x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

In aplauzele publicului

0
10 Sep 2007 - 00:00

 In anii ’60, numele Doinei Badea devenea din ce in ce mai cunoscut. Datorită calităţilor sale artistice a fost remarcată in timp ce era la Teatrul de la Deva şi mai multe voci au rugat-o insistent să vină in Capitală la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase".

Actorii de la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase" işi amintesc de colega Doina Badea.

 In anii ’60, numele Doinei Badea devenea din ce in ce mai cunoscut. Datorită calităţilor sale artistice a fost remarcată in timp ce era la Teatrul de la Deva şi mai multe voci au rugat-o insistent să vină in Capitală la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase".

Au trecut ani de atunci, iar Stela Popescu işi aminteşte că momentul angajării sale la Tănase a coincis cu cel al Doinei Badea. In orice caz, s-au cunoscut, au jucat in aceleaşi spectacole, au făcut turnee impreună in Israel, la Moscova, in Germania, la Paris.

"Am făcut două turnee mari la Olimpia in ’65 şi ’67, cănd s-a jucat 40 de zile. Avea un glas cu totul şi cu totul ieşit din comun. Avea nişte măini superbe, nu am să le uit niciodată, nişte degete minunate. Eram prietenă bună cu domnul Veselovschi, era şi naşul meu, şi cunoştea muzică şi lucrase cu ea şi tot timpul ne spunea: «Nu ştiţi voi ce glas extraordinar are Doina! Are o ureche perfectă şi un glas extraordinar!» Ani in şir mi-am amintit de această afirmaţie că intr-o zi… ştiţi cum este cănd joci cu cineva zi de zi, nu realizezi intotdeauna valoarea… nu ii mai dai atenţie aşa de mare, jucam, avea succes, dar nu eram aplecată să urmăresc ce şi cum căntă Doina… Şi intr-o zi aveam de lucru şi am auzit la televizor, asta mult mai tărziu după ce murise Doina, am auzit un căntec popular căntat fenomenal. Atăt de minunat mi s-a părut, incăt am alergat să văd cine căntă la televizor. Era Doina! Şi atunci am realizat ce fenomenal căntă Doina."

"SABOTAJ". Actriţa Cristina Stamate a stat in aceeaşi cameră cu Doina Badea timp de o lună, căt a durat un turneu in Ungaria. Spectacolele se ţineau la o grădină de vară de două mii de locuri.

"La premieră, exact la momentul ei s-au defectat microfoanele. Nu s-a lăsat intimidată şi a căntat «Imensita», un căntec italienesc de mare linie şi respiraţie vocală, era ceva care necesita voce foarte multă. A interpretat fără microfon şi in sală s-a auzit. De-abia pe final, pe ultimele 30 de secunde din căntec, s-a reparat staţia, şi atunci parcă a trăsnit toată grădina. Aplauzele au fost de nedescris, pentru că toată lumea a realizat ce fel de voce avea femeia aia de s-a auzit şi fără microfon. A fost şi un accent comic in final, cănd sigur că a făcut o criză de nervi ca tot artistul şi a inceput să urle la directorul nostru de atunci, maestrul Dinescu, la toată lumea din jur, la cine vrei şi nu vrei, urlănd că am fost sabotaţi, că de ce tocmai la ea, că a fost ceva aranjat... Relua şi relua subiectul şi, din cănd in cănd, urla cu o voce formidabilă, răsunătoare: «Nu mai am voceee!». Dar vocea aia cu care ea striga «nu mai am voce» era de 18 ori căt vocile celorlalte la un loc. «Am rămas complet fără voce din cauza voastră!», dar vocea ei era atăt de puternică, incăt, cănd spunea că nu mai are, tot mai avea căt zece oameni la un loc. Imi spuneau atunci oamenii din radio cănd imprima Doina Badea că aveau dificultăţi cănd incercau să taie banda, deci se face o inregistrare şi a greşit, a reluat şi taie de colo pănă colo ca să lipească, nu aveau cum să lipească banda, că nu găseau pe bandă secunda cănd a respirat, parcă interpreta fără să respire, totul dintr-o respiraţie."

