x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Portretul unui om trist

0
Autor: Rodica Mandache 18 Mai 2009 - 00:00
Portretul unui om trist


L-am cunoscut pe Dem Rădulescu şi sunt mândră că l-am cunoscut. Nu semăna cu nimeni.

Avea o priză la public de domeniul fantasticului, miraculoasă. A fost un actor născut fără pereche. Îl ţin minte învelit într-un uluitor succes comic. Dar comicul lui a fost sub pecetea misterului. Era orgolios, dur şi foarte norocos. Norocos şi în viaţă, şi în teatru. Avea şi o răceală a lucidităţii. Credea în el. Era un om spectacol. Tulburător actor.

Lumea actoricească era fericită că-l vede, deşi era un om incomod. Avea o ciudată listă cu principii. Nu ştiu dacă ne-am dat seama atunci şi ce profesor de actorie fantastic era. De altfel, se spune că se vede calitatea profesorului în viitorii actori. Elevii lui - slavă Domnului - au fost: Maia Morgenstern, Dan Puric, Anca Sigartău, Alexandru Bindea, Vasile Muraru, Geo Costiniu, Dana Tapalagă, George Ivaşcu şi atâţia alţii.

A iubit imens acest dat - să creşti viitorii actori. Şi când dădea de un talent adevărat, îl chinuia, îl străpungea, îl enerva, îl sâcâia, îl provoca: să iasă Dumnezeirea, să se arate nouă. Avea ca profesor un mister omenesc pe care-l spărgea într-o glumă puternică, glumă cu substrat foarte trist, ca această remarcă ajunsă folclor: " Ştiţi de ce sunt aşa de trişti eroii lui Cehov? Pentru că n-au servici!"

Bibu era straniu, singuratic, fantast, enigmatic. Există personalităţi enigmatice, funambuleşti, care funcţionează ca o fiinţă secretă cu puteri magnetice asupra mulţimilor. Aşa era şi el, Dem Rădulescu. Putea fermeca stadioane pline ochi, putea ţine în frâu studenţi năbădăioşi, putea fi drept şi just când alţii nu erau şi nici nu te aşteptai la asta.

E covârşitoare întâmplarea aceea din 1989 când au fost alungaţi profesorii adevăraţi din Institut de către nişte copii care fuseseră aprobaţi de comisia de admitere formată chiar din cei care deveniseră personae non gratae. Şi drept răspuns, Dem Rădulescu a replicat princiar: "Şi totuşi la examen am aprobat pe cine trebuia!".

FANTASTIC! Avea o teribilă disponibilitate de cea mai puternică esenţă, era histrionic, avea o stare ludică, avea şi candoare şi fineţe. M-am bucurat de toleranţa lui şi de o relaţie plină de curtoazie poate pentru că eram prietenă cu soţia lui, Adriana.

Adriana Şchiopu, cu privirea ei galeşă, cu umorul şi ghiduşia ei, veşnic surâzătoare, cu ochii mari şi verzi, teribil de sexoasă, i-a luminat viaţa în perioada aceea.A fost foarte fericit având-o. Iar după ce s-a născut Irina era un om împlinit, pe care norocul îl alinta.
În tot ce făcea şi spunea, demonstra o voluptate comică. Şi totuşi era un om trist. Un mare om trist.

Citeşte mai multe despre:   dem radulescu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de