x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ultima călătorie triumfală a generalului de Gaulle

0
Autor: Lavinia Betea 04 Feb 2008 - 00:00

Timp de 5 zile (14-18 mai 1968), preşedintele Franţei, generalul de Gaulle a vizitat România. Deşi memoriile sale nu conţin referinţe despre această vizită, dispunem, din fericire, de două mărturii excepţionale. Una – dinspre partea franceză, aparţinând Sandei Stolojan care a făcut oficiul de translator pentru de Gaulle.

Vizita în România - mărturii şi documente

 
Timp de 5 zile (14-18 mai 1968), preşedintele Franţei, generalul de Gaulle a vizitat România. Deşi memoriile sale nu conţin referinţe despre această vizită, dispunem, din fericire, de două mărturii excepţionale. Una – dinspre partea franceză, aparţinând Sandei Stolojan care a făcut oficiul de translator pentru de Gaulle. Cealaltă –a lui Ion Gheorghe Maurer, primul ministru al României de atunci.


Călătoria generalului de Gaulle în România a fost relatată de Sanda Stolojan în cartea « Cu de Gaulle în România (Albatros, 1994), « jurnalul » ei fiind însoţit de stenograma discuţiilor purtate de preşedintele Franţei cu Nicolae Ceauşescu în ziua de 14 mai 1968.

Carte document Poeta şi eseista Sanda Stolojan a fost nepoata scriitorului Duiliu Zamfirescu. Stabilită la Paris, a tradus în franceză, pentru diverse edituri, scrierile lui Cioran, Noica, Blaga. Personalitate marcantă a exilului românesc, Sanda Stolojan a fost solicitată la Palatul Elysee în calitatea sa  de translator profesionist (împreună cu Mihail Sturdza) pentru a însoţi delegaţia condusă de generalul de Gaulle în România.

Evocând întâlnirea premergătoare cu generalul de Gaulle ea descrie, printre altele, modul în care preşedintele şi-a pregătit discursurile (printre altele a învăţat să pronunţe în limba română trei fraze : « Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim », « Să trăieşti ţară frumoasă » şi « Hai să dăm mână cu mână »).

Relatarea este bogată în scene de călătorie, dialoguri şi portrete ale demnitarilor prezenţi. Programată iniţial pentru iunie 1967, vizita fusese amânată din cauza « războiului de şase zile ».  Dacă pentru Ceauşescu, evenimentul semnifică începutul întâlnirilor sale cu mai-marii lumii,  pentru de Gaulle a fost, după remarca Sandei Stolojan, « ultima călătorie triumfală ».  În chiar ajunul plecării spre România, în Cartierul Latin al Parisul studenţii îşi începuseră protestele.

« Vizita Franţei, în persoana generalului de Gaulle » Dintr-un Caravelle special, unde avuseseră ca însoţitoare o graţioasă blondă,  delegaţia franceză a păşit pe covorul roşu aşternut pe aeroportul din Bucureşti. După protocolul de la aeroport, drumul spre centrul Capitalei străjuit de muţimi de oameni veniţi să-i întâmpine, îi încântă pe oaspeţii francezi. « În picioare –povesteşte Sanda Stolojan -, generalul de Gaulle în uniformă îl depăşea cu statura lui înaltă pe Ceauşescu, care îşi păstrase pălăria pe cap (...). Poporul bucureştean îi făcea generalului o primire spontană. Venise din proprie iniţiativă pe parcursul cortegiului. (...) După atâţia ani de izolare, de ruptură cu Occidentul, se producea acest eveniment extraordinar : vizita Franţei, în persoana generalului de Gaulle ».     

Dejunuri şi vizite Primul dejun protocolar a fost la Consiliul de Stat. Cei doi şefi de stat şi soţiile lor, Ion Gheorghe Maurer, Maurice Couve de Murville, George Macovescu, Emil Bodnăraş sunt mesenii de marcă. De Gaulle pune întrebări : câţi locuitori are Bucureştiului şi dacă are metrou ; care sunt mâncărurile tradiţionale ; cu ce se mănâncă mămăliga – întrebare care pare s-o jeneze pe Elena Ceauşescu. « Pe moment, Elena Ceauşescu nu mi-a făcut nici o impresie, atât era de ştearsă, povesteşte Sanda Stolojan. Purta un taior verde, nu era machiată şi vorbea monosilabic. Reputaţia ei nu pătrunsese încă în public. Soţia lui Maurer, înaltă, voinică, în taiorul ei roşu, ieşea mai bine în evidenţă ». După poveştile ulterioare ale unora dintre demnitarii români, nici franţuzoiacele nu-i făcuseră Elenei Ceauşescu cine ştie ce impresie. « Astea – le ironizase ea – se îmbracă în... tergal ieftin ! »

