x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cu aripile aranjate

0
Autor: Miron Manega 18 Mai 2009 - 00:00
Cu aripile aranjate


"Cine l-a cunoscut nu poate scăpa nepedepsit" - spune Dan Puric despre călăuza destinului său artistic.

Dem Rădulescu i-a fost lui Dan Puric profesor şi maestru. Îi place să-l evoce în aceşti termeni şi să-şi asume, ca un angajament ritualic, condiţia de discipol: "Raportul dintre maestru şi discipol nu este democratic. Căci dacă el iese mâine din groapă, eu tot maestrul meu îl consider. Maestrul te contaminează şi te intoxică cu personalitatea lui. Orice carieră voi avea şi oricât de multe succese o să am în viaţă, eu tot discipolul lui rămân".

DIMENSIUNI SACRE. Atent la semnificaţii şi la nuanţe, Dan Puric îşi aminteşte de un moment scurt, dar esenţial, în care Dem Rădulescu a avut intuiţia direcţiei pe care "marele mut" avea s-o urmeze: "Eram un biet «puric», prin anul II. Nici prin cap nu-mi trecea mie, atunci, ceea ce aveam să fac mai târziu, adică acum.

Nu ştiu cum, nu ştiu de unde i-a venit, dar într-o zi a spus cuiva într-o discuţie: «Dragă, pot eu să-i dau peste mâini copilului ăsta? Dacă ăsta, într-o zi, începe să se mişte ca Mihail Baraşnikov? Dacă ăsta face un teatru nou peste câţiva ani?»". Dan Puric are în privinţa identificării valorilor fundamentale un instinct de "câine de tomberon" (expresia îi aparţine). Prin Dem Rădulescu, el a descoperit dimensiunile sacre ale Umorului.

"Înainte de '89, Dem Rădulescu, Toma Caragiu şi Amza Pellea practicau umorul, care este o valoare a inteligenţei. Ca orice act artistic - vorba lui Heidegger - umorul te trezeşte din rutină. La noi el a fost o armă de apărare şi de rezistenţă. Umorul are dimensiuni sacre, spre deosebire de băşcălie, care desacralizează totul. Băşcălia este de tip ateu, neantizant, ea îşi bate joc de orice fel de valori şi repere".

"Bibu" este cel care i-a indus lui Dan Puric atitudinea aproape mistică în faţa valorilor: "Când vorbea despre teatrul românesc, aveai senzaţia că îngenunchează. Această îngenunchere în faţa jertfei teatrului românesc mie mi-a transmis-o. Mi-a schimbat grupa sangvină".

Şi l-a mai învăţat ceva Bibu pe discipolul său: smerenia în faţa lucrurilor divine şi bunul-simţ în aprecierea rostului său în lume: "Deşi nu mi-a vorbit niciodată despre Dumnezeu - eram în plin comunism - el avea o atitudine fundamental creştină. Avea o vorbă extraordinară, care venea din străfundul mentalităţii lui de ţăran vechi: «Eu nu învăţ privighetoarea să cânte. Doar îi aranjez aripile»".

 

Testamentul Bibanului
Este aproape nefiresc să auzi cu câtă smerenie poate vorbi un om despre profesorul său. "Mi-a lăsat moştenire - spune Dan Puric - în anul IV următoarele cuvinte: «Eu n-am ce să-ţi las ţie ca testament artistic decât următorul lucru: să te bucuri de fiecare dată când urci pe scenă. Bucurându-te tu, îi vei bucura pe ceilalţi. Iar când ţi-o fi mai greu, să te gândeşti la mine, ca să te ajut»."

Lui Dan Puric i s-a întâmplat şi bucuria de pe scenă, şi impasul care l-a făcut să se gândească la el. "De fapt, eu de Bibu nu m-am despărţit niciodată."


Păine cu brănză, Hamlet şi lecţia despre public
Dan Puric nu se fereşte să vorbească despre Bibanu exact în termenii în care-l venerează. Adică nu ocoleşte cuvintele mari, câtă vreme ele au acoperire în conştiinţa sa. "A fost un mare actor de tragicomedie. Paradoxal, din râsul lui ţâşnea un tragism de tip dacic. Dem Rădulescu a fost ca Brâncuşi. Ăla a făcut Pasărea Măiastră, ăsta a făcut Râsul Măiastru."

Despre intuiţia şi ştiinţa profesională în privinţa raporturilor cu publicul, cea mai exemplară lecţie a primit-o Puric nu la clasă, ci într-un moment aproape particular. "Eu repetam Hamlet - povesteşte Puric. Vine odată Bibu de la un spectacol şi se aşază pe un scaun. Îşi scoate mâncarea, o despachetează din hârtie şi începe să mănânce. Brânză cu pâine.

Îl auzeam mestecând. Hârtia foşnea. Iar eu recitam Hamlet. Mă opresc şi-i spun: "Dom' profesor, iertaţi-mă, dar nu mă pot concentra". S-a înfuriat, a dat cu pumnul în masă şi a răcnit: "Dacă ai un spectator nesimţit în sală, ce te faci? Opreşti spectacolul? Ce te faci când o să te întâlneşti cu ăştia?... Dă-i drumul!"

 

Profesorul de anarhie
Stând în preajma profesorului său, Dan Puric a învăţat ceva "subversiv", ce nu se predă la clasă. "Am învăţat de la el natura anarhică a ţăranului care nu îngenunchează decât în faţa lui Dumnezeu. Bibu era ca un copil care distrugea orice fel de ordine: ordinea institutului, ordinea pedagogică, ordinea ideologică. N-a fost un disident, dar prin glumele pe care le făcea distrugea totul. Şi atunci mi-am dat seama că râsul, la el, înseamnă eliberare".

Citeşte mai multe despre:   puric,   dem radulescu,   dan

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de