x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O răsuflare în palmă

0
Autor: Loreta Popa 09 Noi 2009 - 00:00

Muzica, aşa cum înţelegea el să o facă, era un răspuns căruia nu i s-a pus nici o întrebare, un sunet care plânge cu urechile, cum spunea un mare poet. Muzica lui era rază, umbră, lacrimă, acel mereu altceva! Fără muzică nu se poate, dovadă că a trebuit să se nască. Recunoştea natura după verde, recunoştea iubirea după alb, recunoştea credinţa după albastru.



Numele lui era Florin Bogardo. Muzica era pentru el hrană, medicament, aer, cântec, sunet, minune şi dorinţă... Poezia îi era furtună, briză, răsărit, frunza ce înmugureşte mereu. Răsuflarea muzicii lui ne-a aterizat de multe ori în palmă, ca un puf de plop care a îndrăznit să-şi ia zborul. De fiecare dată aveam acelaşi gând, să strângem pumnul, s-o ţinem bine, să nu plece...

Dar am fi lăsat-o fără aer, s-ar fi sufocat. Cunoşteam sensibilitatea ei, ştiam că la cea dintâi adiere poate pleca, aşa că nu am mai vrut să respirăm, de parcă lumea începea şi se termina cu puful acelei muzici minunate. Dar delicateţea înseamnă, de fapt, putere. Chiar dacă vântul ar rupe tot cu furia lui, muzica ar rămâne acolo, chiar dacă ploaia ar uda-o până la lacrimi, muzica tot acolo ar rămâne. Pentru că este nemuritoare, este liberă şi ea a ales să rămână...

Florin Bogardo iubea oamenii. Iubea muzica şi poezia. Plămădea pentru ceilalţi aure de vis şi lumină din note muzicale şi fire nevăzute de suflet. Nu vedea defectele. Delicateţea şi romantismul lui Florin Bogardo s-au echilibrat perfect cu frenezia cu care Stela Enache înţelegea viaţa. Simplitatea sunetului elegant care mergea direct la sufletul celui care ascultă i-a propulsat cântecele pe un piedestal la fel de eteric precum el. Un accident cerebral ni l-a răpit la 15 august, în zi de mare sărbătoare românească, de Sfânta Maria.

Cine ştie ce diamante ar mai fi şlefuit pentru noi dacă lumea ar fi fost la fel de plină de lumină şi căldură cum era sufletul lui Florin Bogardo!?
Prin Ediţia de Colecţie îi dăruim un un strop de iubire, semn că nu va fi uitat...
Citeşte mai multe despre:   florin bogardo

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de