x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ştefan Andrei - "În anii ’80, Franţa a fost cel mai mare duşman al lui Ceauşescu!”

0
Autor: Paula Mihailov Chiciuc 04 Feb 2008 - 00:00

FRANŢA-ROMANIA: DOUA SECOLE DE PRIETENIE
Ştefan Andrei este unul dintre cei mai longevivi miniştri de Externe din lume. Ca diplomat, era convins că o cravată frumoasă salvează o pereche de pantofi nefăcuţi. A fost acceptat în clubul diplomaţilor europeni, definindu-se ca un "tip interesant”, care "ştie multe”. Pentru cititorii Jurnalului Naţional, a povestit ce au însemnat Franţa şi conducătorii ei în ecuaţia politicii externe a României comuniste.



FRANŢA-ROMANIA: DOUA SECOLE DE PRIETENIE
Ştefan Andrei este unul dintre cei mai longevivi miniştri de Externe din lume. Ca diplomat, era convins că o cravată frumoasă salvează o pereche de pantofi nefăcuţi. A fost acceptat în clubul diplomaţilor europeni, definindu-se ca un "tip interesant”, care "ştie multe”. Pentru cititorii Jurnalului Naţional, a povestit ce au însemnat Franţa şi conducătorii ei în ecuaţia politicii externe a României comuniste.


  • Jurnalul Naţional: Stimate domnule Andrei, printre numeroasele dumneavoastră contacte ca ministru de Externe cu lumea din afara graniţelor ţării, cu ce cu oameni de stat francezi v-aţi întâlnit?

Ştefan Andrei: Numai cu Valery Giscard d’Estaing (1) m-am întâlnit – tête à tête - de două ori. Nu spun că am fost invitat în Franţa numai pe linie de partid, ci am fost de mai multe ori, cu diferite prilejuri. Prima mea vizită în Franţa, la Cannes, a avut loc în 1961, când am participat ca preşedinte al Uniunii Asociaţiilor Studenţeşti din România (U.A.S.R.) la un congres al Uniunii Studenţilor francezi. Apoi, în 1966, am însoţit delegaţia Partidului Socialist (secţia franceză a Internaţionalei Muncitoreşti) în România, delegaţie condusă de Guy Mollet (2) –urmaşul lui Leon Blum (3) - şi am participat la discuţii. Din delegaţie mai făceau parte Pinot (4) şi Jules Moch (5). Am participat la Congresul Partidului Socialist de la Nantes (iunie 1970), când a fost exclus din partid Garaudy (6), deşi venise cu nişte idei interesante. El fusese secretarul pe ideologie la ei. Ca şi secretar al Comitetului Central (CC), am fost la o conferinţă de solidaritate cu Vietnamul organizată la Paris (1972), iar în 1973 a venit în România primul secretar Fran∏ois Mitterrand (7), însoţit de Gaston Deferre (8). Deferre îl ajutase pe Mitterrand să câştige puterea în partidul socialist la Congresul de la d’Epinay (9) .

  • Deferre însuşi a fost la Bucureşti, conducând delegaţia Partidului Comunist Francez.

Deferre – prietenul meu! La întâlnirea cu Mitterrand au participat Burtică, Ştefan Voitec şi Ion Niculescu, ca social-democrat. Am mai participat la Congresul Partidului Socialist Francez (Grenoble,1973).

România, sora mia săracă

  • Cum a fost întâlnirea cu d’Estaing?

Când am ajuns ministru de Externe (28 martie 1978, n.n.), în aprilie m-am dus în Franţa. Am avut o misiune foarte grea: să-l conving pe Giscard d’Estaing să facă o vizită în România ca răspuns la vizita pe care o făcuse Ceauşescu în timpul lui Pompidou (10). Cu Giscard d’Estaing am avut discuţii despre relaţiile comerciale cu România. Era foarte preocupat de jocul care era la Moscova pe atunci, când erau ultimii ani ai lui Brejnev şi când puterea era spartă: Armata o conducea Ustinov, Externele – Gromâko, Andropov – KGB-ul şi pe deasupra era Brejnev. Puterea era disipată. Şi Giscard d’Estaing mi-a spus: "Domnule, uite care este situaţia. La noi nu există tradiţia ca un preşedinte să ia moştenirea celuilalt. De ce să vin eu în România la o vizită pe care Ceauşescu i-a făcut-o lui Pompidou? Să vină Ceauşescu în Franţa!” Eu am insistat: "Domnule preşedinte, nu aş vrea ca prin această poziţie a Dumneavoastră să daţi dreptate celor care afirmă că apreciaţi România ca sora mai săracă a Franţei şi căreia i se acordă importanţă o dată pe an.” "Bine, domnule Andrei, m-aţi convins. Vin în România.”