Nici Ceauşescu nu pare să se simtă în largul lui, conversând... nimicuri. « Ceauşescu nu cunoştea uzanţa conversaţiei la masă, remarcă autoarea. Nu i s-a adresat niciodată d-nei de Gaulle. Din când în când arunca câte o privire peste umăr şi faptul că mă vedea acolo îi provoca o enervare sau un fel de jenă ; îşi punea atunci cotul pe masă aşezându-se mai comod şi întorcând spatele d-nei de Gaulle. Aceasta schimba din când în când câteva cuvinte în stânga ei cu Maurer care vorbea franţuzeşte ».

Încep să cânte « guristele » iar conversaţia devine şi mai « aerisită », demnitarii francezi şi soţiile lor arătându-se interesaţi de textele cântecelor. Bârfa e însă universală, căci remarcând o încălcare a etichetei de către Ceauşescu (îşi rezema, între două înghiţituri, tacâmurile pe marginea farfuriei), Sanda Stolojan trece în revistă zvonurile ajunse la Paris despre « obiceiurile sale ţărăneşti ». « Circula zvonul, scrie ea, că până în ultimul timp le obligase pe nevastă-sa şi pe fiică-sa să se culce în acelaşi pat, el însuşi împreună cu cei doi fii, în celălalt, după moda ţărănească ».

După toasturi, vizitează Monumentul eroilor, apoi urmează convorbirea dintre Ceauşescu şi de Gaulle (reprodusă din « notelor necorectate» ale traducătoarei). O seară la operă încheie programul primei zile.

În culise A doua zi Ceauşescu a cerut să discute cu de Gaulle avându-l ca translator doar pe Maurer. « Discuţia secretă avea, probabil, ca obiect, singura problemă rămasă în suspensie : prezenţa şi exploatarea uraniului în România »., opinează Sanda Stolojan.

Întâlniri, recepţii şi vizite la Marea Adunare Naţională, Universitatea Bucureşti, Consiliul de Miniştri şi o călătorie la Craiova. Sanda Stolojan – care se bucură de călătorie pentru prilejul de a-şi revedea ţara -  sesizează însă mai curând anecdotica şi pitorescul unor scene dintre oficialii români şi însoţitoarele lor decât ineditul şi nuanţele convorbirilor politice dintre atât de deosebiţii interlocutori ce erau Ceauşescu şi de Gaulle. Spre exemplu, la recepţia finală de la Ambasada Franţei, între Elena Ceauşescu şi Lila Maurer se petrece următoarea scenă : « La un moment dat, Elena Ceauşescu îi şopti cu voce joasă, surâzând : « trage-ţi fusta, dragă, că se vede totul până sus », la care D-na Maurer tresări şi, foarte jenată, îşi aranjă fusta : canapeaua era joasă şi moale ! ».       

« Ţăran mincinos » În dialogul lung ce l-am avut cu Ion Gheorghe Maurer (1995), acesta mi-a mărturisit că după ce oaspeţii francezi au revenit de la Craiova la Bucureşti, a fost invitat de de Gaulle, la masă, la Ambasada Franţei. « Acolo mi-a spus că Ceauşescu este “un ţăran mincinos”, spunea fostul prim-ministru. Ce-l determinase pe preşedintele Franţei să-l caracterizeze pe Ceauşescu astfel? – am întrebat eu. “Nu l-am întrebat, mi-a răspuns el. Întrebarea sau mirarea mea l-ar fi putut face să cred că eu, în schimb, am o părere bună despre el. Ori Ceauşescu începuse deja să aibă o conducere dictatorială. Am înregistrat ceea ce mi-a spus de Gaulle fără comentarii iar el nu a mai venit aici.”

