Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ziariştii contemporani cu Fănică Luca au fost fermecaţi de sunetele pe care acesta le scotea cu naiul său. Intr-una din paginile Contemporanului din data de 14 mai 1954 este un material care poartă titlul "Tovarăşul meu de viaţă, naiul...", semnat chiar de artistul emerit al R.P.R:"Oare cum aş putea eu numi mai simplu instrumentul muzical care timp de aproape 50 de ani a stat alăturea de mine,...
Folosind un ton laudativ, presa vremii i-a dedicat marelui artist pagini intregi.
Ziariştii contemporani cu Fănică Luca au fost fermecaţi de sunetele pe care acesta le scotea cu naiul său. Intr-una din paginile Contemporanului din data de 14 mai 1954 este un material care poartă titlul "Tovarăşul meu de viaţă, naiul...", semnat chiar de artistul emerit al R.P.R.: "Oare cum aş putea eu numi mai simplu instrumentul muzical care timp de aproape 50 de ani a stat alăturea de mine, care mi-a fost deopotrivă prieten atăt la dureri, căt şi la bucurii, dacă nu tovarăşul meu de viaţăâ¦! Instrumentul acesta popular (...) a rămas la fel ca in anii copilăriei mele, cănd l-am cunoscut pentru prima oară şi l-am indrăgit atăta incăt nu m-am mai despărţit de el toată viaţa. (...)"
Naistul continuă: "Stau uneori şi privesc colecţia mea de şase naiuri. Dar mai ales unul dintre ele imi reţine mai mult privirea şi-mi răscoleşte găndurile şi amintirile. Este un nai cu 12 tuburi, pe care l-am primit după multe rugăminţi, acum o jumătate de secol, din măinile tatălui meu, muscalagiul, cum se numeau pe atunci năierii, şi l-am purtat multă vreme prin ţară şi prin lume. Imi apar in faţă elevii mei de azi de la şcoala medie de muzică, bursieri, invăţănd măiestria naiului in săli spaţioase, curate, cu ajutorul unui profesor. Şi mă găndesc la anii cănd umblam la şcoală desculţ şi dezbrăcat, dar mai ales la anii cănd, copil fiind, colindam grădinile de vară şi căntam căştigănd cu cheta un leu sau doi pe zi pe care-i aduceam, noaptea tărziu, mamei mele."
FOLCLOR. Artistul spera ca tinerii să se indrepte spre tradiţii: "Se vor găsi printre ei poate şi admiratori ai naiului, dar se vor găsi desigur mulţi care vor dezgropa din trecut alte şi alte instrumente populare, cum sunt cimpoiul, cobza, daireaua, ocarina... Şi eu, acum 50 de ani, poate atunci numai dintr-o simplă admiraţie faţă de sunetele melodioase, am preluat din alte măini naiul, instrument pe cale de dispariţie, şi am incercat să-l redau poporului, stăpănul său, aşa cum am putut... Căte căntece populare minunate nu circulă din sat in sat, din regiune in regiune. Doinele şi căntecele, romanţele şi jocurile care stau la baza repertoriului meu permanent, am pornit să le culeg incă din copilărie, de la 13 ani, cănd colindam satele cu taraful lui Lache din Găeşti, căntănd la nunţi şi hore ţărăneşti. De-atunci, an de an, am căutat să cunosc folclorul nostru, să-i dau viaţă prin mijlocirea naiului, să-l lipsesc de ingrădirea hotarelor."
"VRĂJITORUL". "Un romăn a vrăjit capitala Franţei", titra cotidianul Romănia la data de august 1938. "In numai o lună, Parisul intreg auzise de el şi de instrumentul lui rudimentar din care picurau notele vesele ale unei "Ciocărlii" sau se tănguiau doinele noastre olteneşti. Impresari din toate ţările au inceput să se intereseze de acest original instrument şi iată-l pe Fănică Luca centrul unor admiraţiuni necunoscute căndva. Reclame luminoase, discuri de patefon, articole in cotidiane franceze, parcă toate se intreceau in a-l face cunoscut. Fănică Luca, modest, intra imbrăcat in costumul naţional atăt de curănd devenit celebru şi iată sala oprindu-şi respiraţia. (...) Dăm căteva titluri, şi nu din ziare de măna a doua: «Fănica Luca a fermecat Parisul», «Un romăn a vrăjit capitala Franţei», «Parisul in admiraţie»".
SUCCESE. D.I. Atanasiu a publicat un reportaj in Ordinea din 24 noiembrie 1940: "La expoziţia de la Paris, Romănia a cunoscut un succes cum n-au cunoscut multe ţări, dar cel care a biruit toată lumea a fost Fănică Luca. In preajma lui, la restaurantul cu mititei, mămăligă aurie, ciorbă de potroace şi alivenci, Fănică Luca a adunat şi a vrăjit pe franţuzii cei eleganţi şi sentimentali ca un madrigal, pe englezii monoclaţi şi gravi, pe germanii cei care pănă şi sentimentele parcă şi le trăiesc in formule chimice, pe americanii unchiului Sam, cei care din toate fac aur şi, mai mult decăt in toate, au găsit o mină de aur in naiul lui Fănică Luca. (...) Regii şi conducătorii de ţări vin la restaurantul romănesc mai mult ca să-l audă pe Fănică Luca, minunea intregii expoziţii. (...) Republica Franceză se simte datoare să prindă o decoraţie pe pieptul artistului celebru şi decretul ce poartă semnătura proprie a ministrului de instrucţie aminteşte legi de sute de ani..."
EPISTOLE PARFUMATE. Fănică Luca a luat minţile franţuzoaicelor. Michelle Eroyer prezenta in "le Figaro" din 1937 o selecţie a celor mai interesante scrisori pe care romănul le primea de la admiratoare: "Dumneavoastră aţi trezit sufletul meu impovărat de tristeţe... Datorită dvs. eu mă simt trăind, sunt flămăndă de bucurie şi fericire. Nu se poate ca totul să se fi sfărşit pentru mine".
O alta spune: "Numele meu, la ce bun să vi-l spun, dacă printre cele poate care le-aţi privit cu o seară inainte, n-aţi inţeles că toată fiinţa mea se arunca către dvs. Era inlănţuită in nostalgia care se desprindea din fiinţa dvs". O a treia scria: "Scump zeu Pan... Te iubesc... Mă plictisesc. Vreau să te văd. Intălnire astă-seară la..." "Doamne, ce drăguţe sunt femeile!" spune el colegului său. El intinde măna, pentru ca celălalt să-i dea scrisorile calde şi parfumate. Fănică le pune in buzunarul său. "Pariziencele imi fac frică", mi-a spus intr-o seară Fănică.