A venit. Atunci, la vizita lui Giscard d’Estaing, pe aeroportul din Bucureşti a fost ceaţă, şi a trebuit ca preşedintele francez să se înapoieze la Paris. Şi s-a amânat vizita. Dar a revenit în România (8-10 martie 1979, n.n.) şi atunci s-au semnat mai multe acorduri comerciale care au dus la dublarea relaţiilor comerciale dintre cele două ţări. Tot atunci s-a trecut şi la aplicarea programului legat de elicopter – ceea ce se discutase cu de Gaulle s-a continuat cu construcţia la Ghimbav (Braşov) a elicopterelor. Cea mai proastă afacere făcută atunci cu francezii a fost Oltcitul. Am scos din faliment Citroenul, România a investit 1 miliard de dolari în linia de construcţie a Oltcitului care până la urmă a ieşit o maşină proastă şi scumpă. Aici francezii ne-au tras pe sfoară: dacă Renault a făcut Dacia care a mers 30 de ani, Oltcitul a fost un eşec care ne-a costat mult.

Împărţeala

  • Care a fost poziţia lui Ceauşescu vis-a-vis de oaspetele său?

Atunci am făcut şi legături cu Piaţa Comună, erau raporturi sectoriale: ce puteam să exportăm? Cât putem vinde produse siderurgice, câte din industria uşoară? Atunci, în contactele noastre cu Piaţa Comună, Franţa ne-a ajutat. Francezii s-ar arătat îngrijoraţi de faptul că noi începusem să dezvoltăm relaţii cu fostele colonii franceze, din Africa. Dar noi le-am spus că noi cu ce vrem să intrăm acolo nu vrem să le luăm locul, nici nu avem puterea să le luăm locul. Atunci, în trenul Bucureşti-Sinaia, d’Estaing a pus o problemă: "Domnule Preşedinte Ceauşescu, noi aici în Uniunea Europeană ne unim - pieţe, capitaluri, producţie; ceilalţi, în CAER, la fel. Dvs. pe ce drum mergeţi? China e prea departe, costă mult transportul.” Ceauşescu a spus: "Domnule, şi noi ne punem problema aceasta. Dar vrem să fim puţin mai puternici, ca atunci când se face diviziunea, când se împarte, să ne revină o parte importantă din diviziune. Nu cum se preconizase de la început, ca noi să ne ocupăm de cereale, şi de materii prime şi nemţii să ne dea nouă carnea... Acum avem o industrie. Pe noi ne interesează elicopterul pentru elicopter în sine şi pentru aparatura de bord, pentru că acesta este drumul nostru spre tehnica de vârf. Am început şi cu americanii ceva şi vrem ca atunci când se va face diviziunea cu voi, cu CAER-ul să avem şi noi un spaţiu cu un grad de conlucrare mai larg.”

Protocol ratat

  • Cum a fost primit Ceauşescu?

Eu, la invitaţia lui Poncet (11), am vizitat Marsilia şi Alsacia, ocazie cu care am stabilit cu el vizita lui Ceauşescu în Franţa din 1980. Poveştile că atunci s-a furat din hotel sunt prostii! Cert este că atunci a fost o vizită nereuşită. Pentru că francezii insistau ca noi să cumpărăm de la ei partea clasică pentru centrala de la Cernavodă. Ori pentru noi era mai avantajos să o luăm de la General Electric. Mai ales că General Electric acceptase ca noi să plătim o mare parte din bani cu piese lucrate de IMGB (Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, n.n.). Şi atunci francezii au fost nemulţumiţi că nu am acceptat oferta lor. Şi a mai fost o chestie. S-a dat o masă, unde s-a adus mâncare din melci, ceea ce Ceauşescu nu putea suporta. După asta au adus prepeliţă, de care Ceauşescu iar nu s-a atins pentru că e greu de mâncat... Apoi s-a adus o prăjitură foarte pretenţioasă, pe care el ca diabetic iar nu a mâncat-o! Practic el la masa aia nu a mâncat nimic! În schimb ea (Elena Ceauşescu, n.n.) a mâncat tot. Nici vin nu a băut...