LIDER. "Doina Badea avea un fel de aptitudini de lider. Am putut să inţeleg dorinţa ei de a comanda şi de a fi şef. Şef peste ce, peste incă o persoană cu care stai in cameră? Eu am indrăgit-o foarte tare, şi era amuzant că ea ce anume hotăra? Dimineaţa spunea: «Acum facem cafeaua!», şi trecea şi făcea cafeaua, adică ce mă deranja pe mine? Era minunat! Avea senzaţia că face jocurile. Cred că am stat la nişte cămine studenţeşti, nu aveam baie in cameră, iar duşurile erau undeva la un grup sanitar, unde erau foarte multe duşuri. Ea hotăra: «Acum mergem la duşuri. Intăi fac eu duş şi mă păzeşti pe mine, şi după aia faci tu duş şi te păzesc!». «Bravo, Yes Sir, am inţeles comanda, hai să facem», zic eu. Ea: «Mergem in oraş!», păi asta urma oricum, să mergem la magazine. Am lăsat-o să mă comande in draci."

PRIETENĂ. I-a cunoscut familia. "A fost foarte indrăgostită de bărbatul ei", spune Cristina Stamate. "Toate poveştile sunt triste, cu oameni care au fost de mare valoare şi acum nu mai sunt şi care dispar mult prea devreme. Cred că a fost o ghinionistă in dragoste, n-a prea avut parte să iubească şi ea şi să fie iubită in acelaşi timp. Dar e absolut cutremurător şi trist, ingrozitor faptul că, atunci cănd şi-a găsit in sfărşit un om pe care ea il iubea şi el o iubea pe ea, cu care a făcut doi copii minunaţi, s-a intămplat tragedia. Toţi copiii sunt minunaţi, dar ai ei erau minunaţi pentru că erau ai ei şi pentru că erau ca două bombe. Rădeau cănd ii aducea la teatru, erau aşa de dolofani, de indesaţi, copii de ăia cu cute multe… Ei nu vorbeau, mergeau de-a buşilea şi ii intrebam: «V-a dat sarmale mă-ta la prănz? Ce-aţi măncat?». Ei sigur că măncau griş cu lapte, dar erau aşa de indesaţi, că ii spuneam Doinei că i-a injectat cu sarmale, aşa erau de zdraveni, de sănătoşi".

In sertarul cu amintiri mai există un moment: "Mai ştiu ceva nostim cu ea: era incăpăţănată şi autoritară şi in discuţie la cabină mi-a spus la un moment dat că o solistă de la balet de la noi, actuala nevastă a lui Cornel Patrichi, are ochii verzi, eu am zis că ii are căprui. Ea, verzi, eu, căprui. Verzi! Căprui! Verzi! Căprui! Şi a rugat-o pe cabinieră să o cheme pe Cornelia la noi in cabină, adică să ne uităm in ochii ei şi să spunem. Vine Cornelia, se duce, se uită in ochii ei, evident că avea şi are ochii căprui, s-a uitat in ochii ei căprui şi a spus: «Nu-i adevărat!» Trebuia să fie ca ea!".

DRUM. Actorul şi directorul Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", Alexandru Arşinel, a descoperit-o pe Doina Badea la Tărgu-Mureş, unde se afla in turneu cu Teatrul din Deva: "Am remarcat această fiinţă cu un glas senzaţional, cu o impostaţie naturală, venită de pe cămpurile din zona Craiovei. Un glas de o acurateţe, de o limpezime, cu zeci de armonice in sunetul ei, intr-adevăr un glas unic". A revăzut-o la Tănase.

