Jurnalul de singurătate

Cea mai emoţionantă dintre multele misive trimise de naist soţiei sale este cea expediată din Londra, la 30 ianuarie 1939, după ce aceasta il vizitase căteva zile. Ii face un fel de jurnal al singurătăţii lui. Suferă enorm, dar finalul este "bărbătesc". Amuzant insă felul in care trece peste durere.

Scrisorile dintre Fănică şi Mihaela Luca sunt o probă a dragostei pe care timpul şi depărtările nu o infrăng.

Cea mai emoţionantă dintre multele misive trimise de naist soţiei sale este cea expediată din Londra, la 30 ianuarie 1939, după ce aceasta il vizitase căteva zile. Ii face un fel de jurnal al singurătăţii lui. Suferă enorm, dar finalul este "bărbătesc". Amuzant insă felul in care trece peste durere.Â

"SBUCIUM". "Mihaela dragă/ Ai plecat eri dimineaţă şi de atunci pănă acum mi-se pare o veşnicie. (...)

28 ian. (…) Ultima ta măncare preparată la Londra. In timpul cumpărăturilor, plăngeam amăndoi, şi tot amăndoi ne incurajam reciproc să nu mai plăngem, că ne vede lumea şi că ne face rău. Ne-am despărţit de la brutărie. Tu ai plecat spre casă, iar eu spre teatru, parcurgănd tot drumul cu ochii plini de lacrămi. (…) obosiţi de sbuciumul sufletesc, cu ochii plini de lacrămi, ne-au luat somnul.

29 Ianuar. (…) Instalaţi in taxi care părea că sboară cu noi spre gara Victoria, aveam mare necaz pe viteza maşinei, pe minutele care imi păreau secunde, pe tren şi pe toate cele cari te duceau departe de mine. Nu pot uita acel necaz. Ajunşi la gară, dupe ce am dat valiza la bagaje, am luat loc lăngă tine in compartiment (…) Imi venea să plăng, dar mă abţineam, ca să nu-ţi fac inimă rea şi nelinişte. (…) Te-am urmărit, pănă nu se mai putea urmări. Sdrobit şi cu lacrămi in ochi, m-am urcat in primul Bus-stop şi am coborăt la Trocadero, cum era aproape, am plecat direct acasă. (…)

Vreau să pui să mănănc, dar plănsul nu-mi dă pace. In sfărşit. Mi-am luat atitudine serioasă şi am pus masa să mănănc. Ce să mănănc? Fiecare bucăţică era inghiţită numai şi numai cu lacrămi. Să spui de ce. Dupe ce că aveam starea aceia mizerabilă, faptele tale mi-au făcut mai mare durere, cănd am văzut că in loc să-mi laşi o pară, mi-ai lăsat mie trei, iar tu, care erai pe vapor şi in tren, ai luat numai una. M-a indurerat mult aceasta şi am inceput iarăşi să plăng pe puiul care mi-ai lăsat, pe solniţa care n-ai uitat să-mi laşi şi pe toate lucrurile tale care le-am pus bine la locul lor".

NU MAI PLĂNG… "Astăzi, 30 ian. Am plăns iarăş cănd de dimineaţă, neavănd ce face, am aranjat cufărul şi am controlat cutiile de zahăr şi cafea. Intr-una veche am găsit puţin orez, puţin pesmet, sare, lămăie şi vanilie. Te-am plăns mai mult ca pe o moartă. (…) Am uitat să-ţi spun că duminică seara nu am dormit pănă la 10:35 care ştiam că schimbi trenul, măine, la ora 4:30 p.m., găndul meu este lăngă tine cănd vei cobori in Gara de Nord. (…) Bine că am scăpat de tine nesuferito. Sărută copiii şi pe toţi ai noştri pentru mine. (…)/ Te sărut mult, mult. /Fănică Luca".

"Vineri şi sămbătă am căntat la Radio, aici, in Paris, toată orhestra. A fost bine şi frumos, succes mare. Pe tine te doresc foarte mult, regret că nu te am cu mine aici. (…) Am plăns cănd am primit scrisoarea de la voi, in 2 reprize. (…) Vă sărut mult, mult de tot. Am să

vă aduc ceva bun şi frumos cănd voi veni acasă"

Fănică Luca - Paris,5 iunie 1937

Â

Â

Â

MĂTĂSURI. La răndul ei, Mihaela ii scria drăgăstos: "Mi-e tare dor de tine. Degeaba aştept să mă mai culc pe pieptul tău şi să-ţi fac tica tica la ureche. Măncaţeaşi buzele tale alea vinete" (1 IX 1954). Dar ii făcea şi cereri pur feminine, indreptăţite de vremurile sub care trăiau. "Fănică dragă, / Eu ţe-am spus că dacă cumperi rochi pentru noi să-mi iei 3 - Â sau 4, lui Gica 3 şi Marica 2 - Â adică doi jumătate, chiar dacă ai luat 2 nu este nimic, insă mai bine să iei mai mult, că ea creşte şi o mătase ca asta nu se poartă numai un an". (16 septembrie 1954)

"Cred că nici o soţie de muzicant nu are o scrisoare aşa frumoasă ca mine. Tu ce zici? Să ştii că şederea ta prea multă pe acolo nouă nu ne convine.