Mitterand ne scapă de faliment

  • A fost ultima lui vizită?

În 1981, noi ajunsesem la pământ cu banii. Nu mai aveam cu ce plăti. Aviatorii plecau cu banii la ei pentru a plăti aterizarea, marinarii la fel, dacă mergeai să cumperi nişte produse de la Bayer ne cereau cinci milioane de dolari, dar noi mai aveam o datorie de opt. Se făcea rost foarte greu de banii ăştia. Atunci am fost în vizită în Marea Britanie, unde m-am văzut şi cu madam Thatcher (12), care mi-a spus: "Avem bunăvoinţă, dar nu hotărâm noi. Trebuie să hotărâm toţi.” Atunci m-am văzut şi cu un foarte bun prieten al meu, italianul Craxi (13). Apoi am fost şi de premierul elveţian Aubert (14). Dar când m-am întors în ţară, apăruse ideea, cred că al lui Burtică - această problemă să se trateze la nivel economic, nu pe linie de Externe. Şi s-a hotărât să plece Burtică în Elveţia şi Italia, dar a primit acelaşi răspuns negativ. Şi ca să ne dăm importanţă, l-am trimis pe Gheorghe Oprea în Canada şi SUA. Americanii au spus că nici nu discută despre datorie. Atunci m-am întors în Franţa şi i-am expus situaţia lui Mitterrand: că am luat foarte multe credite pe termen scurt cu dobânzi mai mici, am luat de la mulţi oameni mici de afaceri care au nevoie de banii ăştia ca să se poată mişca, investi.

  • Singurii care vă puteau întinde o mână probabil erau sovieticii...

Alternativa era să ne apropiem de ruşi, care deja ne spuseseră că ne pot ajuta, dar asta înseamnă să organizăm un nou Congres şi să schimbăm orientarea politică a politicii noastre externe. În acele momente Franţa ne-a ajutat.

  • Aşadar, sora mai mică şi mai săracă - România – şi-a mai găsit o dată salvarea din partea Franţei?

Eu le-am spus atunci că Franţa că ne-a ajutat încă de la Unirea Principatelor (1859), apoi la conferinţa de pace (Paris, 1919), apoi, când am fost prinşi cu pantalonii în vine, de a căzut toată politica lui Titulescu în 1940 şi am pierdut teritorii întregi. Acum ne puteţi ajuta prin Clubul de la Paris (15) prin reeşalonarea datoriei. A doua zi dimineaţă m-am văzut cu Rocard (16) şi acesta mi-a trasmis: "Preşedintele francez a fost foarte încântat de discuţia avută cu Dvs., mi-a spus că sunteţi într-o situaţie grea şi i-a transmis lui Delors (17) să vă ajute să ieşiţi din această situaţie.” Apoi ne-am întâlnit în cercul restrâns al Clubului de la Paris. L-a trimis la Ambasada României din Paris pe Michel Camdessus (18), ministrul Bugetului şi vicepreşedintele Clubului de la Paris, viitor preşedinte al FMI-ului şi pe vicepreşedintele BIRD (19) care era ministrul lor de Finanţe. Care mi-au spus: "Să vină aici ministrul vostru de Finanţe, cu o echipă, să facem împreună un material, dar să vină cu oameni cu care să se poată face acest material, şi pe care eu să-l prezint Clubului de la Paris. Până acum nici o propunere a mea în cadrul Clubului nu a căzut.” A mers atunci Petre Gigea, s-a făcut treaba, la întrunirea Clubului toată lumea de acord, americanii nu. De ce? Pentru că românii au să ne dea 73 de milioane de dolari credit special cu care poţi să iei materii prime şi produse alimentare cu dobânzi foarte mici. În pauză, Camdessus mi-a transmis decizia. Mă duc la Ceauşescu, îi spun ce s-a întâmplat. Aveam de trimis nişte produse chimice care se căutau, am vorbit cu cei din industria chimică, le-am vândut şi am plătit americanilor. Datoria a fost reeşalonată şi plătită într-un final.

