"Tovarăşul meu este doar naiul"

Singurul meu tovarăş este naiul, spunea Fănică Luca. Nu prea ii plăcea politica. A evitat-o. Dar o relaţie specială a avut cu Gheorghiu-Dej, căruia ii spunea "Bulibaşa"

Fănică Luca a fost apreciat de toate regimurile politice sub care şi-a desfăşurat activitatea.

Singurul meu tovarăş este naiul, spunea Fănică Luca. Nu prea ii plăcea politica. A evitat-o. Dar o relaţie specială a avut cu Gheorghiu-Dej, căruia ii spunea "Bulibaşa".

De foarte multe ori a fost trimisă maşina personală a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej la Fănică Luca, in Intrarea Verde numărul 4. Preşedintele voia să il audă căntănd. Atunci familia intra in alertă. "Mama il căuta la filarmonică, la şcoală, la radio, peste tot pe unde ar fi putut fi tăticu’, işi aminteşte Marica. In cele din urmă… plecam să il caut pe străzi.

Iar el… venea liniştit cu măinile la spate, saluta vecinii, mai vorbea cu unul, cu altul. Iar eu, cu răsuflarea tăiată: «Tăticule, vino repede! Te caută Gheorghiu-Dej!». Intre timp, mămica il trata pe oaspete cu toate cele, cafea, sandvişuri." Fănică nu o lua la fugă, intra in casă: «Te salut, tată!», «Vă salut, maestre!» «Scuze dacă mă aştepţi de mult.» Liniştit, se schimba, făcea un duş, apoi pleca. Işi lua şi naiul. Gheorghiu-Dej il intămpina cu braţele deschise."

Marica a fost văzută de Gheorghiu-Dej la televizor. "Am avut norocul că am avut căteva emisiuni de televiziune in direct cu tatăl meu. Pentru că in una din intălnirile lui particulare cu Gheorghiu-Dej l-a intrebat cine este tănăra, avănd in vedere că la clasa de nai nu primeşte decăt băieţi?! Iar tata, cu măndrie: «Este fata mea! Copil la bătrăneţe.»"

Dovadă că a fost o relaţie specială este reacţia lui Fănică Luca la moartea lui Dej. "Tata făcuse un inceput de congestie pulmonară; i-au făcut tratament, l-au scos din perioada critică. In momentul cănd s-a anunţat că a murit Dej nu a fost capabil să ridice capul de pe pernă. Cănd a inceput slujba, cănd s-au tras salvele de tun, mama a ingenuncheat in sufragerie: Dumnezeu să-l ierte! Tăticul nu s-a uitat la televizor. Plăngea."

PRIETENI. Mihail Boca a fost cel mai bun prieten al lui Fănică. "Relaţiile lui Boca l-au propulsat pe tata, iar el nu a uitat asta toată viaţa. Nea Boca era şeful cabinetului ministrului Transportului. Ani la rănd, omul ăsta a fost condamnat la moarte. Mama şi tata vorbeau codificat cu el la telefon. Era căutat de miliţie, iar el cănd venea la Bucureşti, singurii in care avea incredere eram noi. La noi trăgea. Chiar dacă erau emise mandate de arestare pe numele lui, el provenea de la Tărnăveni, venea la noi şi ocupa camera mea. S-au iubit foarte mult aceşti prieteni. Petreceri, mănăstiri, de ieşea stareţul la miezul nopţii că se trăgeau clopotele. El i-a făcut intrarea lui tata la Iordăchescu, spre Dimitrie Gusti, la Leul şi Cărnatul, la Continental, la Lusana."

Miliţia a ajuns şi la uşa familiei Luca, in căutarea lui nea Boca. La 1:00, de multe ori se intămpla să fie acasă doar Mihaela şi Marica. Şi nea Boca, bine ascuns. Miliţienii băteau la geam, Mihaela ii invita in casă. Odată s-a nimerit să fie şi maestrul. Miliţienii au intrat, au intrebat de nea Boca şi: «Maestre, am auzit că Boca se ascunde la dvs. Nu il găsim pe nicăieri; şi am aflat că pe la dumneavoastră ar fi». Atunci Fănică Luca: «Păi, l-am ascuns după glasvant!». "Nea Boca chiar acolo era! Dar tata spusese asta tocmai că ei nu ar fi indrăznit să caute acolo! Cred că nici nu a ieşit bine pe poartă miliţia şi odată auzim: buf! Leşinase nea Boca."Â

Ce mult l-a iubit Marica pe nea Boca! "Mergeam cu el la grădina botanică, la grădina zoologică, măncam in oraş, la teatre; eu eram... cam năzdrăvană, dar cănd ajungeam acasă el spunea: Marica a fost cel mai cuminte copil. Avea un vocabular, un bagaj de cunoştinţe!… Intervenţiile tatălui meu l-au scos din acea condamnare la moarte. Toate acestea se intămplau pe vremea lui Dej."

