x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Emoţia unui cântec

0
Autor: Loreta Popa 09 Noi 2009 - 00:00
Emoţia unui cântec
Vezi galeria foto


Nu este compozitor, ci doar cântăreţ. Prin urmare, a apelat mereu la alţii ca să-i scrie piese, chiar dacă avea şi el multe idei. Dorin Anastasiu a cântat multe cântece compuse de Florin Bogardo, erau apropiaţi oarecum ca gusturi şi vârstă.

Doar un an îi despărţea. "Istoria «Plopului înfrânt» este simplă", spune Dorin Anastasiu. "L-am auzit la radio într-o variantă cântată de el, dar mult mai lentă. Un fel de adaggio, o chestie ce ţinea mai mult de incantaţie decât de muzică uşoară. Pentru mine a contat mai mult textul, decât melodia. Pentru că am avut ca model şansonetiştii francezi, mi-am dorit s-o fac mai comercială.

Pe ritm, mai apropiat de ce se cânta în vremea aceea. Mai apropiată de muzica italiana, de altfel Florin făcea parte dintr-o familie de italieni. Se simte asta în felul în care crea. Atunci m-am dus la el, ne vedeam destul de des la radio, el fiind maestru de sunet, regizor muzical, de altfel imprimam cu el deseori, nu numai ale lui, cât şi ale altora. Era cu un an mai mare ca mine. I-am spus că aş vrea să fac altfel, i-am şi arătat cum. Nu sunt pianist, dar cât de cât am reuşit.

Mi-a spus că sună interesant: «Lasă-mă o perioadă», mi-a spus şi mi-a făcut varianta scurtă. Cum îmi doream să o cânt la Mamaia, pentru că în acel an era o garnitură teribilă de interpreţi, mi-a făcut apoi o orchestraţie mare, frumoasă, pentru orchestra de estradă a lui Sile Dinicu. Am luat Premiul I atunci, în 1969. Apoi am fost candidat la Cerbul de aur în 1970 şi am cântat-o şi atunci. Nu am luat nimic eu. Angela Similea a luat Cerbul de argint şi Doina Spătaru o menţiune.

Regret că nu mai sunt spectacolele de odinioară, nu mai există magia aceea. Acum se cântă în săli nepropice. Nu sunt bune pentru spectacole de suflet. Atunci se transmitea o emoţie. Veneau interpreţi străini. Eva Demarcik, de exemplu, era poloneză şi nu înţelegeam nimic, dar se ridica părul pe mine atunci când cânta. Această melodie m-a însoţit toată viaţa. Şi acum dacă o cânt în sala de spectacol are un impact incredibil.

Este o melodie romantică, un text frumos şi mă leagă într-un fel şi de prima mea iubire. Sigur că acum vreo doi ani Moculescu m-a invitat la «Atenţie, se cântă!» şi mi-a spus: «Dorine, ţi-am găsit o imprimare de atunci, vei face un remake după ea». Am fost la Andrei Kerestely, care mi-a făcut un negativ nou, şi am reluat piesa cu acelaşi succes.

Asta înseamnă valoare, perenitate. Şlagăr. Florin este un mare creator de şlagăre. I-a plăcut mult poezia, de aceea a compus pe versurile marilor noştri poeţi. Marin Sorescu, Eminescu, Blaga... Sunt toate versurile superbe.

Pe mine m-a impresionat teribil un lucru. La Mamaia am avut mare succes, nu numai că am luat Premiul I, dar şi mare succes la public. Printre numeroşii spectatori, admiratoare care veneau să-mi aducă flori pe scenă a urcat şi Florin cu un trandafir. Un singur trandafir pe care mi l-a oferit. Marele Florin Bogardo, pe care îl admiram, mi-a oferit mie un trandafir. Bănuiesc că i-a plăcut cum i-am interpretat. Din păcate la înmormântare nu am putut ajunge, nu eram în Bucureşti.

Aşa că am vorbit cu Stela Enache după aceea şi i-am spus că vreau să merg la cimitir. I-am dus doi trandafiri. Din păcate nu poate fi făcut altfel acest gest. Un mare timid, discret, de-o modestie ieşită din comun. O singură dată am discutat mai mult, cred că la una dintre imprimări. Aveam un drum comun, cu autobuzul. Mi-a povestit mai multe, dar altfel era foarte rezervat. Ferm, profesionist, corect. Unul dintre cei mai buni maeştrii de sunet. Unul dintre cei trei compozitori pe care îi admir cel mai mult. Din păcate, mai toţi cei cu care am lucrat s-au prăpădit."

Citeşte mai multe despre:   florin bogardo

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de