Nori negri peste Bucureşti şi Paris

  • Relaţia bună dintre Franţa şi România de ce nu s-a păstrat?

Între Ceauşescu şi Mitterrand au apărut la un moment dat probleme.

  • În ce sens?

A fost de fapt o problemă gravă, pe care mi-a recunoscut-o Deffere, creată de serviciile de informaţii dintre cele două ţări. DST-ul francez nu iartă Securitatea Română, pe Caraman (20) care de pe teritoriul Franţei a făcut spionaj în favoarea Uniunii Sovietice procurând de la un funcţionar francez de la NATO documente foarte importante legate de submarinele nucleare. Şi cei de la NATO au redus francezilor la jumătate posturile din cadrul organizaţiei nord-atlantice. A doua chestiune a fost că şeful DST pentru Levant (21) a fost în control în România şi după ce a coborât din avion, i-a ieşit un camion în faţă şi l-a făcut praf. A treia chestiune, unul dintre bătrânii DST avea o fată căsătorită cu un băiat cu care avea trei copii. Securitatea i-a băgat ăstuia o femeie frumoasă, şi i-a fotografiat în pielea goală, ăsta s-a sinucis şi a rămas femeia cu trei copii. De aceea, la întâlnire dintre cele două servicii, dacă peste masă îşi dădeau mâna, pe sub masă îşi dădeau picioare. A patra problemă a fost cu Haiducu, băiatul unui fost ofiţer la SSI trimis în Franţa ca să-i omoare pe Paul Goma şi pe Virgil Tănase. DST-ul l-a informat pe Mitterrand, care abordează această problemă public.

  • Mitterrand atunci a intervenit în mass-media în favoarea lui Virgil Tănase, care dispăruse...

Eu aranjasem vizita lui Mitterrand în România, am şi stabilit când să aibă loc, şi acesta a fost de acord, dar a spus: "Domnule, nu vreau să vin prin februarie, martie când la voi e zăpadă să râdă şi de mine presa franceză că am păţit ca d’Estaing să-mi iau micul dejun în avionul Paris-Bucureşti-Paris. Vin în mai.” Vine Jobert (22) la Bucureşti, ministrul Economiei, îl primesc şi discutăm. Când se întoarce în Franţa, declară că a amânat vizita lui Mitterrand la Bucureşti. Eu m-am mirat. L-am chemat pe ambasadorul Franţei: "Ce discuţii, domnule? În primul rând că eu am fost foarte politicos cu Jobert, am evitat să fac fotografia în picioare, pentru că la 1,50 metri ai lui, îmi venea până la mijloc cu capul.” Jobert şi-a cerut scuze că a uitat să-mi spună, nu şi-a amintit că trebuia să-mi spună! Ei, din acel moment, cel mai puternic duşman al lui Ceauşescu în Occident a devenit Franţa.

  • Asta se întâmpla deja prin ’83-’84...

Da. Şi a durat până în 1989. Trebuia să vină Regele Spaniei, cu care m-am întâlnit în Spania şi am stabilit cu el să vină în octombrie în România. Cu o săptămână înainte de vizită, Mitterrand l-a vizitat în Spania. Regele m-a anunţat că amână vizita. Trebuia să vină ministrul de Externe al Belgiei. Merge acolo Dumas, ministrul francez al Afacerilor Străine, belgianul amână vizita. Tindemans (23) mi-a spus clar că Mitterrand a fost la primul ministru belgian şi i-a spus să amâne vizita la Bucureşti. Comisie mixtă româno-est-germană, apoi. Plecaseră specialiştii nemţi, când să plece şeful delegaţiei, telefon de la Paris că se amână lucrările comisiei, că fusese la Berlin ministrul de Externe francez. Deci Franţa ne-a lucrat într-un mod...

