x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site diverse Cuib de vulturi

Cuib de vulturi

08 Mai 2005   •   00:00

DINASTIA
Resedinta familiei de Hohenzollern se afla in Muntii Padurea Neagra, de unde izvoraste Dunarea, hotarata sa-si poarte stapanul pe apa sa pana in tara care imbratiseaza Marea Neagra.

  • de LORETA POPA

  • Familia regala in anul 1922
    Dinastia de Hohenzollern a dat generatii de personalitati ale istoriei medievale si moderne, printre care si Dinastia Regala a Romaniei: Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea, Mihai I. Castelul Sigmaringen, veritabil cuib de vulturi, unul dintre cele doua leagane de piatra ale neamului puternic al Hohenzollernilor, a dat nastere celui mai inalt ordin si simbol al casei regale prusiene, instituit de Friederich I la 1701. Tot acolo s-au nascut Carol I si Ferdinand I. Acest mic principat era stapanit de Principele Carol Anton de Hohenzollern si Principesa Josefina, parintii lui Carol, care au acceptat fara razboi Unirea cu Prusia la 1850. Deviza acestei case este "Nihil sine Deo" (Nimic fara Dumnezeu), care indica respectul pentru Suprema Forta, fiind preluata si de catre Dinastia Romana.

    CUZA. Alexandru Ioan Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Unite si al statului national Romania. La 5 ianuarie 1859, a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie, si al Tarii Romanesti. Devenind domnitor, Cuza a obtinut, prin demersurile sale, recunoasterea Unirii din partea marilor puteri. In timpul domniei lui, a fost desavarsita Unirea Principatelor printr-o serie de acte de guvernamant, ca numirea unui singur guvern si fixarea capitalei noului stat la Bucuresti. Intampinand rezistenta Guvernului si a Adunarii legiuitoare, alcatuite din reprezentanti ai boierimii si marii burghezii, precum si a Bisericii, in infaptuirea unor reforme burgheze, Cuza formeaza in 1863 un guvern sub conducerea lui Mihail Kogalniceanu. In acelasi an, supune aprobarii poporului, prin plebiscit, o noua Constitutie si o noua lege electorala, menite sa asigure Parlamentului o baza mai larga, si decreteaza Legea rurala conceputa de Kogalniceanu, desfiintand iobagia.

    ABDICAREA. Infaptuirea celor doua mari reforme - agrara si electorala - a indarjit boierii conservatori, ca si burghezii, care, uniti intr-o coalitie cunoscuta in istorie sub denumirea de Monstruoasa Coalitie, l-au silit sa abdice la 11 februarie 1866. Dupa abdicarea lui Al.I. Cuza, un principe strain trebuia sa puna capat disputelor dintre familiile boieresti. Un principe strain reprezenta de fapt garantia Unirii. Expulzat, ex-domnitorul Cuza si-a petrecut restul vietii in Germania, unde a si murit in 1873. El a intrat in istorie ca o figura de domnitor progresist. Marile progrese ale romanilor coincid cu monarhia constitutionala instituita prin Constitutia din 1866, inspirata din cea belgiana, extrem de liberala.

    CURAJ. Primul rege al romanilor a fost Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. El a deschis calea romanilor spre lumina, avand cea mai lunga domnie din istoria acestui neam - 48 de ani. A fost chemat la o luna de la detronarea lui Cuza, de care nu avusese habar si nici amestec. Carol I a fost modern - deschizator de drumuri, creator de institutii, vizionar si om de curaj. Carol a pus in ordine institutii vitale ca Armata, Academia, Parlamentul, Economia, Statul.

