Gică Petrescu, prinţul romanţelor şi cântecelor de petrecere

"M-am născut în Bucureşti, într-o casă de pe Strada Popa Nan, undeva în apropierea Foişorului de Foc. Lumea de atunci nu se compară cu cea de acum. Oamenii au devenit mai săraci şi s-au înrăit", spunea nea Gică într-un interviu.

Tatăl său era contabil, şcolit la Geneva. Iubea foarte mult muzica. Cânta chiar la vioară, acompaniat fiind la pian de soţie (cea de-a doua, pe nume Severina). "În aceste împrejurări am început eu să iubesc şi să fac muzică - povestea Gică Petrescu. Ajunsesem să cânt, încă de tânăr, la evenimente importante: 10 mai, 24 ianuarie (Unirea Principatelor) şi un mare compozitor, Ion Vasilescu, m-a auzit cântând. M-a luat la radio (atunci radioul era pe Ştirbei Vodă, nu pe Berthelot) să găsească dacă am «viza», adică dacă vocea mea este bună de înregistrat. Şi a găsit. «Puştiule, ţine-te de muzică», mi-a zis, şi m-am ţinut de ea. Am făcut şi eu Conservatorul «Elvira Popescu», vreme de patru ani. Am studiat vioara şi chitara. Cântam la Athénee Palace între 5 şi 7, la matineu".

LORD, PRINŢ ŞI CERŞETOR. Nea Gică a cunoscut mulţi politicieni. Când a fost la Londra, într-una dintre călătorii, a auzit de la Margaret Theatcher că "dimineaţa trebuie să mănânci ca un lord, la prânz ca un prinţ şi seara ca un cerşetor". "Cu mine s-a purtat foarte frumos şi Ion Iliescu, de la care am primit şi diploma de cetăţean de onoare pentru muzica frumoasă dusă peste mări şi ţări", mărturisea maestrul. "Gică Petrescu a fost unul dintre cei mai importanţi şi mai longevivi artişti ai muzicii româneşti" - declară Ion Iliescu. "Gică Petrescu rămâne, în acelaşi timp, unic, pentru că a ştiut să preschimbe umbra de pe feţele oamenilor în rază de soare, aducând zâmbetul pe buzele tuturor. E unic pentru că a putut să rostească cu atâta dibăcie cuvinte potrivite pentru toţi românii de pretutindeni. Unic, pentru că a însoţit cu cântecul său mai multe generaţii de iubitori ai romanţei, ai muzicii uşoare şi ai celei de petrecere. Pentru că întreaga sa carieră a fost străbătută de o probitate morală exemplară, fiind un model pentru tinerele generaţii. Descoperit de nu mai puţin celebrul violonist Grigoraş Dinicu, tânărul Gică Petrescu a debutat în anul 1930 la Radio. Au urmat apoi nenumărate apariţii în public pe scenele teatrelor Odeon, Cărăbuş, Alhambra sau în sălile marilor restaurante în vogă la vremea aceea: Capşa, Athenée Palace, Oteteleşeanu. A cântat alături de interpreţi renumiţi precum Jean Moscopol, Cristian Vasile, Petre Gusti, Maria Tănase, Ioana Radu. Gică Petrescu a fost, este şi va rămâne în conştiinţa melomanilor un poet al tangoului".

CU DREPTUL. "În 1963 eram studentă la facultatea de Ştiinţe Juridice când Gică Petrescu m-a invitat în recitalul său «Telegrame - melodii» - povesteşte Margareta Pâslaru. Evenimentul a avut loc la celebra Sală Dalles. Într-una din zile am anunţat că va trebui să plec mai devreme de la repetiţie, pentru a nu întârzia la cursuri. Auzind aceasta, dânsul m-a privit amuzat şi mi-a spus: «Am făcut Dreptul şi eu în tinereţe, bravo ţie!»... Din acel moment, de câte ori ne întâlneam la Televiziune, Radio sau Electrecord, îmi povestea cum era studenţia pe timpuri. Păstrez şi astăzi afişul din 1963, alături de mine apăreau Marina Voica, Andreea Constantinescu, Ion Tugearu, la care ulterior a fost cooptat şi Constantin Drăghici. Conducerea muzicală a întregului recital aparţinea talentatului pianist Geri Podgoreanu". În anii aceia, Gică Petrescu purta canotieră (pălărie tare de paie, cu fundul şi borurile drepte) şi nelipsitul papion, accesorii ce deveniseră semnătura sa vestimentară, la care uneori adăuga şi un baston cochet, în funcţie de povestea cântecului.