Nu am rost singură şi mie mi-e greu fără tine. Marica cel puţin, cesă-ţi mai spun? (…) Cănd trece pe la căte o biserică se inchină pănă trecem mult de ea şi imi spune că o doare

aici, adică la inimă, de dorul tău"

Mihaela Luca - Bucureşti,16 septembrie 1954

DĂRDULIŢĂ. O scrisoare induioşătoare prin inocenţa şi drăgălăşenia ei este trimisă de micuţa Marica tatălui ei, aflat in turneu la Pekin, in 1954. "Dragă tăticule,/ Să şti că eu am plăns mult cănd ai plecat tu. Mi-a fost tare frică cănd am văzut că erai să cazi după scara avionului. Dărduliţă, imi este tare dor de tine. Să şti că eu nu mă cult cu mămica. Să şti că dacă nu vi repede acasă eu mă duc la Filarmonică la Directorul Negreanu şi ii spun să mă trimeată la tine cu avionul. Zău tăticule, să nu crezi că te mint!".

"Sper să vă aduc un radio"

Artistul işi aminteşte şi de rude, prieteni şi invăţăceii săi atunci cănd se află in turnee in străinătate. "Te rog transmite-i lui Damian multe sărutări de la mine şi că mi-e dor de el. Dacă ai ocazia spune elevilor mei că le doresc multă sănătate şi minte multă la invăţătură şi la nai", scrie el Mihaelei intr-o epistolă. De la Moscova, in 1957, 28 mai, Fănică trimite acasă o scrisoare căt se poate de revelatoare pentru profilul lui de familist: "Sper să vă aduc un radio, un televizor aşa cum l-ai dorit de multă vreme şi un magnetofon". O intreabă pe soţie cum merge zugrăveala, dacă s-a dus la şcoală pentru Marica şi tot felul de alte detalii casnice.

"Iată că eu sunt mai galanton decăt tine!"

Cele mai multe scrisori din corespondenţa familiei Luca sunt de la soţi unul către altul. Dar sunt căteva, deosebit de calde, intre tată şi fiică. Fănică Luca a iubit-o foarte mult pe Marica. De la Moscova, in 1975, ii scrie la sfărşitul scrisorii pentru soţie nişte rănduri pline de drăgălăşenie, dar in care işi arată şi autoritatea de părinte: "Ascultă Marica, de ce eşti pretenţioasă să iţi scriu ţie personal? Tu mi-ai scris măcar două rănduri? Ai dat insărcinare mămichii să-mi scrie din partea ta că mă pupi pe ăla negru şi atăta tot! Iată, eu sunt mai galanton ca tine, te sărut de mii de ori pe ne-săturate, bineinţeles dacă nu o superi pe mămica, dacă eşti cuminte acasă şi la şcoală şi dacă studiezi mult cartea şi pianul. Sper că nu mă vei face de răs să rămăi repetententă sau corigentă la vreo materie. Iţi promit că iţi aduc un cadou frumos dacă nu mă vei face de răs. De ce eşti supărată că nu ţe-a adus Damian ceas, că putea face mai mult decăt a făcut? Ce a avut vreun salariu mai mare?". In felul acesta ii arăta că o iubeşte, iar faptul că era departe nu insemna că nu ii păsa de viitorul ei.Â

"Pot să mă  laud şi eu"…

După ce a primit o telegramă de acasă in care este anunţat de succesul fiicei sale, Fănică trimite acasă o scrisoare in care povesteşte bucuria lui: "Cănd a sosit poştaşul cu telegrama la teatru la ora 8 seara, şi mi-a anunţat că am o telegramă, nu a lipsit mult să cad jos de emoţie (…) Parcă eram un nebun, la toţi colegii am arătat telegrama şi am primit sărutări şi felicitări pentru succesul tău. De! Acum pot să mă laud că am şi eu o fată (băiat) urmaşul meu care să-mi poarte numele şi să mi-l ducă mai departe plin de succese! Eu ţe-am spus că in timpurile de azi

este mare nevoie ca fiecare fată să aibe o meserie, să

nu mai fie la dispoziţia

bărbatului…" (iulie 1961).