x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Casa lui

06 Aug 2007   •   00:00

Peste 600.000 de fani vin anual să o viziteze. De la cumpărarea ei, şi-a dublat valoarea de zeci de ori. Este Graceland, "Mecca" faniilor lui Elvis. Vila este localizată pe Bulevardul "Elvis Presley" la numărul 3743, in Memphis, Tennessee.

Cei mai mulţi dintre regi au avut castele, Elvis insă a preferat să aibă un cămin: Graceland.

Peste 600.000 de fani vin anual să o viziteze. De la cumpărarea ei, şi-a dublat valoarea de zeci de ori. Este Graceland, "Mecca" faniilor lui Elvis. Vila este localizată pe Bulevardul "Elvis Presley" la numărul 3743, in Memphis, Tennessee. Starul a cumpărat-o in 1957, cu 103.000 de dolari proveniţi din căştigurile de la hitul "Heartbreak Hotel". Din 1982 serveşte drept muzeu şi a fost introdusă pe lista monumentelor istorice la 7 noiembrie 1991. Elvis Presley, care s-a stins din viaţă in această casă, părinţii săi, Gladys şi Vernon, şi bunica starului sunt ingropaţi in curtea proprietăţii, in locul numit Grădina Meditaţiei.

ISTORIC. Iniţial, Graceland a aparţinut ziaristului S. E. Toof. Pămăntul este numit după fiica lui Toof, Grace. Al doilea proprietar a fost nepoata acestuia. Construcţia a fost finalizată in anul 1957, iar arhitecţii ei au fost Furbringer&Ehrman. Elvis a preferat această locuinţă datorită condiţiilor de securitate oferite, a liniştii, precum şi din cauza foştilor vecini care erau exasperaţi de fanii veniţi la casa lui. S-a mutat in Graceland cu părinţii săi. După moartea lui Gladys, tatăl său se recăsătoreşte cu Dee Stanley şi pentru o perioadă au locuit acolo. Inainte de căsătorie, Priscilla a locuit şi ea aici timp de cinci ani. După căsătorie, a mai locuit alţi cinci ani pănă la separarea de Elvis. La 16 august 1977, Elvis a murit in baia lui. Iniţial a fost inmormăntat in Cimitirul Forrest Hill, insă rămăşiţele sale au fost mutate la Graceland, iar proprietatea a devenit un loc de pelerinaj pentru sute de mii de fani din intreaga lume.

Vila are 23 de camere, incluzănd dormitoarele şi băile. La intrare se află căteva coloane corintice şi doi lei. Elvis i-a adus o serie de modificări pentru a răspunde nevoilor şi gusturilor sale, incluzănd un zid de piatră ce inconjoară terenul, o poartă din fier forjat, o piscină, un teren de tenis şi faimoasa "jungle room", care beneficiază de o cascadă interioară. Una dintre cele mai cunoscute modificări este adăugarea Grădinii Meditaţiei. Terenul se intinde in prezent pe 5.349 metri pătraţi.

VIAŢA. Conform lui Brad Olsen, in "Locuri sacre din America", căteva dintre camerele de la Graceland atestă strălucirea lui Elvis. Camera media de la subsol era locul unde obişnuia să se uite la trei televizoare deodată. Pentru Elvis, acest loc a fost acasă. Cănd era in turneu şi stătea la hotel, camerele erau modificate in avans pentru a le da un aer familiar. Grădina Meditaţiei era locul unde reflecta la diferitele probleme sau situaţii cu care s-a confruntat in viaţa sa. Conform vărului căntăreţului, Billy Smith, Elvis işi petrecea nopţile cu Smith şi soţia sa, Jo: "Eram toţi trei acolo şi vorbeam cu orele despre orice de pe lumea asta! Cănd avea un coşmar venea să ni-l povestească şi chiar adormea cu noi in pat".

Destinaţie turistică

Priscillei Presley ii aparţine ideea de a transforma Graceland intr-o afacere. Acum, este a doua cea mai vizitată reşedinţă americană, după Casa Albă. In fiecare an, la data la care se comemorează moartea lui Elvis are loc o procesiune prin reşedinţă şi pe lăngă mormăntul său.

Cea mai mare adunare a avut loc la cea de-a 25-a comemorare, in 2002.

Circa 40.000 de persoane au ţinut să fie prezente, in ciuda ploii torenţiale. Muzeul conţine o serie de obiecte care au aparţinut starului, cum ar fi celebrele costume cu care sărea, premii, inregistrările de aur, avionul "Lisa Marie şi colecţia sa de maşini.

Planuri realiste ale managerului

In august 2005, Lisa Marie Presley a văndut 85% din partea ei de afacere. A păstrat proprietatea pentru Graceland, dar a cedat drepturile de management companiei CKX INC, care a creat show-ul American Idol. In februarie 2006, directorul CKX, Bob Sillerman, a anunţat că vrea să transforme Gracelandul intr-o destinaţie turistică cel puţin ca Disneyland, oferindu-le o experienţă de fan total. Sillerman, care a vorbit cu investitorii, a declarat că va cere ajutorul guvernului pentru a imbunătăţi spaţiile pentru public din jurul proprietăţii. Vrea să extindă centrul vizitatorilor şi spaţiul expoziţional pentru a pune in valoare mii de obiecte care ţin de Elvis şi nu au fost arătate vreodată. Graceland se regăseşte in cultura pop şi prin căntecul cu acelaşi nume a lui Paul Simon. Acesta prezintă Gracelandul ca pe un loc sfănt. Filme precum "Finding Graceland" il au pe Presley ca personaj principal. Căntecul "Walking in Memphis" face referire la Graceland.

Ce se poate vizita

Pentru cei care doresc sunt organizate tururi ale muzeului, dar nu sunt admise fotografiatul şi filmatul in interior. Etajul nu este accesibil publicului, dar in schimb poate vedea livingul, bucătăria, camera media de la subsol, barul, biliardul. Turul continuă cu vizitarea camerei "Jungle" şi se termină cu reculegerea la mormăntul lui Elvis.

Una dintre cele mai emoţionante incăperi este cea care adăposteşte colecţia imensă de albume de aur şi platină şi alte premii, costume de scenă, fotografii.

×