Dialogul, redat în cele ce urmează după transcrierea Sandei Stolojan, e lămuritor pentru viziunile şi aşteptările unor lideri reprezentativi pentru politica mondială a anilor 60. Se pare însă că şansa “intrării în Europa”, prezentată ca o invitaţie implicită în partitura lui de Gaulle din discuţia cu Ceauşescu, a fost refuzată în 1968.

Convorbirea din 14 mai 1968

Ceauşescu: – Aş dori să-mi exprim satisfacţia spunându-vă cât de fericiţi suntem că vizitaţi România. Aş vrea, de asemenea, dacă sunteţi de acord cu mine, ca discuţiile noastre să fie sincere şi deschise. Acum, domnule Preşedinte, întrucât sunteţi oaspetele nostru, după obiceiul românesc, vă dau cuvântul.

 

Generalul de Gaulle: – Sunt foarte mişcat, aşa cum v-am spus adineauri, de primirea ce mi-a fost rezervată în ţara Dvs. V-am mărturisit impresia mea şi vă spun încă o dată mulţumesc!

Vom vorbi deci deschis despre toate subiectele care ne interesează; vă voi spune cum stau lucrurile şi ce urmărim. Înainte de toate, am renunţat la cuceriri şi apoi la vechile colonii. Într-adevăr, nu mai vrem să avem colonii; de altfel, ne-am schimbat şi comportamentul în legătură cu aceste ţări. Acum nu mai prezintă pentru noi teritorii supuse, ci le considerăm, elemente apte să se dezvolte; altfel spus, vrem să le ajutăm. Făcând acest lucru, vom veni în mod sigur în ajutorul propriilor noastre interese. Aceste ţări n-au uitat Franţa, nici chiar Algeria n-a uitat-o. În ce priveşte ţările în curs de dezvoltare care n-au fost niciodată colonii franceze, facem eforturi ca să întreţinem şi cu ele relaţii cât mai strânse.

Aşa se întâmplă cu ţările din America Latină, de exemplu, ca şi cu unele ţări asiatice: India, Pakistanul, Vietnamul, Laosul, Cambodgia. În realitate, toate ţările care o doresc, inclusiv ţările arabe care cunosc bine Franţa, beneficiază de ajutorul nostru.

În ce priveşte Statele Unite ale Americii, am fost totdeauna în bune relaţii cu ele. Să nu uităm că noi le-am ajutat să se elibereze de englezi în secolul al XVIII-lea. N-am purtat niciodată războaie contra lor, n-am tras nici o lovitură de tun împotriva altor popoare. Există într-adevăr între noi obişnuinţa unei prietenii. Ea se datorează împrejurărilor istorice, precum şi faptului că multă vreme Statele Unite n-au fost o putere imperialistă. Nu avem deci motive să nu ne înţelegem. E adevărat că noi n-am aprobat ocuparea Cubei, de exemplu, sau a Filipinelor luate de la spanioli, dar acest lucru nu a afectat legăturile noastre de prietenie. Ca urmare, în cele două războaie mondiale, Statele Unite au intrat în acţiune, târziu, e adevărat, dar de partea noastră. Toate acestea explică existenţa unei tradiţionale prietenii între noi.

Totuşi, după cel de al doilea război mondial pe care Statele Unite l-au purtat şi în Europa, dar mai ales în Asia, forţa lor a crescut, ele devenind o putere imperialistă. La aceasta se adaugă un oarecare mesianism american: ei sunt încredinţaţi că puterea lor se împleteşte cu adevărul. Ei cred că binele e de partea lor şi că răul le este adversar. Desigur, nu suntem de acord cu această atitudine. Se ştie că după utimul război mondial, o dată cu planul Marshall şi cu Organizaţia Atlanticului, americanii au preluat într-un fel conducerea lucrurilor. La asta se adaugă şi puerea dolarului, devenit monedă internaţională, lucru nedorit de Franţa. Fără să mai punem la socoteală că americanii au vrut să ne înlocuiască în Indochina şi încearcă să ia locul altor factori de influenţă în Asia şi America Latină. În consecinţă, America domină datorită banilor şi economiei ei. Ea este o putere enormă. Dar americanii îşi fac iluzii, comit şi greşeli, nu au obişnuinţa războiului, n-au fost invadaţi, bombardaţi, aşa cum am fost noi în Europa şi tocmai pentru asta îndrăznesc orice, crezând că lucrurile merg de la sine. Or, iată că popoarele refuză să se supună. Franţa a demonstrat-o. Vietnamul o dovedeşte şi el.

