x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Gil Dobrică, între artă şi teama obsesivă de droguri

0
13 Sep 2016 - 20:35
Gil Dobrică, între artă şi teama obsesivă de droguri


Era in februarie 1946. Atunci a venit pe lume in comuna Călăraşi, din Dolj, Georgică, cel pe care o ţară intreagă l-a cunoscut mai apoi ca Gil Dobrică. Ultimul dintre cei 12 copii. "Era răsfăţatul familiei. Astăzi au mai rămas patru fraţi. In urmă cu 80 de ani, medicina nu avansase atăt de mult. Mama, neavănd copii, chiar infiase unul. Apoi a rămas insărcinată, şi pe cel infiat l-a luat inapoi familia lui. Primii trei copii i-au murit mamei «de apucaţi», aşa se zice la ţară. Apoi au venit pe lume Florian, Anişoara, Stelian, Ileana, Aurel, apoi eu (n.r. - Paul) şi Florina, care suntem gemeni, Ştefan (Ninel), care a murit de nişte tumori la creier. Ultimul s-a născut Gil. Noi Georgică ii ziceam. Colegii lui de formaţie l-au botezat Gil", povestea Paul Dobrică la puţin timp după moartea fratelui său.

COPILĂRIA. Tanti Nicoliţa era din Dăbuleni. "Aşa ii plăcea lui Gil să spună că e de-aici, ca să nu confunde lumea Călăraşiul cu cel de lăngă Ialomiţa. Dar el s-a născut şi a copilărit in Călăraşi, nu la Dăbuleni", spune Paul Dobrică. "Ii plăcea să meargă la pescuit, aveam pămănt cam la un kilometru de Dunăre. Cănd se termina prăşitul, işi lua undiţa şi mergea acolo. Atunci cănd erau seri dansante şi baluri işi căra toţi prietenii acolo şi puţini reuşeau să ţină pasul cu el. Tata, Florea Dobrică, fusese angajat in armată plutonier. Făcuse vreo trei războaie, a fost şi decorat. A făcut şi puşcărie, cănd a fost rebeliunea legionară, şi apoi pe vremea comuniştilor. Voiau să ne treacă la chiaburi. Pănă la urmă, tata i-a convins să nu facă asta, că are copii mulţi… Făcea şi tăbăcărie, şi cojocărie, dar in perioada de după război nu prea aveam o masă indestulată, pentru că prietenii noştri sovietici cereau cote la fiecare producţie alimentară. Era o evidenţă a tot ce ai in curte. Apoi au dat la colectiv tot ce aveau", işi amintea fratele Paul.

BOEM. Gil a fost de mic o fire de artist. A făcut şcoala primară la Călăraşi. Ii plăcea să citească de pe-atunci: "Istoria şi geografia ii plăceau in mod special. Avea un caiet in care scria tot ce citeşte şi-şi făcea rezumat. A fost un copil cuminte. Eu am făcut fizica şi incercam să-l invăţ matematică. Nu-i plăcea. Se uita pe geam şi spunea: «Lasă, sor-mea, uite ce frumos căntă păsărelele!». Prin '62, tata a făcut un accident vascular, şi fraţii mai mari care se stabiliseră la Craiova l-au chemat la oraş. Atunci părinţii au văndut casa de la Călăraşi şi au cumpărat-o pe cea de la Craiova. Gil avea 16 ani. L-au dat la o şcoală profesională să se facă strungar, dar chemarea lui a fost muzica. Ne spuneau colegi de-ai lui că fredona şi bătea ritmul cu cheile de la strung. La puţină vreme a inceput să cănte la Clubul Uzinei 7 Noiembrie", povestea sora mai mare, Ileana. Dintre toţi fraţii, Gil a fost boemul familiei. Paul a lucrat in domeniul calculatoarelor, Ileana e fizician, Stelian e inginer mecanic, Florina e asistentă medicală... "Mai toţi am avut preocupări d'astea. Doar Florian, cel mai mare, a căntat puţin in orchestra liceului, la violoncel şi apoi la acordeon."


INCEPUTUL

Odată, cănd Paul a venit de la Bucureşti la Craiova, l-a găsit pe Gil printre fire şi scule cu o gaşcă de prieteni, "cu care mai tărziu a infiinţat formaţia «Dacii». S-au urnit să cănte la «Periniţa» in Craiova, apoi la Casa Studenţilor. Aşa a inceput să fie cunoscut şi căutat. Ridica sala in picioare. Ulterior a făcut o şcoală de muzică la o casă de cultură din Craiova, unde şi-a mai cizelat talentul, dar la el totul a fost nativ".