    REALIZARI. Dupa ce a acceptat tronul Romaniei, printul a luat drumul Romaniei. De la Bazias pana la Bucuresti a mers cu trasura, neexistand o retea de cale ferata, de aceea caii au fost schimbati mereu. La 10 mai 1866, zi devenita ulterior Ziua Regelui, printul intra in capitala prafuita, mistuita de seceta. In acea dupa-amiaza, cand multimea se inghesuia sa-si salute suveranul, o ploaie calda de primavara sfintea acea venire, dupa o lunga arsita. Tara care s-a infatisat printului nu era deloc asa cum credea: nu existau cai ferate, drumurile erau de piatra, strazile mizere, insa toate acestea contrastau cu simplitatea si bucuria supusilor. Printul nu era dezamagit, nu voia stralucire si marire, avea altele mai bune de facut. A construit poduri de fier, o retea de cai ferate, banci de credit agricol, a marit armata, a ridicat mosii regale, biserici, scoli. S-a preocupat de marea sa realizare, podul intre Fetesti si Cernavoda, de 19 km. Capitala s-a dezvoltat si ea. De numele sau se leaga si castigarea Independentei de stat a Romaniei intre 1877-1878 in luptele grele ce s-au dat la Plevna. In 1881, Romania se proclama regat, iar Carol devenea astfel regele mult dorit al romanilor, care a domnit timp de 48 de ani, fiind supranumit Carol I Inteleptul, corect, fara abatere, care cerea intotdeauna celor de langa el sa fie tot asa. S-a chinuit sa invete limba unei tari care l-a adoptat, a respectat o religie care nu era a lui. A construit peste 40 de spitale rurale.

    MODERNITATE. Domeniile Coroanei, care numarau cateva mii de hectare de teren agricol si forestier din intreaga tara, erau proprietatea statului roman, dar erau folosite de institutia sefului statului, pentru a produce profit economic. Cu banii obtinuti se plateau salarii, se construiau scoli si spitale, se plateau pensii si cheltuieli de boala, se dadeau cadouri de Craciun si de Pasti celor 700 de angajati ai domeniilor. Mare parte din profitul anual mergea la bugetul de functionare a biroului sefului statului. Carol I hotarase ca tara lui era prea saraca pentru a putea suporta cheltuielile legate de Coroana. Carol I a devenit si a ramas un mare roman. Trupurile celor trei regi ai Romaniei, membri ai Dinastiei de Hohenzollern, urmasi ai cuibului de vulturi, sunt inmormantate la Biserica din Curtea de Arges, ctitorie a lui Neagoe Basarab, restaurata de Carol I. Ceea ce au avut in comun membrii Familiei Regale a fost o prea mare dragoste fata de Romania si de Peles. (Multumiri Casei Regale pentru ajutorul acordat la realizarea acestui material)

    SCURTA ISTORIE A VIETILOR MEMBRILOR CASEI REGALE A ROMANIEI
    CAROL LUDOVIC DE HOHENZOLLERN, REGE AL ROMANIEI
    Carol Ludovic de Hohenzollern s-a nascut la 7/20 aprilie 1839, fiind al doilea fiu al Principelui Carol Anton si al sotiei sale, Josefina. El mai avea sase frati, Leopold, Stefania, Carol, Anton, Friederich si Maria.

    Carol a terminat cursurile secundare si a intrat la Scoala de Cadeti din Munster in 1856, apoi a urmat Scoala de artilerie si geniu din Berlin, a participat la cursuri de literatura franceza la Universitatea din Bonn, iar in 1864 s-a distins ca ofiter in razboiul impotriva Danemarcei. In 1866 avea 27 ani si era locotenent in Regimentul al doilea de Dragoni ai garzii prusace. A acceptat tronul Romaniei si a luat drumul tarii adoptive sub numele fals de Karl Hettingen, intrucat se profila razboiul dintre Austria si Prusia, iar Carol, fiind ofiter in armata prusaca, putea fi arestat si impuscat. Regele s-a stins din viata la 27 septembrie 1914, dupa o domnie de 48 de ani, fiind supranumit Carol I Inteleptul.

    ELISABETA DE WIED, REGINA A ROMANIEI

    Sotia lui Carol I s-a nascut la 29 decembrie 1843, in castelul parintesc din Neuwied. Pseudonimul cu care avea sa fie cunoscuta este cel de Carmen Sylva. S-a casatorit cu Carol I in 1869, iar in 1870 nastea singurul lor copil, pe Maria, care insa avea sa moara la 4 ani. Se stinge din viata la 18 februarie 1916.