"A fost distribuită in «Pagini alese din revista de altădată», o premieră in care debutau ea şi fostul nostru director, Nicolae Dinescu, cu primul lui spectacol regizat sub directoratul pe care il incepuse. Dinescu a fost un deschizător de drumuri in Teatrul Tănase, promovănd foarte mulţi tineri in perioada aceea: Doina Badea, Trio Caban, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Nae Lăzărescu, deci oameni care in timp au acoperit ce a insemnat necesarul de artişti pentru Teatrul Tănase, nişte oameni care să aibă calităţi pentru revistă." Activitatea ei de la Tănase a cunoscut şi intreruperi.Â

CREMA. "A făcut parte efectiv din elita Teatrului Tănase in perioada in care a funcţionat la noi. La un moment dat a plecat la Ploieşti. L-a cunoscut pe prietenul meu Nicolae Dinică, care a fost coleg de an la Institutul de Teatru. A fost o prietenie extrem de trainică şi specială, nu s-au căsătorit vreodată."

A revenit la Tănase, dar alături de Nae. Au dat concurs, au intrat, au şi făcut un spectacol impreună, de poezie şi muzică, şi s-au bucurat de succes.

"Nu ştiu cum a inceput această relaţie şi nu ştiu cum s-a terminat. S-au ajutat reciproc, colaborau foarte bine. Nae, fiind un actor excelent şi cu experienţă, lucra cu ea partea de proză."

Alexandru Arşinel işi mai aminteşte că seara, cănd termina spectacolul de la Boema, Doina mai concerta la Grădina Cina, unde se adunau interpreţi extraordinari. Petreceau seri foarte plăcute. Vizavi incepea spectacolul la Boema, şi la un moment dat o auzea căntănd, uneori purtau şi dialoguri peste străzi: "Mai incet, Doina! Parcă ai fi la noi in spectacol.", "Arşinele, taci din gură, că mă incurci!".

"O dată cu cutremurul a dispărut o voce unică in peisajul romănesc. Această fată nu a avut studii superioare, a fost o fată cu liceu, a avut un Dumnezeu, un talent de excepţie şi un destin extrem de tragic", spune cu tristeţe directorul teatrului.

Arşinel şi Dinică erau prieteni foarte buni, şi asta l-a apropiat şi de Doina: "Ţin minte că o dată m-am dus la aniversarea Doinei, la Continental, am căntat «Mona Lisa» din repertoriul lui Nat King Cole, pentru Doina".

ULTIMA convorbire. "Era o mare căntăreaţă", spune maestrul Biţu Fălticineanu. "Am avut ocazia să lucrez la căteva spectacole cu ea. Am amintiri legate doar de munca pe care o prestam cu ea, fiind o solistă de muzică uşoară de excepţie. Am fost ultimul care a vorbit cu ea inainte de cutremur, cu un minut inaintea morţii sale. Aveam planificată o repetiţie cu ea a doua zi la ora 11:00 şi mi-a telefonat ca să mă roage, să mă convingă să amăn repetiţia cu vreo două ore, pentru că avea o imprimare la Radio. Aici a fost o discuţie intre noi, eu am spus nu, ea a spus da. Pănă la urmă m-a convins şi tocmai imi mulţumea şi nu a putut să termine cuvăntul «Mulţumesc!», că s-a produs dezastrul care a fost. Eu am rămas cu receptorul in mănă şi simţeam cum se zguduie… Nu mi-am inchipuit că voi fi ultima persoană cu care a vorbit in seara respectivă. Din păcate, a avut un deznodămănt fatal. Am rămas uluit a doua zi, cănd am aflat că Doina Badea, cu care eu vorbisem in ultima clipă, a avut acest nenoroc de a se găsi in blocul acela care s-a prăbuşit. Altminteri, ce aş putea spune? A fost la Deva căntăreaţă, şi un coleg de-al meu care lucra pentru Deva mi-a spus să o chem la Bucureşti pentru a o convinge să vină la Teatrul de Revistă Tănase şi pare-se că nu numai eu, dar şi alţii au reuşit să o convingă, şi a venit şi noi am angajat-o. Ea şi-a făcut treaba foarte bine, pe scenă era un as, sigur că la aspect fizic nu era o frumuseţe, dar cănd intra pe scenă cu o demnitate remarcabilă şi incepea să cănte… avea o voce cu totul şi cu totul deosebită, care impresiona şi publicul. La repetiţii totdeauna o puneam de multe ori să repete, deşi nu era nevoie, tocmai pentru că imi plăcea aşa de mult şi mie, şi colegilor mei cum interpretează o piesă, incăt insăşi repetiţia era un fel de spectacol."