Bine, a mai fost şi o altă chestie. Era unul, Vasile Paraschiv de la Ploieşti. Trebuia să vină ziarul Le Matin – susţinător al lui Mitterrand - să-i ia un interviu. Când a ajuns ziaristul francez la Ploieşti, Securitatea a interceptat, l-a prins pe ăsta şi l-au bătut de l-au rupt. Ziaristul s-a suit dimineaţa în avion, cu faţa tumefiată, seara a apărut la televiziunea franceză: "Uitaţi ce-i în România?” Eu m-am dus la Ceauşescu şi l-am întrebat ce s-a întâmplat. Şi Ceauşescu a răspuns: "Dom’ne, eu le-am spus să-i tragă o bătaie bună, şi ăştia au băgat nişte boxeori şi ştii cum sunt boxeorii ăştia!”

A mai fost o chestiune. Când a fost campania electorală în Franţa, ţările socialiste l-au ajutat pe Mitterrand cu milioane de dolari. România a dat 62.000 de dolari. Ba chiar s-au certat dacă să fie 61 sau 62.000. Deci relaţiile s-au înrăutăţit, atacurile au continuat. Ei mai ştiau şi de boala lui Ceauşescu de la Kohl (24). La întâlnirea cu Kohl din 1984, în timpul discuţiilor Ceauşescu, care avea prostată a zis că vrea să meargă la toaletă. De obicei, cine-l însoţea la toaletă, punea în fecale o substanţă care le dizolva pentru a nu se descoperi boala. Dar de data asta nu s-a mai putut, omul i-a transmis lui Kohl, iar Kohl i-a spus lui Mitterrand: "Ceauşescu e grav bolnav.” Ruşii ştiau că e grav bolnav pentru că avea boala lui Andropov şi anume că diabetul îi atacase rinichii, ceea ce era mortal.

Final de carieră

  • Cum s-a încheiat pentru dumneavoastră cariera de ministru la Externe?

Şi Gorbaciov mi-a zis: "Domnul Andrei, aţi fost promovat în jos!” Eu am fost scos de la Externe în 1984. Pentru că fusesem foarte bine primit în clubul diplomaţilor unde nu intri dacă nu eşti interesant. Presa din afară începuse să spună că relaţiile externe merg bine pentru că e Ştefan Andrei acolo. Că Ştefan Andrei e cel care ar merita etc. Şi Securitatea îi spunea Elenei Ceauşescu că eram mult mai bine văzut decât ei. Eu eram mult mai bine informat decât ei. Ea voia să domine ministerul de Externe. Ea nu mă domina pe mine şi voia să domine ministerul. În faţă îmi vorbea în schimb foarte frumos, chiar îmi făcea confidenţe. Dar în acelaşi timp, plec din ţară pentru trei zile şi ea-mi reduce ministerul cu o treime. După demitere, un an jumătate nu am avut nici o ieşire în ţările capitaliste.

Ceea ce vreau să spun însă, este că sunt foarte nemulţumit de relaţiile mele personale cu francezii. După arestarea mea, nu trebuiau decât să facă un gest umanitar. Au făcut-o şefi de stat şi de guvern, Liga Arabă, Willy Brandt (25)... Cu câţi am avut de a face, niciun francez nu a intervenit pentru eliberarea mea. Au intervenit Craxi şi Andreotti, Papandreou (26) şi Karamanlis, Regele Spaniei. Cei cu care am lucrat eu s-au dovedit de o calitate morală scăzută. Fără caracter! Poate acum Sarkozy e altceva!

Funcţii şi roluri politice

Ştefan Andrei s-a născut în 29 martie 1931, în satul Livezeni, comuna Podari, judeţul Dolj. După absolvirea liceului din Craiova, a intrat la Facultatea de Construcţii Hidrotehnice, urmând şi Institutul de Construcţii Bucureşti, formaţia de bază fiind de inginer construcţii hidraulice. Încă din timpul facultăţii, a lucrat ca redactor la secţia internaţională a ziarului "Scânteia tineretului”. A intrat în partid în 1957. La finalizarea studiilor universitare a fost angajat şef de laborator şi asistent la Institutul de Petrol şi Gaze Bucureşti (1954-1961). Din 1960, a intrat în politică, ocupând diverse funcţii în cadrul uniunii studenţilor comunişti. Postul de ministru de Externe, obţinut în 1978, ca succesor al lui George Macovescu, l-a păstrat până în 1985. Următoarea funcţie a fost cea de preşedinte al Consiliului Central de Control Muncitoresc al Activităţii Economice şi Sociale (1985-1987), de unde a fost promovat viceprim-ministru al Guvernului (1987-1989). Pentru apartenenţa la vechiul regim, a fost arestat în 1990 şi a petrecut în închisoare 29 de luni, fiind coleg de celulă cu Paul Niculescu-Mizil.


