x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Folk you! 2007 Din ceruri desprins

Din ceruri desprins

de Maria Gheorghiu    |    04 Aug 2008   •   00:00

Folk me, folk me, please, JURNALULE şi anul acesta! Doar aşa am să pot să-ţi mai folk you pentru tot ce ai făcut pentru mine.

Folk me, folk me, please, JURNALULE şi anul acesta! Doar aşa am să pot să-ţi mai folk you pentru tot ce ai făcut pentru mine.


TU poate nici nu ştii că de anul trecut, de cînd am stins lumina, am tras cortina şi am închis marea în ochi şi în inimă cu tot ce a însemnat Folk You! în zilele acelea auguste, nu am mai reuşit să las să treacă nici o singură zi fără să visez la ceea ce va fi să mai fie Folk You! 2008.


SĂRBĂTOARE. TU nici nu ştii, dragă JURNALULE, că în ceea ce mă priveşte îţi datorez şi FOLKUL FăRă VÎRSTă – caravană iniţiată de Radio România prin colegiile bucureştene şi extinsă acum în ţară) şi ÎN CăUTAREA FOLKULUI PIERDUT – o emisiune prin care folkul se vede în fiecare marţi şi la televizor. Nu ştii nici că anul acesta m-am gătit pentru tine cu un CURCUBEU... din ceruri desprins/ de pămînt necuprins/ tu eşti cerul curbat/ podul de apă revărsat peste nori/ împlinit în culori./ Tu eşti mai mult decît ştii,/ tu eşti tot ce eu am uitat,/ tu eşti ce aş putea deveni/ de fapt, tu eşti cerul spălat /îndelung aşteptat./ Cu focul iubirii vom ţese în cer/ podul cel trainic, plin de mister/ podul cel trainic şi cel sfînt/ deasupra podului de pe pămînt... Ştiu, patetismul meu folk you-istic ar putea dăuna grav “sensibilităţii” unor inimi schilodite, hrănite cu sentimente contradictorii, dar nu e vina mea, dragilor, dacă nu simţiţi la fel. Eu am să-mi văd de folkul meu în continuare şi am să spun de cîte ori am să pot: MULŢUMESC, MULŢUMESC, JURNALULE! Ai avut încredere în mine, m-ai lăsat să mă gătesc de sărbătoare şi anul acesta, tot în august, în luna în care, cum spunea NICHITA, “toate parcă îşi regăsesc echilibrul, cînd golul alb/orbitor de lumină al ferestrei este cu mult mai mare decît însăşi rama sa şi aceasta semnifică faptul că luna aceasta îndeplineşte echilibrul dintre real şi vis, dintre realitate şi visare, dintre ceea ce este acum şi aici şi ceea ce există oriunde şi în genere”.


MENIREA. A fost o vreme cînd am vrut să spun noapte bună folkului meu. Ajunsesem în acel punct în care simţeam că el nu mă mai salvează nici pe mine, nici omenirea de dezastre, că nu împiedică nici nesimţirea să devină cea mai mare cucoană şi să stea regeşte la masa LOR, că nu-mi ţine nici de foame, nici de sete, poate doar mai îmblînzeşte puţin nenorocita de fiară din mine care dădea semne de creştere. Mă aflam în punctul în care să spun STOP JOC... Şi a venit tăvălugul FOLK YOU! şi m-a prins în vîrtejul lui şi mi-a adus aminte că, de fapt, chiar am o datorie faţă de mine şi faţă de cel care a pus în mine darul cel mai de preţ. DUMNEZEU are grijă întotdeauna să-ţi reamintească, într-un fel sau altul, că rostul tău pe Pămînt este cel pe care EL l-a hotărît atunci cînd ţi-a dat drumul în lume. Acum ştiu foarte clar că menirea mea e să cînt, să le întorc oamenilor bucuria de a vibra şi de a spera prin cîntec la o lume puţin mai frumoasă...


“A fost o vreme cînd am vrut să spun noapte bună folkului meu. Ajunsesem în acel punct în care simţeam că el nu mă mai salvează nici pe mine, nici omenirea de dezastre, că nu împiedică nici nesimţirea să devină cea mai mare cucoană şi să stea regeşte la masa LOR”


“DUMNEZEU are grijă întotdeauna să-ţi reamintească faptul că rostul tău pe Pămînt este cel pe care EL l-a hotărît atunci cînd ţi-a dat drumul în lume. Acum ştiu foarte clar că menirea mea e să cînt, să le întorc oamenilor bucuria de a vibra şi de a spera prin cîntec la o lume puţin mai frumoasă...”

×
Subiecte în articol: folk folk you! 2007 - 4 august 2008