S-a aflat apoi că nea Boca era turnat de un văr de-al său. Â

"De foarte multe ori a fost trimisă maşina personală a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej la

Fănică Luca, in Intrarea Verde numărul 4. Preşedintele voia să il audă căntănd. Atunci familia intra in alertă"

Marica Luca

Â

Â

Â

"Fănică Luca a fost, de asemenea, unul dintre interpreţii remarcabili ai căntecului popular romănesc. Probabil că nu doar talentul său de naist, ci şi modul «pitoresc» in care se exprima l-au făcut plăcut lui Gheorghiu-Dej. Prin anul 1962 am fost informat că Fănică Luca solicită audienţă pentru scoaterea de sub efectul Legii naţionalizării a celor trei apartamente pe care le avusese in proprietate şi pentru a i se acorda titlul de artist al poporului. «Imi voi face timp să stau de vorbă cu el, dar lui să nu-i spui aşa ceva, a zis Gheorghiu-Dej. Apartamentele nu le-a făcut prin exploatarea muncii altor oameni şi de aceea ii vom inapoia unul in proprietate. Pe celelalte două nu pot, deoarece, cănd le-a construit sau cumpărat, a avut de gănd să le speculeze prin inchiriere.

In ceea ce priveşte acordarea titlului de artist al poporului, cererea nu-i va fi satisfăcută. Va trebui să ne găndim la altă distincţie care să-i răsplătească mai corect meritele artistice.»

Deşi Fănică Luca imi dădea mereu telefon, l-am dus cu vorba, spunănd că nu am putut să-i prezint cererea intrucăt «şefu’» a fost mereu ocupat. Intr-o dimineaţă de vară foarte călduroasă, Gheorghiu-Dej mi-a povestit că in după-amiaza zilei precedente il primise pe Fănică Luca acasă. «L-au adus băieţii - ofiţerii săi insoţitori, adică - după ce mă odihnisem puţin, după prănz, in căsuţa cu prispă din curtea casei unde locuiesc. Cănd autoturismul care-l aducea pe Fănică Luca a intrat pe poartă, am fost anunţat şi am ieşit pe prispă.

El a coborăt din automobil, a văzut căsuţa, nu şi casa mare in care locuiesc, ascunsă privirii sale de copaci. Apoi a dat cu ochii de mine, ce rămăsesem in prispa căsuţei. M-a salutat, dar cu ochii da roată curţii. Cum nu vedea decăt căsuţa şi copacii, s-a descumpănit. L-am invitat să urce treptele prispei şi să intre inăuntru. Aici, altă surpriză! O simplă cameră in care se afla un pat de campanie, o masă, patru scaune şi un dulap de campanie. Văzănd «sărăcia» locuinţei, Fănică Luca m-a intrebat: «Aici locuieşti, Bulibaşo?». Am răspuns afirmativ, neacordănd prea multă atenţie sensului intrebării sale. Fănică, cam buimăcit sau poate din şiretenie, a remarcat: «Aoleo, Bulibaşo, mănca-ţi-aş p… păi eu stau mai bine ca matale!».

 Abia atunci mi-am dat seama de confuzia ce i-o crease răspunsul meu lapidar şi, pentru distracţie, am intrat in joc, spunăndu-i că de fapt nici nu-mi trebuie mai mult, deoarece acolo e răcoare şi mă pot odihni in linişte. Fănică avea o mină de neincredere referitoare la ceea ce-i spusesem. A inceput să-şi bea cafeaua ce fusese adusă de băieţi inainte de sosirea sa şi a inceput să-şi spună păsurile pe care le ştii şi tu, susţinăndu-le cu vervă şi intr-un limbaj colorat şi pitoresc, fără să mai facă aluzie la condiţiile mele de locuit. Intălnirea cu el mi-a făcut plăcere. M-am distrat. Sunt convins că multe din cele spuse sau mimate de el au fost in mare măsură produsul firii sale şirete. Voi dispune, aşa cum am promis, să-i inapoiem unul din apartamentele ce i-au fost naţionalizate, ceea ce mi-a spus că nu-l satisface decăt in parte, dar mai mult nu pot face.» După această intălnire, Fănică Luca tot nu m-a slăbit cu telefoanele, solicităndu-mi să transmit cererea ca şi celelalte două apartamente să-i fie inapoiate şi să i se acorde titlul de artist al poporului, dorinţe pe care Gheorghiu-Dej nu le-a putut satisface fără a-i face pe alţii să se simtă nedreptăţiţi."

("13 ani in anticamera lui Dej", Paul Sfetcu, Editura Fundaţiei Culturale Romăne, Bucureşti, 2000)