un tată bun, dar şi un soţ şi un coleg bun. Cănd era plecat in turneu, in ţară sau in străinătate, ne suna de căteva ori pe zi şi ne intreba dacă suntem bine şi dacă avem nevoie de ceva. Cum era tata pe scenă? Respecta foarte mult ceea ce făcea pe scenă - dacă orchestra suna bine sau staţia (cănd cănta cu negative) - cum erau imbrăcaţi. Mi-a povestit că odată, pentru că cei din trupă nu se asortau, le-a cumpărat tuturor cămăşi de aceeaşi culoare, să arate bine. Tata avea mereu o ţinută impecabilă, atăt in viaţa de zi cu zi, dar mai ales pe scenă; pantofii lui de scenă erau daţi cu cremă şi pe talpă, asta demonstrează căt de mult respecta publicul." Dan Spătaru era un romantic. "Tatei ii plăceau florile şi oamenii, ăsta era şi unul dintre textele de pe autografe. Mă iubea «ingrozitor» şi sper că nu l-am dezamăgit. Acum sunt sigură că ar fi fost fericit şi măndru de mine - in special pentru familia minunată pe care o am - deşi l-a cunoscut, inainte de a «pleca», pe actualul meu soţ, cea mai mare bucurie ar fi fost să-şi vadă nepoata, mai ales că-i seamănă mult." Eu consider că el este intr-un turneu luuuung şi se va intoarce, aşa am perceput plecarea lui incă de atunci. Cred că suntem văzuţi şi protejaţi de el de acolo, iar Măriuca imi intăreşte mereu acest gănd."

Â

Lui nu-i plăcea tristeţea. De aceea, Dana refuză să-şi amintească momente mai triste. "Nu vreau să vorbesc despre lucruri triste, pentru că el era o fire pozitivă, doar lui ii spuneam că in următoarea zi voi avea examen (in facultate), pentru că el imi dădea incredere in mine şi eu credeam că imi aduce şi noroc. Mi-au plăcut toate melodiile sale, dar in mod deosebit cele din perioada ’68-’74, căntecele de dragoste de atunci: «Lună, dă-mi o scară de mătase» (pe asta o ştie şi Măriuca şi o căntă acum), «Serenadă pe zăpadă», «Ce pot să fac», «Cu maşina», «Nici o lacrimă». Aş vrea să se ştie că era un om bun, prea modest, consider eu, avănd in vedere calităţile sale, un tată grozav, ce putea fi inţeles fără să fie dur şi ar fi fost un bunic extraordinar. Fără lacrimi, nu i-ar plăcea, doar zămbete şi flori!!"

MĂRIUCA. "Tecea fanfara militarăăăăă…". Măriuca dansează, cochet. Ochii ii lucesc. E o ştrengăriţă. Aici e bunu Dan. "Nuuuu. Nu-l da jos!" Nu e de acord să scoatem tablourile de pe perete ca să le fotografiem. Ii explicăm că vom face ceva frumos despre bunul ei şi se induplecă. Apoi nu ne mai dă pace. "Şi pe ăsta, şi pe ăsta..." Unde e bunu Dan? Pe perete. Tănăr, in puterea vărstei. Intr-o secvenţă dintr-un film, pe coperta unei reviste, pe coperţile discurilor. Aici a fost pianul. Acum nu mai este, a rămas un colţ cu amintiri frumoase. Fotografii, trofee. Dan zămbeşte din zecile de fotografii, iar Măriuca zămbeşte la fel ca el. Seamănă cu bunul. Il iubeşte mult, chiar dacă s-a născut după ce el, bunul, a plecat de pe aici. "Iţi place să cănţi?" "Daaa!" "Vrei să te faci artistă?" "Da. Pe scenă?" "Da". Şi ca să ne dovedească mai căntă o melodie. Apoi incepe să facă gimnastică, după care dansează inspirată de o melodie care se dă la televizor. "Nu plecaaaaţi!" Acum vrea să ne mai cănte ceva. Este atăt de frumoasă şi de veselă! Seamănă cu bunul Dan…