x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Pe tabla de şah a

0
Autor: Anneli Ute Gabanyi 21 Iul 2008 - 00:00

Care a fost contextul internaţional favorizant şi ecoul retragerii trupelor sovietice din România?



Care a fost contextul internaţional favorizant şi ecoul retragerii trupelor sovietice din România?

La această întrebare a dat răspuns d-na Anneli Ute Gabanyi. Stabilită în Germania, a lucrat ca analist la Radio Europa Liberă şi cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene (München şi Berlin). În mediile de specialitate este cotată ca reputat expert al schimbărilor din România secolului al XX-lea.

INTERPRETĂRI. Motivul pentru care sovieticii şi-au retras trupele de ocupaţie din România în primăvara lui 1958 a rămas pentru multă vreme şi pentru multă lume un semn de întrebare şi un mare mister.

Faptul retragerii nu se poate contesta, dar motivele au fost – şi uneori sînt şi astăzi – interpretate în aşa fel încît să servească teza mult răspîndită şi cu fervoare apărată pînă astăzi cum că România nu ar fi dus vreodată o politică de autonomie faţă de Uniunea Sovietică, gesturile şi acţiunile conducătorilor de la Bucureşti reprezentînd simple "cacialmale" îngăduite de – sau convenite cu Moscova. În paranteză fie spus – este limpede cui serveau şi încă mai serveşte o astfel de interpretare a istoriei recente…

Realitatea politica este însă alta, iar documentele devenite accesibile în urma dezmembrării blocului sovietic, a căderii regimurilor comuniste şi a deschiderii arhivelor, vorbesc o cu totul altă limbă. Privite dintr-un unghi mai puţin "româno-centric" decît se obişnuieşte la Bucureşti, lucrurile se prezintă infinit mai complex, retragerea trupelor sovietice din România fiind doar consecinţa unor mutări mult mai ample şi de lungă durată pe tabla de şah a Războiului Rece dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică. Problema cea mai fierbinte în acest joc periculos era cea a Germaniei, problema numărul doi – Austria. Iar România se afla cel mult pe locul trei! Chestiunea retragerii trupelor sovietice din România se punea numai în momentul în care "mutările" în cazul Germaniei şi Austriei fuseseră deja hotărîte.

"Mutările" mai-marilor. Se ştie că la Conferinţa de la Potsdam (iulie-august 1945), Germania şi Austria – şi de asemenea capitalele lor, Berlin şi Viena – fuseseră împărţite în patru zone de ocupaţie între SUA, Marea Britanie, Uniunea Sovietică şi Franţa. Pentru a facilita legătura dintre trupele sovietice ocupante şi teritoriul sovietic, aliaţii au convenit să îngăduie sovieticilor să păstreze trupe de ocupaţie în Ungaria şi România. Ţelul principal al politicii sovietice viza însă Germania occidentală. Din 1946, cînd aliaţii occidentali propuseseră sovieticilor negocieri asupra retragerii trupelor de ocupaţie din Austria, Uniunea Sovietică nu a reacţionat. In schimb, în anul 1952, puţină vreme înainte de moartea sa, Stalin lansase vestita "notă" către guvernul german în care punea în vedere reunificarea Germaniei în cazul cînd, reunificat, ar deveni neutru. Cancelarul de atunci Konrad Adenauer a pus libertatea înaintea unităţii statale şi s-a alăturat deschis puterilor occidentale.

"Cartea norocoasă" a Austriei. Abia în primăvara lui 1955 Moscova a revenit din proprie iniţiativa asupra propunerii aliaţilor occidentali introducînd în joc cartea neutralităţii Austriei. Care erau motivele politice ale noii conduceri sovietice poststaliniste, în special ale lui N.S. Hruşciov? În primul rînd, blocarea, în ultimul moment, a aderării Germaniei Federale, care semnase deja Acordurile de la Paris, la NATO, Austria urmînd să servească drept exemplu guvernului de la Bonn; al doilea – demararea negocierilor la vîrf pe teme de securitate cu preşedintele american Dwight D. Eisenhower, la Geneva. Şi, în sfîrşit, crearea unui climat de încredere între blocuri, climat care va fi în interesul Uniunii Sovietice şi al ţărilor "satelite", care, după convingerea liderului sovietic, vor depăşi oricum occidentul din punct de vedere economic.