În Europa am fost deseori în război cu Germania sau cu Anglia Mereu când cu una cănd cu alta, şi asta pentru că aceste ţări, Franţa, Germania şi Anglia au fost mereu rivale. Anglia a fost rivala noastră pe mare. Cu Germania am avut rivalităţi pe continent. Războaiele noastre au fost duse totdeauna împotriva Angliei sau a Germaniei. Uneori Germania se alia cu Spania, ca pe vremea lui Carol Quintul, alteori cuItalia, ca în epoca lui Mussolini, dar asta este ceva secundar.

Faţă de Rusia am nutrit totdeauna sentimente bune, suntem prietenii ei fireşti. E adevărat, Rusia ne-a jucat câteva renghiuri urâte. Şi noi de altfel, o dată, în epoca lui Napoleon, apoi datorită politicii duse de Napoleon al III_lea. Dar Rusia ne-a jucat şi ea o festă foarte urâtă în 1917 când ne-a părăsit, apoi în 1940 când a semnat cu Hitler pactul de neagresiune. E adevărat că pe urmă a luptat împotriva Germaniei, că s-a apărat bine şi că a câştigat. Astfel, în ciuda regimului politic diferit de al nostru, nu avem sentimente ostile faţă de Rusia. Avem cu ea relaţii bune şi nimic nu  ne desparte nici în Europa, nici în Orient, nici în Asia.

Asta fiind spuse, în ciuda bunelor noastre sentimente, ştim că Rusia este o mare putere şi că este în curs de a-şi spori forţele militare, şi dacă astăzi o considerăm paşnică, nu ştim dacă va fi mereu aşa. În consecinţă, păstrându-ne bunele raporturi cu ea, noi vom veghea să nu-şi mărească puterea peste măsură.

Spunând asta, ne gândim mai ales la ţările aşa-zise “satelite” şi în special la starea de lucruri care a urmat celui de al doilea război mondial, când Rusia a susţinut venirea la putere a regimurilor şi a oamenilor aleşi de ea. Or, anexarea acestor state face imposibil un echilibru în Europa. Este vorba de Polonia, România, ţara dumneavoastră, care e vecina Rusiei -, Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Finlanda şi în cele din urmă Albania. Aceste ţări care se află aproape toate în vecinătatea ei, au suferit influenţa Rusiei care s-a impus. În cazul Greciei a existat o împărţire a influenţelor. Când l-am văzut pe Stalin în timpul răboiului, în 1944, mi-a spus că Franţa trebuie să recunoască regimul din Polonia, regim format din oameni aleşi de el. Am refuzat şi Franţa nu a recunoscut regimul polonez decât după ce el a fost recunoscut de toate celelalte ţări occidentale.

Credem deci că o dependenţă prea îndelungată sau definitivă ar compromite echilibrul în Europa. Într-o asemenea situaţie, Occidentul este nevoit sa se înţeleagă cu Statele Unite ale Americii, altfel spus, să existe două blocuri. Asta înseamnă că, pentru a asigura pacea în Europa, dumneavoastră, Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria, puteţi juca un rol capital. Am spus că  mi se pare cu totul firesc să fiţi în bune raporturi cu Uniunea Sovietică, dar ea nu trebuie să-şi sporească autoritatea asupra Europei de Est, căci acest lucru va avea drept consecinţă o creştere a influenţei Statelor Unite. America va fi aceea care se va ocupa de Europa Occidentală, ceea ce s-a şi întâmplat într-o oarecare măsură. Or, Franţei, Germaniei şi Angliei nu le va conveni acest lucru, de altfel nici Italiei. Trebuie evitată dezvoltarea peste măsură a Rusiei, altfel se va sfârşi cu independenţa celorlalte state.

Dintre ţările Europei Centrale şi orientale, ne interesăm în mod special de România. Aceasta din cauza sentimentelor pe care le cunoaşteţi, precum şi pentru că aţi ştiut să vă recâştigaţi libertatea de acţiune în domeniul economic şi politic. E un lucru deosebit de îmbucurător că România a putut face asta. S-ar putea spune acelaşi lucru şi despre Iugoslavia, dar noi nu avem o afinitate deosebită cu această ţară. Acelaşi lucru ar fi valabil şi pentru Polonia, dacă Polonia n-ar avea o situaţie aparte datorită vecinătăţii ei  cu Germania.