    PRINCIPESA ELISABETA

    S-a nascut in 1894. Se casatoreste in 1921 cu Regele George al II-lea al Greciei, de care va divorta in 1934. Elisabeta se intoarce in tara la moartea acestuia, iar mai tarziu se stabileste la Cannes. Va muri la 15 noiembrie 1956, la 62 de ani.

    FERDINAND I DE HOHENZOLLERN, REGE AL ROMANIEI

    Ferdinand Victor Albert Meinrad de Hohenzollern s-a nascut in 1865, fiul cel mare al fratelui lui Carol I, Leopold.

    Ferdinand face liceul la Dusseldorf, urmeaza cursurile Universitatii din Lipsca si Scoala de Stiinte Politice si Economice din Tubingen.

    Ferdinand se casatoreste in plina iarna 1892 cu printesa Maria de Edinburg, care se va dovedi o sotie devotata si o mare Regina pe toata perioada vietii.

    La Alba-Iulia, in 15 octombrie 1922, dupa faurirea Romaniei Mari de la 1918, Regele Ferdinand impreuna cu Regina Maria au fost incoronati in Catedrala ortodoxa, ca regi ai tuturor romanilor de la Nistru la Tisa.

    Domnia Regelui Ferdinand a durat doar 13 ani. Dupa o lunga suferinta pricinuita de un cancer la intestine, suveranul se stinge din viata in 1927, la 63 de ani.

    Este inmormantat la Curtea de Arges alaturi de sotia lui, Maria.

    REGINA MARIA A ROMANIEI

    Regina Maria s-a nascut in Marea Britanie la 3 octombrie 1875, in Castelul Eastwel Park, fiind primul copil al Ducelui Alfred de Edinburg si al Ducesei Maria. Regina Maria a trait 11 ani dupa sotul ei, murind in 1938. Principele Mircea, al saselea copil, s-a nascut in 1913, insa a murit trei ani mai tarziu de febra tifoida.

    PRINCIPESA MARIA SAU MIGNON

    S-a nascut in 1900. Se casatoreste cu Regele Alexandru I Karagheorghe al Iugoslaviei. A ramas vaduva in 1934, cu trei copii: Tony, Andy si Petru II al Serbiei, Rege intre 1934-1945. Se stabileste in 1960 in America, unde va muri in 1961.

    REGELE CAROL AL II-LEA

    S-a nascut la 15 octombrie 1893. Prima casatorie a fost indelung contestata, intrucat aleasa era o romanca, Ioana (Zizi) Lambrino. A doua casatorie, la 10 mai 1921, a fost cu Elena, Printesa a Greciei, fiica Regelui Constantin. Carol al II-lea se stinge din viata in 1953, la 59 de ani. Ultimii ani de viata si i-a petrecut in Portugalia.

    PRINCIPELE NICOLAE

    S-a nascut in 1903, s-a casatorit in 1931 cu Ioana Doletti. A fost un bun sfatuitor al Copilului Rege Mihai in anii cand tatal sau parasise tronul. In 1960, Ioana Doletti moare, iar Printul se recasatoreste cu Thereza Figueira de Mello, traind in Elvetia. A murit in iulie 1977.

    REGINA MAMA ELENA

    Fiica a Regelui Constantin al Greciei si a Printesei Sofia de Prusia, Regina-mama Elena s-a nascut la Atena, in 1896. La 10 martie 1921 s-a casatorit cu printul mostenitor Carol al II-lea, iar din scurta lor convietuire a rezultat un singur copil, Mihai I. A murit la Florenta, in 1982. Nu a domnit niciodata ca regina a Romaniei.

