x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Elton John Soţia diaintea soţului

Soţia diaintea soţului

de Radu Popa    |    Alex Revenco    |    12 Iun 2010   •   00:00
Soţia diaintea soţului

Când Linda Woodrow l-a părăsit, Elton John a încercat să se sinucidă. A fost prima lui mare iubire. În anii '60, Reg Dwight a întâlnit-o pe Linda Woodrow. A fost "dragoste la prima vedere", cei doi au hotărât să locuiască împreună şi imediat s-au logodit. Erau nedespărţiţi, Linda urmându-l pe Reg la toate concertele trupei Bluesology.

La sfârşitul turneului din 1967, în decembrie, Reg a anunţat că părăseşte formaţia, nemulţumit că nu poate să cânte vocal, solist fiind în acea vreme Long John Baldry. Reg Dwight devine Elton John şi debutează într-o carieră solo. Tot atunci, Linda - care va afirma mai târziu că ea este cea care l-a dezvirginat pe Elton John - îşi părăseşte logodnicul. Ulterior, Elton a încercat să se sinucidă, dar a fost salvat de textierul Bernie Taupin, care a scris piesa "Someone Saved My Life", în care Linda Woodrow e comparată cu un fluture.

O CĂSNICIE DISCRETĂ
Ofiţer de presă al lui Elton John în anii '80, Carooline Boucher îşi aminteşte cum Renate Blauel, care lucra ca operator la Studiourile Air, l-a întâlnit prima dată pe artist când acesta finaliza albumul "Too Low for Zero". Scânteia care a declanşat atracţia pentru Renate a fost muzica de care amândoi păreau obsedaţi. Ea reprezenta pentru el "o gură de aer proaspăt", fiind înţeleaptă, strălucitoare şi prietenoasă. Încă din primele zile, Elton a anunţat logodna lor la Sidney, la începutul unui turneu australian.

Mama lui Elton, Sheila, a declarat că şi-a dorit întotdeauna nepoţi şi că-i va dărui fiului său un cărucior drept cadou de nuntă. Ulterior, Elton a povestit unui prieten că drumul parcurs de Renate până la altarul Bisericii St. Mark a reprezentat cea mai frumoasă imagine din viaţa lui. Relaţia lor a durat patru ani. Nu a existat un contract prenupţial între ei, dar Elton a fost generos, loialitatea fiind o calitate pe care el a apreciat-o mereu. Renate Blauel este considerată cea mai onorabilă "fostă soţie" din industria muzicală. Doamna Elton John s-a furişat discret din reşedinţa Windsor după divorţul din 1988 şi niciodată "nu a spălat rufele în public".

×
Subiecte în articol: elton john