CASA MEA...
In garsoniera de la Bucureşti, Gil avea pe noptieră patru televizoare la care se uita simultan. Cănd boala il ţintuia la pat, stătea cu programul lăngă el, urmărea un film şi trăgea cu ochiul şi la celelalte trei programe. "Era un ahtiat al filmului clasic. Cănd nu-i plăcea nimic la televizor, pornea magnetofonul. Uneori, cănd veneam să-l vedem şi nu se simţea foarte bine, ne ruga să-i citim. Nu mai vedea bine şi nici n-a vrut să-şi pună ochelari. Ne doare că l-am pierdut la anii ăştia, ar fi putut să mai trăiască dacă se ingrijea. De-acum paşii lui n-o să mai intre pe scările care-l duceau acasă. Era aşa de măndru de garsoniera lui «Casa mea», aşa-i spunea", explică fratele cântăreţului.

TEAMA DE DROGURI
Prin '70, Gil a venit să cănte la Bucureşti. "A inceput la Teatrul Bulandra, la Grădina Icoanei, apoi s-a stabilit la Barul Atlantic, vizavi de CC, unde era şef de bar Viorel Păunescu. Aici venea şi Nicuşor pentru Jeanina Matei. Era un zvon că Gil ar fi ţigan. Şi-a avut din cauza asta necazuri. Veneau bişniţarii, valutiştii şi aruncau cu banii pe el. Păunescu i-a spus să-i impartă, dar el i-a zis: «Dom'le, eu nu am casă, nu am masă, stau cu chirie, trebuie să-mi fac şi eu un rost». Şi a venit atunci un colonel de la Securitate şi l-a luat intr-un birou. I-a zis: «Păi, tu, dacă primeşti bani, poţi să primeşti şi bilete de la spioni, şi droguri, şi valută». El a fost de atunci speriat, l-a marcat. Cănd intra in bar, tot timpul umbla cu paharul după el de teamă că i se pun droguri in băutură, ca să-l prindă cu ceva. Odată, prin '87, tot intr-un restaurant de-al lui Viorel Păunescu, Gil a zis in glumă: «Vă pedepsesc cu un bis, că de măine nu mai vreau să cănt aici». Astfel a fost suspendat, iar cine il accepta intr-un restaurant să cănte primea amendă 4.000 de lei. Erau bani mulţi!", povesteşte Paul Dobrică.


N-A VRUT SĂ SE TRATEZE
Gil a căntat pănă in ianuarie 2007. Dar chinul pe care boala i-l pricinuia il schimbase. Nu mai era omul vesel şi deschis pe care il ştiau toţi. Devenise morocănos şi ursuz. Se certase aproape cu toţi fraţii. "Am vrut să-l ducem la doctor, dar a refuzat mereu. A avut oroare de doctori. Nu voia să se trateze. De la gută au plecat toate. Şi cu pneumonia s-a pricopsit, pentru că a stat prea mult la pat. El nu era omul regimului. Era prăpăstios, nu mai voia să mănănce de teamă să nu fie droguri in măncare. Obsesia asta a avut-o tot timpul", mărturiseşte.


EPISOADE CIUDATE I-AU INTĂRIT OBSESIA 
Intâmplarea cu Securitatea de la inceputurile vieţii sale artistice in Bucureşti l-a marcat pe Gil pe viaţă. Se găndea tot timpul că cineva ar putea să-i strecoare droguri in băutură sau in măncare ca să-i facă rău sau să-l şantajeze. Chiar şi după '89, oriunde mergea nu-şi dezlipea niciodată măna de pe pahar. Fratele său, Paul, spune că de căteva ori teama lui a fost chiar intemeiată. "Am mers o dată impreună, venise şi cumnatul de la Craiova şi am ieşit la un bar in Bucureşti. Cănd am plecat, Gil avea nişte ochi sticloşi şi o figură imobilă, cred că atunci, intr-adevăr, ii strecuraseră ceva. Nu pot să-mi imaginez care ar fi motivul pentru care cineva i-ar fi făcut asta. «Măi, imi pun ăştia droguri», spunea tot timpul. Apoi a mai fost o fază la mare, la Eforie, cănd a venit un fan după spectacol şi i-a pus in faţă o măsuţă cu două sticle cu vin şi-un pahar, să ciocnească. El a luat sticla, a intors-o şi am văzut cu toţii pe fund o emulsie metalică ce nu se dizolva. «Să nu te atingi de ea», a zis."


CA NIMENI INAINTEA LUI
"Unii spun că, dacă Gil făcea muzică, noi am fi ţigani. Şi s-a tot zis despre el că ar fi beţiv. Nici pe departe. El avea cultul acesta al vinului, il savura şi pentru a-şi crea buna dispoziţie ca să-i veselească pe ceilalţi", spune fratele Paul. "Cănd toţi stăteau crispaţi pe scenă cu morcovul in mănă, Gil cănta de-l scula pe om de la masă. Forţa şi vitalitatea lui nu le-a avut nimeni. Era şi sportiv, alerga şi mănca puţin ca să nu ia kilograme in plus." La televiziune il chemau foarte rar, dar atunci cănd ştia că apare işi suna toată familia de bucurie.

 

Sursa Editie de colectie 7 mai 2007 

Citeşte mai multe despre:   dobrică,   paul,   gil dobrica 7 mai 2007,   gil dobrică,   gill dobrica drogat,   paul dobrica

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de