Poveştile necăntate

Victor Gore, vocea specială a familiei Gore. Dar şi sufletul sensibil care a scris versurile căntecelor.

Victor Gore este cel care a zgăndărit prin sufletele oamenilor şi le-a cules poveştile.

Treabă grea asta, să reuşeşti să aşezi cuvintele in aşa fel incăt să faci oamenii să rădă sau să plăngă. Să le inmoi sufletul, să le culegi lacrimile şi ei să plece mulţumiţi. Fraţii Gore au moştenit căntece şi de la inaintaşii lor, dar intotdeauna trebuie şi ceva al timpului in care se căntă. Iar Victor Gore a reuşit să aducă, prin versurile făcute de el, parfumul vremurilor trecute.

Â

CULEGEREA.

Cum şi-a făcut versurile? Victor Gore scoate dintr-un colţ de mobilă un dosar gros. Il pune pe masă şi: "Uite aici versurile mele!". Zeci de pagini cu zeci de căntece. Unele sunt inroşite, şterse, rescrise. Cuvinte chinuite, să sune bine.

"Ştiţi cum făceam eu versurile? Ascultam povestea unuia, şi din ea imi făceam căntecul!", spune Victor Gore. Norocul, iubirea, stelele, mama, iubita, iubitul, armata, copiii… Teme care revin obsedant in căntecele lui Victor Gore.

Â

MAMA:

"Măi copile, ia in seamă? Căt trăieşti ai doar o mamă,/ Pe care n-o poţi schimba/ Cu nimeni in viaţa ta.// (…) Cine are mamă-n casă,/ Are măngăieri la masă,/ E spălat, e ingrijit,/ Şi se culcă fericit.//" ("Ai doar o mamă căt trăieşti"). "Iţi sărut măinile tale,/ Măini care m-au făcut mare,/ Măini ce m-au ferit de rele,/ Măini ce-au muncit zile grele//(…) Azi sunt slabe şi zbărcite,/ Măini de mamă, obosite. Iţi sărut măinile tale,/ Mamă, cu ele m-ai făcut mare." ("Iţi sărut mănile tale").

Â

IUBITA:

"Bine este-n lumea asta/ Să-ţi iubeşti numai nevasta,/ Să-ţi iubeşti nevasta ta/ Nu nevasta altuia//" ("Nevastă, nevasta mea").

"Foaie verde viorea/ Toţi in ceruri au o stea/ Dar a mea a fost prea rea,/ C-am avut o soartă grea// Am iubit şi eu o fată/ Şi ne ştia lumea toată./ Eu credeam că mă iubeşte/ Dar acum mă părăseşte// Mult mi-ai rănit inima/ C-am crezut in vorba ta/ Şi-am crezut un an de zile/ C-ai să trăieşti lăngă mine/ Spune-mi, fată, ce-i cu tine/ De nu-ţi mai place de mine/ Eu ţi-am dat inima mea,/ Şi tu ai fugit cu ea." ("Foaie verde viorea")

"Aoleu, dadă Ileană,/ Fie-ţi milă şi pomană,/ Şi mai dă-mi o buruiană,/ Să-mi vindec această rană.// Nu e rană de cuţit,/ Şi e rană de iubit,/ Făcută cu mănă mea,/ Că mi-a plăcut dragostea.// Că măndra m-a părăsit,/ Căt oi trăi n-am s-o uit,/ Am iubit-o cu credinţă,/ Ea pe mine din guriţă.// Să iubeşti şi tu ca mine,/ Să vezi dacă-i rău sau bine,/ Să n-ai casă, să n-ai masă,/ Nimeni să nu te iubească." ("Aoleu, dadă Ileană").

Â

LA TRECUT.

Din păcate, versurile sau căntecele acestea vor rămăne doar in acea mapă a lui Victor Gore. A fost cu aceste melodii la comisia de selectare, i-au fost selectate, dar… In ultimii ani, mai ales după moartea fratelui său şi a altor pierderi grele din familie, Victor Gore a lăsat acordeonul să se odihnească.

"Oricum, astăzi nu mai există muzică lăutărească adevărată. Noi, fraţii Gore, căntăm muzică lăutărească", spune Victor Gore. "Cănd aveam noi inregistrări la Electrecord erau tiraje-record. Oamenii ăia işi luau păinea din muzica noastră!"

Mapa cu versuri este pusă la locul ei. Căte poveşti de iubire, căte dureri vor rămăne inchise acolo pentru totdeauna. Necăntate, nebocite…

Scoate acordeonul şi ne căntă o frăntură de melodie. Apoi oboseala il determină să renunţe. Dacă ar fi avut cine să preia ştafeta… "Cu noi, cu fraţii Gore, s-a terminat muzica lăutărească autentică!"