Iată deci în ce situaţie ce aflăm şi cum gândim.

 

Ceauşescu: Voi începe răspunzând la ultimele probleme pe care le-aţi ridicat, domnule Preşedinte, dar înainte de asta aş vrea să vă spun că apreciez sinceritatea cu care aţi vorbit despre situaţia internaţională.

În ceea ce priveşte poziţia României, ea trebuie să fie bine înţeleasă în raport cu poziţia ei geografică şi cu regimul pe care îl are, şi care o plasează în grupa ţărilor care pun bazele unui nou sistem social. România este desigur o ţară care şi-a câştigat independenţa târziu şi care a reuşit să se consituie în “România Mare” numai după primul război mondial, cu toate problemele pe care le comportă faptul acesta. Or datorită unor împrejurări, datorită politicii cercurilor conducătoare din epocă şi a situaţiei politice a anilor 1938­1940, România a fost împinsă alături de Germania hitleristă. Dar în realitate România nu a fost alături de Germania nici în primul, nici în cel de-al doilea război mondial. În momentul în care forţele interne au putut schimba situaţia, (desigur şi ca urmare a victoriei obţinute de Uniunea Sovietică, Franţa şi celelalte ţări aliate), România a ieşit din război, ea s-a alăturat armatelor aliate şi a luptat cu toate forţele ei împotriva Germaniei până la eliberarea Ungariei şi a Cehoslovaciei.

În acea perioadă s-a apreciat că România a fost a patra ţară în privinţa contribuţiei pe are a adus-o la războiul împotriva Germaniei. Trebuie spus că multe lucruri s-au schimbat în România. Aţi vorbit, domnule Prşedinte, despre influenţa Uniunii Sovietice. E sigur că victoria URSS-ului a jucat un rol important, dar forţele interne au fost cele care au împins România să iasă din starea de înapoiere în care se găsea, căci după cum bine ştiţi, România era atunci printre ţările cele mai nedezvoltate. Şi în legătură cu asta, aş dori să vă citez exemplul Austriei (la fel ca acela al Iranului şi al Finlandei) în care prezenţa trupelor sovietice nu a avut ca urmare instalarea unui regim comunist.

 

Generalul de Gaulle: - N-am vorbit niciodată de regim. Există împrejurări, oameni, evenimente, războaie. În fapt sunt determinist în privinţa regimurilor. Mă gândesc, vedeţi Dvs., că atunci când o ţară păstrează multă vreme un anume regim, o face pentru că nu poate proceda altfel. E adevărat că datorită regimului ţarist Rusia ar fi fost fără îndoială înapoiată. Pentru România un regim ca al dumneavoastră este bun, este uitl, dar un asemenea regim ar fi imposibil în Franţa, sau în Marea Britanie. El ar fi de asemenea imposibil în Austria, iată de ce ruşii nu l-au putut impune. Numai în Rusia un asemenea regim a putut să existe de cincizeci de ani, dar cincizeci de ani nu este mult în viaţa unui popor. În URSS şi la dumneavoastră un asemenea regim este util, căci el pune în mişcare oamenii şi face să avanseze lucrurile.

 

Ceuşescu: - Nici eu nu am avut intenţia să vorbesc despre regimurile politice. Dar voiam să spun că un regim ca al nostru nu este impus din exterior.

Generalul de Gaulle: - Cu excepţia Prusiei.

 
Ceauşescu: - În ce priveşte poziţia României, ea trebuie să aibă raporturi cu Uniunea Sovietică şi cu ceilalţi vecini. Au existat momente dificile, dar, în general, raporturile noastre au fost bune cu aproape toţi vecinii noştri. Este adevărat că am avut câteva dificultăţi cu Ungaria, care face parte diin Imperiul Hbasburgic, pentru că o parte din teritoriul românesc se afla sub Habsburgi, dar aceste dificultăţi au fost aplanate. A fi în termeni buni cu URSS este o necesitate pentru România.

Generalul de Gaulle: - Evident.

