x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un excelent capo comico

0
Autor: Alina Toma 18 Mai 2009 - 00:00
Un excelent capo comico


Când jucau alături de Bibu, colegii întrerupeau filmarea. Nu se mai puteau opri din râs!

Incontestabil, Dem Rădulescu a fost un excelent actor de comedie. "Sunt doar câteva cazuri în istoria teatrului românesc, ei se numesc capo comico - spune Stela Popescu. Adică oameni născuţi în afară de un talent uriaş şi cu o încărcătură fizică şi expresivă comică. Oricât ai juca de bine, oricât de mare actor ai fi, nu poţi concura cu Dem Rădulescu sau cu Birlic sau cu Tamara Buciuceanu. Oameni care au dincolo de har încă ceva special, care face ca încărcătura lor comică să devină expresivă şi unică".

Acesta era cazul Dem Rădulescu. "El era dublat de o inteligenţă superioară şi de un har pedagogic special. Nu întâmplător a fost foarte mare profesor de teatru. Întâi a fost asistent şi după aceea profesor plin de teatru, i-a avut ca elevi pe Maia Morgenstern, Dan Puric, Vasile Muraru. Asta este o chemare a marilor actori: trebuie să aibă şi drag pentru tineret şi răbdare, pentru că pedagogia este o muncă extraordinară - din păcate destul nepreţuită la noi în ultima vreme".

Era un personaj special. "Un personaj cu toane. Dacă era supărat, putea să nu te bage în seamă într-o zi, şi a doua zi să-ţi fie cel mai bun prieten. Era o chestiune care ţinea de firea lui. Conformaţia lui psihică era specială. Era un excelent profesor, era cu drag de oameni, era fenomenal, era surprinzător", îşi aminteşte renumita actriţă.

STÂRNEA HAZUL. "Jucam la radio cu el şi câteodată nu mă puteam opri din râs, trebuia să oprim imprimarea fiindcă nu ne puteam stăpâni doar la o nuanţă a glasului lui Bibu sau Bibanu, cum i se spunea. Lui nu-i făcea întotdeauna plăcere să i se spună Bibanu, dar cu timpul s-a obişnuit. Era ca o manifestare de simpatie a oamenilor, nu era în sens peiorativ.

Tot ceea ce făcea el era special. Punctuaţia lui era aparte, pentru că întotdeauna găsea cele mai interesante expresii, cele mai interesante nuanţe pentru o idee. Se spune, chiar şi în prezentarea DVD-ului TVR Media, că a fost genial în a exprima neputinţa omului redus de a înţelege viaţa. Există, cum se spune, oameni cu ochelari de cal, oameni care nu văd prea departe, care nu înţeleg repede sau nu înţeleg deloc evenimentele care-i înconjoară.

Or, el făcea asemenea tipic senzaţional şi ridiculiza în măsura în care nici măcar cel vizat să nu se supere. Căci adevărata comedie satirică este aceea care îţi atrage atenţia asupra defectelor, dar nu te supără. De aceea marii comici au succes la tot felul de oameni, la tot publicul. Caricatura făcută de el nu jignea niciodată, ci atrăgea atenţia şi stârnea hazul."

S-A SCHIMBAT DIRECTORUL! O amintire care a rămas în memoria multora s-a petrecut la Sighetu-Marmaţiei: "Aflăm noi că acolo este o fabrică de confecţii care face lucruri pentru străinătate. Era pe atunci o perioadă în care nu se găsea mai nimic. El s-a dus înaintea noastră, nu ştiu pe cine avea acolo, o cunoştinţă, şi pe drum ne întâlnim cu Bibu, el venind de la fabrică cu nişte pachete mari şi-l întrebăm: «Unde e fabrica?».

«A, - zice el - nu vă mai duceţi, că vă duceţi degeaba! S-a schimbat directorul!» A făcut-o cu haz, şi de atunci a rămas vorba între noi, cei care eram atunci, «Măi, s-a schimbat directorul!»".