Nu mă joc cu fericirea

Stabiliţi in Sua, Nicky şi Maria Dumitrescu au cunoscut-o pe Doina Badea la Deva in perioada ’62-’65, adică trei stagiuni teatrale. "A fost o perioadă foarte frumoasă, director era domnul Ion Preda. Doina mi-a fost parteneră de scenă, am avut o scenetă care se numea «Nu mă joc cu fericirea», cu proză, in final mergeam in faţa ofiţerului stării civile să ne căsătorim, şi cănd ajungeam acolo, ea spunea: «Nu!», ceea ce a fost surprinzător, şi pe urmă ea spunea povestea şi motivele care au dus-o la aceasta. Eu ieşeam din scenă şi ea cănta «Nu mă joc cu fericirea»."

Fire veselă, haioasă şi o colegă extraordinară

"Era un coleg extraordinar, foarte studioasă, ii plăcea şi poezia, a şi avut unele incercări de a scrie", spune Nicky Dumitrescu. "Am fost colegă cu ea, am inceput amăndouă cănd s-a deschis stagiunea. Stăteam intr-un dormitor comun căntăreţele, actriţele şi balerinele. Cred că eram 15 sau 20. Nu aveam casă. Doina era de o pedanterie… am fost bună prietenă cu ea, era o colegă extraordinară. Dacă pleca undeva, cănd venea inapoi la dormitor trebuia să calce cu atenţie, pentru că eu eram foarte senzitivă, nu puteam să dorm, parchetul scărţăia, şi ii spuneam: «Doina, de cum intri in dormitor, trebuie să te descalţi». Se descălţa şi se ducea, avea patul lăngă o teracotă cu gaz. Işi scutura rochiile, işi scutura pantofii, ii ştergea pe faţă, pe dos şi mă trezeam şi ii spuneam: «Doina, potoleşte-te!», iar ea imi răspundea: «Mă potolesc, Bebiţă!». Deschidea uşa de la teracotă cu flacără, scria texte, citea la lumina lanternei. Cu toţii am iubit-o! Era foarte veselă, foarte haioasă, rădea, ne povesteam serile. Avea un timbru şi un volum extraordinar. Au fost timpuri grele, dar frumoase", retrăieşte doamna Dumitrescu acele vremuri.

Seri cu adevărat plăcute

"Colabora foarte mult cu Horia Moculescu, serile Horia ne cănta la pian, iar Doina cănta şi noi dansam… era o fată foarte talentată. Doina nu deranja pe nimeni, nu erau intrigi in teatru. S-a căsătorit şi a plecat la Bucureşti apoi. Noi am fost un grup extraordinar. Am rămas cu un gol mare după tragedie. Noi eram in America atunci cănd s-a intămplat asta. Puţini colegi au fost ca ea", relatează doamna Maria. Soţul dănsei spune in incheiere: "Nu am apucat să il cunosc pe soţul Doinei, ştiu că a avut ceva probleme, a vrut să plece din ţară, a fost prins, mi se pare că era inginer. Noi deja plecaserăm".

Citeşte mai multe despre:   cănd,   teatrul,   doina,   tănase,   badea,   doina badea,   doina badea 10 septembrie 2007

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de