Ceauşescu: - Noi concepem aceste relaţii ca raporturi între state independente, care trebuie să aibă dreptul să se dezvolte în mod liber. Trebuie să fie foarte clar că pentru România, ca şi pentu alte state din Est, dezvoltarea este o chestiune vitală. Ca să fiu sincer, aceasta este situaţia.

 

Generalul de Gaulle: - Noi vă acceptăm aşa cum sunteţi!

 

Ceauşescu: - Există unele tendinţe cu care România nu poate fi de acord. Unele tendinţe care pot porni din bune intenţii – de exemplu Piaţa Comună - dar care pentru noi nu sunt actuale, căci dezvoltarea în această parte a lumii pretinde ca fiecare stat să se dezvolte liber.

Generalul de Gaulle: - Comunitatea economică europeană nu trebuie să ducă la o contopire a economiilor. Noi ne păstrăm independenţa economică, nu consimţim decât la ceea ce dorim cu adevărat. De exemplu, ne opunem puterii supranaţionale. În realitate, Piaţa Comună este o asociaţie şi nu o contopire.

 

Ceauşescu: - S-au manifestat tendinţe care vor să transforme CAER-ul într-o putere supranaţională, tendinţe care reprezintă una dintre sursele de divergenţă dintre noi şi URSS, dar sperăm să găsim soluţii care să permită asigurarea cooperării, păstrând integritatea fiecărei ţări. Cooperarea este cu siguranţă necesară.

 

Generalul de Gaulle: - Noi vă iubim. Iată de ce ne interesaţi!

 

Ceauşescu: - Sunt atitudini datorate unor obişnuinţe. Credem că vor dispare. Dar trebuie timp pentru asta. Considerăm că în timp se vor clădi relaţii pe baze mai solide. Deci, în privinţa URSS, socotim că aceste relaţii trebuie să continue, să se dezvolte şi că ele trebuie să stea la baza raporturilor dintre noi. Cu celelalte ţări vecine suntem în raporturi bune, nu există probleme speciale.

Cu Iugoslavia suntem în termeni buni şi perspectivele de viitor sunt pozitive. În măsura în care interesele României o dictează, considerăm că raporturile noastre cu Iugoslavia se vor dezvolta. Apreciem mult această ţară şi intenţionez să o vizitez la sfârşitul lunii acesteia.

Vrem de asemenea să stabilim raporturi bune cu toate ţările europene. Nu avem probleme în această privinţă, cu excepţia Greciei, care se află într-o situaţie specială.

În ceea ce priveşte Germania, avem raporturi stabile cu această ţară. Germania Federală ocupă primul loc în comerţul nostru exterior, după URSS şi Republica Democrată Germană. Am stabilit relaţii diplomatice cu RFG. Dar avem unele nelinişti, unele temeri, datorate de exemplu succeselor partidului nazist la recentele alegeri. Toate ţările sunt preocupate ca Germania să nu mai poată constitui un pericol petnru pace. Or, pentru a asigura pacea în Europa, o pace bazată pe independenţa naţională a tuturor statelor, trebuie să fie găsit mijlocul de a împiedica pentru totdeauna Germania să devină un pericol pentru pace. Germania există, ea este o realitate, trebuie deci găsită o cale care să permită celor două state germane să participe la reglementarea problemelor germane. Pentru a reglementa în mod judicios unele probleme ale RFG-ului, este necesar ca aceasta să se hotărască să aibă raporturi cu RDG-ul. Dacă nu, va exista o stare de tensiune în Europa şi un climat în care va fi greu să se asigure progresul ţărilor europene.

 

Generalul de Gaulle: - Noi am încurajat şi încurajăm RFG-ul să stabilească raporturi cu România, Cehoslovacia, poate într-o zi cu Polonia (le-am spus-o şi polonezilor). În ceea ce priveşte RDG-ul, noi în Franţa nu suntem prea grăbiţi să vedem reunificarea Germaniie. Pe de altă parte, atâta vreme cât nu va exista o reunificare a Germaniei într-o formă oarecare, în Europa nu va exista linişte. Căci există două Germanii, dar un singur popor german, de aceea trebuie ca aceste două Germanii să coopereze. În ce ne priveşte suntem fermi şi de neclintit în privinţa frontierelor Germaniei, în special frontiera cu Polonia. Considerăm că aceste frontiere sunt definitive şi că Germania nu trebuie să aibă acces la armamentul atomic. Aceasta este o condiţie esenţială pentru a păstra securitatea în Europa.

