x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sobru şi puternic

0
Autor: Dana Andronie 18 Mai 2009 - 00:00
Sobru şi puternic
Vezi galeria foto


"Eu când glumesc iau nişte bani!" - îi plăcea lui Dem Rădulescu să spună. Dincolo de poantele pe care le oferea cu generozitate celor din jur, a fost un om decent, timid şi sensibil.

M-am întâlnit cu Adriana Şchiopu - cea de-a doua soţie a lui Dem Rădulescu - şi cu fiica - Irina Maria Rădulescu - în Parcul Ioanid, unde maestrului îi plăcea să se plimbe. Amintirile au fost scoase dintr-o pungă de plastic, o dată cu fotografiile familiei Rădulescu. Am început repede povestea, fiindcă norii îşi anunţau o şedinţă furtunoasă în care se desemnau stropii de ploaie ce urmau să cadă peste noi. "Ne-am cunoscut la Mangalia în 1973 şi de atunci nimic nu

ne-a mai despărţit. Ne-am căsătorit în 1984, iar doi ani mai târziu am avut-o pe Irina - mărturiseşte Adriana. Pe socrul meu nu l-am cunoscut. A murit când soţul meu era student. Dar soacra mea şi sora ei erau nişte oameni extraordinari, de o blândeţe şi de o delicateţe sufleteşte cum rar întâlneşti".

CU STUDII! Vântul se băga cu tupeu în seamă, devenind din ce în ce mai insistent. A reuşit chiar să mişte câteva poze pe care soţia le ţinea în mână în timp ce ne povestea despre maestru. Un miros de verde crud ne-a făcut să ne oprim pentru câteva secunde. "Ce frumos este! Cum miroase! Cum a explodat natura!" - spune Adriana.

Apoi revine la amintiri: "Dem Rădulescu a avut o copilărie foarte frumoasă. Era pasionat de teatru. Când veneau trupele în oraş, în Vâlcea, fugea de acasă. Mânca şi bătaie, dar tot pleca să le vadă. Au fost trei fraţi: Lucian, Nicolae şi Dumitru. Primul a murit în tinereţe. Nicolae este cu vreo nouă ani mai mare decât Dem şi a fost colonel..."

Face o pauză pentru a-şi redirecţiona amintirile şi revine: "A jucat pe toate scenele, la Teatrul Ion Vasilescu, la Teatrul Naţional, la Teatrul Mic... El n-a început cu comedia... La Sala Palatului a vrut să recite o poezie serioasă, dar a căzut cortina. Lumea râdea! Şi-ar fi dorit să joace în roluri de dramă. Vreau să se ştie clar: Dem Rădulescu avea studii! A fost şi un profesor extraordinar! Datorită lui George Ivaşcu există la Institutul de Teatru o clasă care-i poartă numele şi în care Irina a studiat. Iar la Teatrul Naţional există o cabină care-i poartă numele".

Lui Dem Rădulescu îi plăcea să joace în primul rând pentru el. Îi făcea plăcere şi această plăcere o transmitea mai departe. "Îi mai plăcea să gătească, să călătorească. Nu era o persoană spectaculoasă. Spectacolul îl făcea pe scenă. Dacă mergeam la o petrecere, toată lumea se aduna în jurul lui şi râdea. Aşa se simţea el bine. A fost foarte selectiv cu oamenii din jurul lui. Era un om de casă, un familist. El se dăruia şi acasă, nu numai pe scenă. Ne-a făcut să ne simţim că suntem centrul universului" - declară Adriana. 

Dem Rădulescu era o persoană foarte optimistă, un om puternic: "Nu l-am auzit niciodată văitân-du-se. Când a plecat, a plecat un om puternic. A avut un preinfarct de care el nici n-a ştiut. L-a decoperit când a fost în America. Fiind răcit, a făcut nişte analize. Ţinea regim şi toată situaţia era sub control. Dar..."

Face din nou o pauză, apoi îşi aminteşte brusc de ceva: "Niciodată n-am fost mondeni. Eu nu-mi beau cafeaua în Dorobanţi, ci la mine acasă, în grădină". După care se întoarce la relatarea întreruptă: "Dem Rădulescu era sobru. Avea o treabă! Treaba lui a fost teatrul!".

TREABA LUI ERA TEATRUL! Stropii de ploaie ne mângâie pe obraji. Or fi fost trimişi de maestru... "Îmi amintesc de plimbările cu tata prin parc. Uneori lăsam musafirii şi plecam să ne plimbăm - rupe tăcerea Irina. În special noaptea ne plăcea să ne plimbăm... Îl recunoaştea mai puţină lume şi eram mai liniştiţi. Inventa poveşti, eram pe jos de râs...

Acum eu sunt studentă la Teatru, în anul III, la clasa profesor coordonator Doru Oană. Sunt angajată la Teatrul Mic, de anul trecut, din mai. Am şi eu o «trebuşoară», să-mi urmez drumul! Vreau să fac totul cât mai bine. Este o mândrie să îi port numele. Consider că este un noroc şi un privilegiu... Tot ceea ce am făcut până acum am făcut prin muncă. Când pun capul pe pernă ştiu cine sunt".

"Eu nu mi-am luat numele de Rădulescu, fiindcă am nume de actriţă - revine Adriana. "Iar când a murit Dem Rădulescu nimeni nu ne-a întrebat nimic. Nu vorbesc de bani, ci de o maşină care să ducă coroanele la cimitir... Nimeni nu s-a gândit că nu se putea ieşi din biserică din cauza lumii... Nimeni nu s-a gândit la notorietatea lui. Motiv pentru care nici nu permitem nimic.
N-am cerut nimic, nu permitem nimic".

 

"N-am vrut să-i vindem imaginea, deşi am avut nevoi financiare. Când a murit Dem Rădulescu, nimeni nu ne-a întrebat nimic. Nu vorbesc de bani, ci de o maşină care să ducă coroanele la cimitir... La câteva luni de la moartea lui, ne-am pomenit cu reclame făcute cu imaginea lui pentru diverse lucruri. Am avut patru ani de procese, pe care le-am câştigat"
Adriana Şchiopu

Citeşte mai multe despre:   teatrul,   dem radulescu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de