Atunci sovieticii şi-au schimbat tactica. Au oferit guvernului Austriei perspectiva încheierii unui tratat de stat care prevedea retragerea tuturor trupelor ocupante, deci şi a celor sovietice din această ţară. Tratatul a fost semnat la 15 mai 1955, la Viena. Parlamentul austriac a optat pe deasupra pentru statutul de neutralitate al ţării, iar trupele aliaţilor au fost retrase pînă la sfîrşitul anului. Cu o zi înainte (14 mai 1955), fusese semnat în capitala Poloniei Pactul de la Varşovia, punînd relaţiile militare şi politice dintre ţările blocului sovietic pe o nouă bază. După înăbuşirea revoluţiei din Ungaria, în 1956, de către armata sovietică, se punea problema ce se va întîmpla cu trupele staţionate în România care, în urma semnării Tratatului de Stat cu Austria, îşi pierduseră legitimitatea. Moscova fusese nevoită să negocieze cu România un tratat bilateral – fie şi formal – de staţionare a trupelor, ceea ce s-a şi întîmplat în 1957.

SENZAŢIE ÎN OCCIDENT. La postul de radio Europa Liberă, se pare că schimbarea politicii României faţă de Uniunea Sovietică a fost recepţionată abia la începutul anilor 1960, atunci cînd munca de cercetare fusese profund reorganizată cu concursul unor tineri cercetători americani şi britanici sub conducerea oxfordianului James F. Brown. "Jim" Brown a fost primul care a publicat un articol pe tema "autonomizării" politicii externe româneşti care a făcut senzaţie în Occident. Spre începutul anului 1964, biroul de la Washington al Europei Libere a transmis o directivă celorlalte birouri ale postului recomandîndu-le adoptarea unei noi politici a radioului luînd în consideraţie noile tendinţe ale politicii externe româneşti.

Arhivele SUA

Cum de-au fost totuşi în 1958 retrase aceste trupe sovietice din România?
Într-o convorbire purtată în 1974 între înaltul demnitar comunist român Emil Bodnăraş şi ambasadorul de atunci al SUA în România, Harry Barnes, făcută publică după 1990 pe site-ul Arhivei Virtuale a Războiului Rece de către Centrul Wilson din Washington, Bodnăraş relatează următoarele: Încercările României de a obţine retragerea trupelor de ocupaţie sovietice din România au început deja în 1956. La o întîlnire – se pare în 1957 – dintre Hruşciov şi conducerea comuniştilor români, Bodnăraş i-a suge-rat liderului sovietic că ar fi bine să retragă trupele lor din Romînia pentru a dovedi propagandiştilor occidentali că socialismul poate supravieţui şi fără arme sovietice. Hruşciov s-a supărat şi a refuzat sugestia românilor. Un an mai tîrziu, cînd scăpase de rivalii săi, Bodnăraş a fost primit la Moscova de întregul birou politic al PCUS unde Hruşciov i-a declarat că "la cererea României, trupele sovietice se vor întoarce în Uniunea Sovietică".

Din altă lume
Cu ocazia unei prelegeri pe care am ţinut-o în 1990 la universitatea din Athens (Georgia), am avut onoarea să fiu primită, la rugămintea lui, de domnul Dean Rusk, pe atunci "resident scholar" la acea universitate, fostul ministrul de externe al Statelor Unite (1961-1969).

Domnul Rusk, aproape orb pe atunci, dorise să mă vadă pentru a-mi relata cît de mult a apreciat deschiderea politică a României către Occident din anii 1960 şi cît de prietenoasă a fost relaţia sa cu ministrul de Externe – de atunci – al României, domnul Corneliu Mănescu.

La puţina vreme după moartea lui Dean Rusk, în 1994, am participat la un colocviu la Bucureşti şi, în încheiere, am avut onoarea sa stau la o masă de seară lîngă domnul Mănescu. Am folosit acest prilej pentru a-i transmite urările prieteneşti pe care Dean Rusk mi le încredinţase pentru cazul că-l voi întîlni vreodată pe omologul său român. Domnul Mănescu, care s-a stins şi el la puţină vreme după aceea, a fost foarte mişcat de acest salut "d’outre tombe"…

Slavă eroilor! – scria pe monumentele înălţate "eliberatorilor" după război. După retragerea sovieticilor au fost dedicate integral Armatei Române ale cărei uniforme deveniseră copia celor ruseşti

"Privite dintr-un unghi mai puţin "româno-centric" decît se obişnuieşte la Bucureşti, lucrurile se prezintă infinit mai complex, retragerea trupelor sovietice din România fiind doar consecinţa unor mutări mult mai ample şi de lungă durată pe tabla de şah a Războiului Rece"

Anneli Ute Gabanyi

"Spre începutul anului 1964, biroul de la Washington al Europei Libere a transmis o directivă celorlalte birouri ale postului recomandîndu-le adoptarea unei noi politici a radioului luînd în consideraţie noile tendinţe ale politicii externe româneşti"
Anneli Ute Gabanyi

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de