 

Ceauşescu: - Sunt de acord cu dumneavoastră, reunificarea nu trebuie grăbită. Dar trebuie găsită o soluţie. Câtă vreme problema nu va fi rezolvată, această situaţie va fi o sursă de tulburări în Europa. Care poate fi contribuţia noastră la rezolvarea acestei probleme? Noi credem că situaţia trebuie să se normalizeze, că unele ţări occidentale trebuie să recunoască RDG-ul. Aceasta va ajuta de altfel şi la cooperarea celor două Germanii. I-am spus acest lucru domnului Brandt şi el este de acord cu mine asupra acestui punct de vedere. Iată de ce, recunoscând graniţele stabilite, cele două Germanii trebuie ajutate să coopereze pe termen lung. Noi puteam să contribuim la asta. În ceea ce o priveşte, Franţa poate face mai mult. Şi asta tocmai pentru că dumneavoastră, domnule Preşedinte, aţi edificat o politică de cooperare între ţările europene în vederea unei unităţi careva trebui să se realizeze într-o zi; de aceea cred că un pas în această direcţie va fi sabilirea de relaţii cu cele două state germane. De la această părere pornim atunci când vrem să găsim o soluţie care ar putea îmbunătăţi situaţia în Europa. Noi apreciem în mod deosebit relaţiile cu Franţa. Lăsând la o parte trecutul istoric, considerăm că relaţiile noastre constituie la ora actuală una din bazele cooperării în Europa. Chiar dumneavoastră aţi spus că URSS era un “stâlp” al Europei. E adevărat, dar şi Franţa este un stâlp al unei Europe bazată pe independenţa statelor.

Generalul de Gaulle: - Aş adăuga ceva. Eu fac eforturi să conduc politica Franţei. Necesitatea dominantă pentru toţi este pacea. Am fost atât de ruinaţi material şi moral timp de o sută cincizeci de ani, încât nimic azi nu e mai important pentru noi decât pacea, ca să ne putem reface atât substanţa, cât şi puterea. Când vă veţi gândi la Franţa, gândiţi-vă la pace. De-aici opoziţia noastră faţă de blocuri şi faţă de tot ce împiedică libertatea naţiunilor în Europa de Vest şi în cea de Est.

 

Ceauşescu: - În acest fel am înţeles şi concep politica Franţei. Şi noi considerăm că blocurile constituie o piedică în calea dezvoltării şi a păcii în Europa, iată pentru ce ne pronunţăm împotriva lor. Şi noi suntem de aceeaşi părere, că normalizarea relaţiilor în Europa va avea ca efect lichidarea blocurilor. Politica noastră este o politică de pace şi de cooperare cu toate ţările. Vrem să găsim căi pentru lichidarea blocurilor, pentru dezvoltarea fiecărui stat.

Sunt de acord cu dumneavoasatră, domnule Preşedinte, în legătură cu ceea ce aţi spus despre Statele Unite, anume că ele practică o politică de dominare şi că este necesar să acţionăm în aşa fel încât această politică să nu poată aduce prejudicii umanităţii. Trebuie să sperăm într-o consolidare a independenţei şi a rolului fiecărui stat. Considerăm absolut necesar în acest sens extinderea raporturilor cu toată ţările în curs de dezvoltare. România întreţine raporturi bune cu toate ţările Asiei, ale Americii Latine şi cu ţările arabe, în ciuda faptului că în timpul recentelor evenimente România a adoptat o atitudine diferită. Noi considerăm că ţările arabe au perspective de dezvoltare în viitor şi că trebuie să le ajutăm să progreseze din punct de vedere economic şi social. Asta nu subjugându-le, ci acordându-le un sprijin mutual.

Generalul de Gaulle: - Sunt fericit că am putut avea un schimb de vederi atât de sincer. Chiar dacă n-am aflat lucruri noi despre ceea ce gândim, am putut totuşi să ne precizăm ideile şi un asemenea exerciţiu este totdeauna util. Mă felicit deci pentru această discuţie. S-au rezolvat unele probleme de cooperare economică şi s-a realizat fără îndoială un mic progres în concertarea părerilor noastre politice.

Ceauşescu: - Sunt deosebit de satisfăcut de această întrevedere.


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de