PARTENER GROZAV. Stela şi Dem au jucat mult la radio, au jucat împreună în scheciuri, în zeci şi sute de spectacole. Parteneri de scenă au fost doar de vreo câteva ori. "De exemplu, a fost un scheci care s-a numit «Păsările», un fel de teatru scurt. Era un partener grozav, era un partener care îţi sugera ce să faci, cum să faci, şi e foarte important să ai un astfel de coleg. Adică el ţinea să iasă bine în ansamblu, nu numai ceea ce făcea el.

Există actori care atrag publicul chiar şi atunci când joacă acelaşi spectacol, acelaşi text, şi de 20 de ori. Acesta era şi cazul lui Bibanu", încheie distinsa artistă.

 

"Era un personaj special. Un personaj cu toane. Dacă era supărat putea să nu te bage în seamă într-o zi, şi a doua zi să-ţi fie cel mai bun prieten. Era o chestiune care ţinea de firea lui. Aşa era el, mai special. Conformaţia lui psihică era specială. Era un excelent profesor, era cu drag de oameni, era fenomenal, era surprinzător".
Stela Popescu

"Eram la Sighetu- Marmaţiei. Aflăm noi că acolo este o fabrică de confecţii care face lucruri pentru străinătate. El s-a dus acolo înaintea noastră, şi pe drum ne întâlnim cu Bibu, el venind de la fabrică cu nişte pachete mari şi îl întrebăm: «Unde e fabrica?». «A, - zice el - nu vă mai duceţi, că vă duceţi degeaba! S-a schimbat directorul!"
Stela Popescu

 

Ultima plimbare, la Telega
"Era un personaj extraordinar. A murit liniştit şi frumos, dacă pot spune aşa. Veniseră nişte prieteni din Germania, el tocmai se întorsese din turneu şi au vrut să se plimbe. Ei aveau casă la Telega şi au vrut să-l ia şi pe el.

Era un tip destul de singuratic. Se spune că toţi marii comici au fost oameni singuratici. S-a dus cu ei şi urcând dealul care nu era foarte mare (dar lui i se atrăsese atenţia că nu prea are voie să facă efort), a respirat adânc, a spus «Ce aer tare!», a căzut şi până la spital a murit", îşi aminteşte Stela Popescu.

 

Instituţia umorului, în vizită la Dolhasca
Ce emoţii pe Alexandru Arşinel să susţină examenul de admitere la Teatru chiar cu Dem Rădulescu în comisie, prin 1958! Mai târziu însă, au jucat împreună în multe spectacole de divertisment, la radio şi la televiziune. Fiindcă l-a apreciat şi i-a fost aproape de suflet, Arşinel l-a invitat la el acasă, la Dolhasca.

Au mers împreună lângă Mănăstirea Probota, la o stână. Fostul student i-a oferit o masă specific românească, fiindcă era recunoscut drept un mare gurmand. Ciobanii i-au pregătit mămăligă, brânză, smântână şi diverse specialităţi. A fost foarte fericit şi din pricina meniului, dar şi fiindcă a fost primit de oameni cu foarte multă dragoste. Şi tot Alexandru Arşinel i-a zis - şi bine i-a zis - «O adevărată instituţie a umorului».

Iubea meseria, îi iubea pe studenţi, orele lui erau un adevărat regal, căci le arăta acestora "cu un haz nebun" ce trebuie să facă. De asemenea, avea o inventivitate demnă de invidiat şi o permanentă preocupare pentru scenă.

 

Cu talentul te naşti
Fata lui Dem Rădulescu i-a urmat în carieră şi este actriţă la Teatru Mic. "Am auzit că este excepţională, are un glas ieşit din comun, ştiu că a cochetat la un moment dat cu canto şi mă gândeam la Dem Rădulescu şi la Ştefan Bănică. Ce fericiţi ar fi fost aceşti părinţi să asiste la succesul copiilor lor! Fiindcă nu toţi copiii artiştilor au talent.
Mă bucur că ea are succes şi că lumea vorbeşte frumos despre ea", spune Stela Popescu.

Citeşte mai multe despre:   oameni,   dem radulescu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de