PAROLIŞTII
"Consider că dintre toţi oamenii cu care am lucrat cei mai parolişti au fost doi inşi: Nixon care ne-a acordat clauza naţiunii celei mai favorizate şi de Gaulle cu care am început programul Dacia şi programul aviatic. De Gaulle s-a ţinut de cuvânt cu tot ce a vorbit”,
Ştefan Andrei

Contre pe terenul adversarului

Ultima întâlnire a lui Ştefan Andrei cu Fran∏ois Mitterrand a avut loc cu ocazia Congresului Partidului Socialist (Lille, 1987). "Mitterrand mi-a transmis atunci, rememorează Andrei, că, după informaţiile pe care le deţine, balanţa economiei româneşti e pozitivă. Şi că importurile şi exporturile României incomodează economia franceză. Imposibil, am răspuns eu. În primul rând, noi mai trebuia să plătim din datoria externă, pe care nu o puteam plăti cu aur. În al doilea rând, 0.29% importuri din România şi 0.28% cât reprezentau exporturile României din totalul exporturilor Franţei – aceste cifre nu pot "deranja” economia franceză! La Bucureşti nu am transmis detalii despre discuţia asta, căci relaţiile se purtau "pe sub masă”. În telegrama trimisă acasă am scris doar că am fost primit de Mitterrand şi că au avut loc discuţii – nu am spus că "într-o atmosferă prietenească” – şi primesc de la Bucureşti ştirea trasformată: "A avut loc un schimb de mesaje între preşedintele României şi preşedintele Franţei Fran∏ois Mitterrand”. Am cerut să se schimbe ştirea asta şi să o pună pe a mea pentru că nu avusese loc nici un schimb de mesaje. Şi atitudinea mea a creat panică, Mitea alerga pe scări "Ce facem cu ştirea asta?” Că asta era ideea atunci, când avea loc o întâlnire, în loc să se pună accentul pe întâlnire, se punea accentul pe mesaje.”

Bârfe şi cancanuri

Regula diplomaţiei spune că trebuie să-ţi cunoşti foarte bine partenerii de discuţie şi negocieri. Fostul ministru Ştefan Andrei s-a dovedit un bun cunoscător nu doar al activităţii politicienilor cu care a lucrat, ci şi a vieţii lor private. Numele lui Jules Moch, de pildă, se citeşte "mok”, ca în germană şi nu "moş’” ca-n franceză, deoarece acesta "era evreu alsacian, căsătorit cu o rusoaică, povesteşte Andrei. Aia s-a spânzurat şi s-a căsătorit cu sora ei. La evrei e această situaţie.” Tot Ştefan Andrei ne-a relatat povestea fostului ministru al Afacerilor Străine - Jean Fran∏ois-Poncet: "Fusese ambasador la Roma şi la Berlin în timpul războiului. Hitler crezând că înţelege şi-i împărtăşeşte ideile Reichului, l-a simpatizat. Însă când a luat din arhivă dosarul "Franţa” a văzut cum prezenta Poncet Germania, l-a arestat şi l-a închis la Sigmaringen. Poncet era căsătorit cu o femeie care făcea parte din primele Schneder, una dintre primele 100 de familii ale Franţei. Când s-a născut primul băiat, socrul lui Poncet i-a făcut cadou nepotului un chalais (palat, în limba franceză, n.n.), unde am fost şi eu invitat, am şi dormit acolo. Un om foarte bogat. Format la şcoala germană. Ea, o femeie caldă, nu frumoasă, dar care te cucereşte prin căldura ei. El, uscat şi rece. Foarte organizat.”