"Urmăream fascinată repetiţiile lui «Nea Gică» - aşa îl numeau instrumentiştii, cu dragoste şi admiraţie - spune Margareta. Avea un repertoriu variat, uluitor, pe care îl cizela nuanţat, în crescendo. Cu profesionalismu-i recunoscut, prezenta creaţiile lui Ionel Fernic, Henry Mălineanu, Ion Vasilescu. Trecea cu uşurinţă la şansonetele celebrilor Maurice Chevalier sau Charles Trennet - demonstrând o pronunţie impecabilă - surprindea, şi efectiv ridica sala în picioare la final, cu tradiţionale cântece de pahar".

"E unic pentru că a putut să rostească cu atâta dibăcie cuvinte potrivite pentru toţi românii de pretutindeni. Unic, pentru că a însoţit cu cântecul său mai multe generaţii de iubitori ai romanţei, ai muzicii uşoare şi ai celei de petrecere."
Ion Iliescu

"Avea un repertoriu variat, uluitor, pe care îl cizela nuanţat, în crescendo. Cu profesionalismu-i recunoscut, prezenta creaţiile lui Ionel Fernic, Henry Mălineanu, Ion Vasilescu."
Margareta Pâslaru

ARTIST EMERIT
Un mit. Un model. Un exemplu de modestie. O emblemă. O legendă. Artist emerit.
De-a lungul anilor, i-au trimis mesaje de felicitare toţi mai-marii statului, de la Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej până la Ceauşescu. Pentru că nu numai inima omului de rând vibra la romanţele sale, ci şi cea a şefului de stat. În faţa muzicii maestrului, toţi erau egali... Maestrul Gică s-a respectat toată viaţa. Şi-a menajat vocea, n-a făcut excese, ştia să se oprească la timp. Ştia să-şi respecte publicul. Era jovial, bun, fin, elegant... Efectiv a marcat evoluţia muzicii uşoare cu un profesionalism extraordinar.
Îşi calcula orice ieşire la rampă, orice gest. Nu ieşea din scenă cu paşi normali, ci călca sacadat, iar publicul prindea mişcarea şi aplauda în ritmul paşilor lui. Gică Petrescu cânta şi fără microfon, să nu uităm că acesta a apărut mai târziu. A fost singurul actor de revistă care a ajuns artist emerit.

PESTE 1.000 DE CĂNTECE
Într-o carieră de peste 70 de ani, Gică Petrescu a lansat peste 1.000 de cântece de petrecere şi romanţe. A fost comparat de multe ori cu Maurice Chevalier sau Frank Sinatra. Gică Petrescu s-a născut la 2 aprilie 1915, în Bucureşti. A debutat când avea 18 ani, într-o formaţie studenţească. S-a afirmat alături de Orchestra "Radu Ghinda", iar în perioada 1940-1944 a cântat la Alhambra, Gioconda şi Boema.
Timp de 34 de ani, maestrul a fost căsătorit cu scriitoarea Cezarina Moldoveanu, care a contribuit la succesul său. Un singur necaz a umbrit această mare dragoste: cei doi nu au avut copii. Gică Petrescu are o singură nepoată, fata surorii Cezarinei, pe nume Diana, de profesie avocat. După moartea soţiei sale, în 1989, artistul a refuzat mult timp să susţină spectacole şi se ducea periodic la mormântul acesteia. Gică Petrescu a trecut în lumea celor drepţi la 18 iunie 2006.

MUZEUL MUZICII PENTRU TOŢI
"După 1989, Gică Petrescu m-a onorat cu prezenţa de fiecare dată când am revenit în capitală cu ocazia lansărilor de CD la Electrecord - îşi aminteşte Margareta Pâslaru. Pe durata acelor întâlniri emoţionante, i-am prezentat ideea de a crea «Muzeul Muzicii pentru Toţi», ceea ce sincer l-a entuziasmat. În anul 2000, discutând cu Aurel Storin la Teatrul Tănase, l-am apelat din nou şi pe Nea Gică şi i-am amintit de promisiunea făcută în 1996, aceea de a ne oferi papionul şi canotiera pentru a fi incluse în muzeu. Asigurându-mă că va căuta accesoriile vestimentare, mi-a vorbit cu umor despre noile înregistrări, şi în special despre dorinţa sa de a-şi transforma apartamentul în casă memorială. Când îl asculţi pe Gică Petrescu retrăieşti istoria unui Bucureşti într-o continuă evoluţie, înţelegi mai bine un interpret extraordinar şi unic, un artist român, stimat şi mult iubit".