    PRINCIPESA ILEANA

    S-a nascut in 1909, s-a casatorit in 1931 cu principele Anton de Austria, avand 6 copii. Dupa moartea lui se casatoreste cu dr. Stefan Isarescu, iar dupa 1960 se calugareste, devenind maica Alexandra, stareta manastirii ortodoxe romane din Pensylvannia. Moare in 1991.

    PRINCIPESA MARGARETA - PREZENTUL SI SUCCESOAREA CASEI REGALE
    REGELE MIHAI
    S-a nascut la 25 octombrie 1921 la Sinaia si s-a trezit Principe mostenitor si apoi Rege la numai 6 ani. Au urmat alti 10 ani cat a domnit tatal sau a doua oara. La 6 septembrie 1940, Carol este obligat sa abdice in favoarea fiului sau, care din 30 decembrie 1947 va trai in exil, alungat de comunisti. Isi va castiga painea lucrand ca pilot de incercare, apoi ca broker.

    REGINA ANA

    Alteta Sa Regala, Principesa Ana de Bourbon-Parma, s-a nascut la Paris, la 18 septembrie 1923, ca fiica a Principelui Rene de Bourbon-Parma si a Principesei Margareta a Danemarcei. Desi Papa Pius al XII-lea nu i-a dat binecuvantarea, Principesa Ana s-a casatorit cu Regele Mihai si are are cinci fete: Margareta, Elena, Sofia, Marie si Irina.

    PRINCIPESA MARGARETA

    S-a nascut in 1949 la Lausanne, si-a facut studiile la Geneva, urmand apoi cursurile Universitatii din Edinburgh. A lucrat in Anglia, iar mai tarziu la Roma. La 21 septembrie 1996, Principesa Margareta s-a casatorit la Lausanne cu Radu Duda, care a primit titlul de Principe de Hohenzollern-Veringen la 1 ianuarie 1999.

    EXILUL FAMILIEI REGALE

    Exilul Regelui Mihai si al Reginei Ana va dura peste cinci decenii. Pana la sfarsitul anului 1948, ei locuiesc la Vila Sparta langa Florenta, locuinta Reginei-mama Elena, iar din 1949 la Lausanne. Familia se va stabili in Anglia, unde va locui sase ani, pana in 1956. Pentru a-si castiga existenta, au infiintat o ferma de pui si au construit un mic atelier de tamplarie, ramanand toata viata profund atasati de natura. In anul 1959, Regele a infiintat o companie de electronica. Compania a functionat bine pana in 1964. Majestatea Sa a urmat, de asemenea, cursuri de broker la Bursa din Wall Street.

    VIITORUL ARATA BINE

    Principesa Elena s-a nascut la Lausanne in 1951, a facut studii in Elvetia si lucreaza in cadrul unei companii de restaurari de opere de arta. Are doi copii, Nicolae, 1985, si Elisabeta-Karina, 1988. Principesa Irina s-a nascut la Lausanne in 1953. Are doi copii, Mihai, 1985, si Angelica, 1987. Principesa Sofia s-a nascut la Atena, in 1957, a urmat cursuri de arta la New York, a scris in romaneste o carte pentru copii si a activat in cadrul fundatiei surorii ei, Principesa Margareta. Este mama unei fetite, Elisabeta Maria Biairnex. Principesa Maria s-a nascut la Copenhaga, in 1964. A facut studii de puericultura, iar apoi s-a instalat in SUA. Actualmente lucreaza la New York in domeniul relatiilor publice.

    IN MAINILE NATIUNII

    In seara de 31 decembrie, radio Europa Libera transmitea mesajul de Anul Nou al suveranului exilat. Multi romani ascultau in taina acest mesaj, dar stiau prea putin despre viata din exil a Regelui si despre familia sa. La sfarsitul anului 1997, in cadrul unui dineu oficial la Bucuresti, Regele Mihai isi exprima dorinta ca Principesa Margareta sa-i succeada, lasand decizia in mainile natiunii. La 10 iunie 1998, Regele si Regina sarbatoresc, intr-un sat din Franta, Nunta de Aur.
    ×