Legendă

  • (1) Valery Giscard d’Estaing – (n.1926), al treilea preşedinte al celei de-a V-a republici Franceze (1974-1981) şi al douăzecilea preşedinte al Franţei
  • (2) Guy Mollet – (n. 1905-1975), fost secretar al Partidului Socialist Francez (1946-1969)
  • (3) Leon Blum - (1872-1950) om politic francez, de trei ori prim-ministru (între 1936-1947), întemeietorul formulei politice a fronturilor populare
  • (4) Maurice Pinot - fost ministru de Externe al Franţei în timpul războiului pentru Canalul de Suez (1956)
  • (5) Jules Moch - (1893-1985) politician francez, deţinător a mai multe ministere (Interne, Apărare, Muncă şi Transporturi) în timpul preşedinţiei lui Charles de Gaulle; în 1975 a părăsit Partidul Socialist
  • (6) Roger Garaudy - (n. 1913), membru al Partidului Comunist Francez din 1933, a fost exclus din formaţiunea socialistă în 1970 datorită ideilor sale marxiste
  • (7) Fran∏ois Mitterrand – (1919-1996), cel de-al patrulea preşedinte al celei de a V-a Republici franceze (1981-1995)
  • (8) Gaston Deferre – (1910-1986), om de stat francez, socialist, deţinător a mai multe funcţii în guvernele Leon Blum (1946-1947), Guy Mollet (1956-1957), Pierre Mauroy (1981-1983, 1983-1984) şi Lauren Fabius (1984-1986)
  • (9) Congresul de la d’Epinay (iunie 1971) este supranumit şi "Congresul de unificare a socialiştilor”, deoarece în cadrul lucrărilor s-a creat Partidulul Socialist
  • (10) Georges Pompidou - (1911-1974) al doilea preşedinte al celei de a V-a Republici franceze, după Charles de Gaulle
  • (11) Jean Fran∏ois-Poncet - ministru de Externe al Franţei (1978-1981)
  • (12) Margaret Thatcher – (n. 1925), prim-ministru al Regatului Unit al Marii Britanii (1979-1990) şi lider al Partidului Conservator (1975-1990), prima femeie şi singura din Marea Britanie care a deţinut respectivele funcţii
  • (13) Benedetto (Benito) Craxi - (1934-2000) de două ori consecutiv premier al Italiei (1983-1987)
  • (14) Pierre Aubert - (n. 1927), politician, avocat şi membru al Consiliului Federal Elveţian (1978-1987)
  • (15) Clubul de la Paris al Ţărilor Creditoare – creat în 1956; cuprinde 19 cele mai dezvoltate state
  • (16) Michel Rocard - (n. 1930), ministru de stat în timpul lui Fran∏ois Mitterrand, premier (1988-1991), actual europarlamentar în grupul socialiştilor europeni
  • (17) Jacques Delors – (n. 1925), economist şi politician francez, prim-ministru (1969-1972), ministru al Economiei şi Finanţelor (1981-1983), preşedintele Comisiei Europene (1985-1994)
  • (18) Michel Camdessus – (n. 1933), economist francez, preşedintele Fondului Monetar Internaţional (1987-2000), guvernator de onoare al Băncii naţionale a Franţei
  • (19) BIRD – Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a fost înfiinţată în 1945, cu scopul de a sprijini reconstrucţia ţărilor afectate de cel de-al doilea război mondial
  • (20) Mihai Caraman - (n. 1928) fost ofiţer de Securitate, fost director al Serviciului de Informaţii Externe (1990-1992)
  • (21) Levant - teritoriu din Orientul Mijlociu, mărginit de Marea Mediterană, Deşertul Arabiei şi Mesopotamia
  • (22) Michel Jobert - (1921-2002), fost ministru al Afacerilor Străine (1973-1974); susţinător al lui Fran∏ois Mitterrand, în timpul căruia a obţinut funcţia de ministru al Comerţului exterior (1981) din care a demisionat în 1983
  • (23) Leo Tindemans – (n. 1922), om politic belgian, prim-ministru între 1974-1978
  • (24) Helmuth Kohl – (n. 1930), fost cancelar al Republicii Federale Germania (1982-1998)
  • (25) Willy Brandt – (1913-1992), cancelar al Germaniei Federale (1969-1974), lider la Partidului Social Democrat al Germaniei (1964-1987), întemeietorul "Ostpolitik”, curent politic ce urmărea îmbunătăţirea relaţiilor RFG cu RDG, Polonia şi URSS
  • (26) Andreas Papandreou – (1919-1996), economist şi politician grec, de trei ori prim-ministru al Greciei (1981-1990)

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de